Fotbal judetean

Debut cu dreptul chiar și cu doi oameni mai puțin: Unirea Sântana – Șoimii Șimand 1-0





Una dintre marile favorite la câștigarea ediției 2019-2020 a Ligii a IV-a a debutat pe teren propriu împotriva celor de Șoimii Șimand, o formație incomodă, dar fără pretenții de locuri fruntașe. Sântana și-a intrat mai greu în ritm, chiar a riscat să fie condusă, însă, apoi, chiar dacă a terminat meciul cu doi oameni mai puțin, și-a atins scopul, primele puncte stagionale.

La reluările timide din unghi ale Gherghel și Stanciu, „șoimii” au replicat cu o cazie imensă. Roza l-a angajat în careu pe Gheorghieș, dar acesta a tras tare exact în Csurka, rămas pe linia porții. Era minutul 19, gazdele începând să fie și ele cu adevărat periculoase după minutul 25. Stanciu și Băd l-au întrebuințat pe Matiș, însă ocazia reprizei i-a aparținut aceluiași Vlăduț Stanciu. Angajat de Gherghel, juniorul „roș-negrilor” i-a luat fața lui Matiș, dar a finalizat în bară.

În minutul 34, Istin l-a agățat din spate pe D. Don și a văzut al doilea „galben” și  și-a lăsat echipa în zece. Eliminarea le-a ambiționat pe gazde, care, în minutul 37, a deschis tabela. R. Popa l-a angajat în careu pe Băd, acesta a pus corpul în fața lui Matiș și a trimis apoi în poarta goală, din 10 metri ușor lateral stânga. Replica oaspeților a venit prin șuturi de la distanță semnate Don și Morariu, însă fără pericol pentru buturile lui Csurka.

Începutul actului secund a fost pe contre. Cu un om în plus, Șimandul a insistat mai mult, iar Don, Gheorghieș  și Sulea au finalizat cu șuturi acțiuni legate, dar Csurka a fost pe fază. În minutul 54, Băd putea face 2-0, însă șutul său în cros a trecut de puțin pe lângă colțul din stânga lui Matiș. „Uniriștii” și-au complicat și mai mult viața în minutul 64, când arbitrii au considerat că R. Popa a ridicat prea mult coatele în duelul cu Licker și a fost eliminat direct, spre nemulțumirea lui Dan Cuedan. Chiar și cu doi oameni în minus, Sântana a fost echipa mai periculoasă, iar Băd a finalizat mai întâi puțin pe lângă, iar apoi a tras puternic din 14 metri, Matiș respingând din vinclu.

În 11 contra 9, Șimandul nu a fost capabilă să intre periculos în careul advers. Gheorghieș și-a încercat tirul de la 18 metri, dar mingea s-a dus puțin pe lângă colțul din stânga lui Csurka. Nici în cele 4 minute de prelungire dictate de Gornic, devenite 7, șimăndanii nu au fost mai lucizi în atac și Sântana a apărat fără mari probleme avantajul luat încă din primul act.

Așadar, chiar și în 9 oameni și fără Rusu și Turcuș pe foaie, Sântana a început cu o victorie stagiunea. „Mă bucur că am câștigat pentru că sunt trei puncte. Mă mai bucur că și că în 8 și 9 jucători de câmp am mai avut situații de poartă. A doua eliminare a lui Radu Popa o consider nemeritată și asta pentru că înainte de așa-zisul fault a fost invers, trebuia sancționat fault la adversar. Cei de la Șimand a scos mult jocul pe benzi, iar pe noi ne-a interesat să protejăm centrul careului și eu zic că nu au avut nicio ocazie clară de gol. Felicit adversarul, dar mai ales îmi felicit băieții pentru că au câștigat în inferioritate numerică, ba chiar am și marcat 10 contra 11”, a menționat Dan Cuedan, antrenorul Sântanei.

Șimandul scapă ocazia să producă surpriza în chiar prima rundă a campionatului. „Am pierdut trei puncte. Degeaba am avut dăruire în prima repriză, în a doua am lăsat-o mai moale. Diferența a făcut-o experiența jucătorilor de la Sântana, care au știut să gestioneze chiar și faptul că au jucat în 9 oameni. Chiar dacă avem o echipă tânără, nu aveam voie să pierdem acest meci. Din punctul meu de vedere, am avut ocazii mai clare decât ei, dar acestea s-au răzbunat. Mai avem mult de luctru, sper să ne punem la punct din punct de vedere tehnic și tactic și să abordăm cu mai multă determinare, luciditate și concentrare meciurile ce vor urma”, a spus Adi Cuc, director tehnic și jucător al „șoimilor”

Formații: 

Sântana: Csurka – Savin (85 Pașca), Maghici, Istin, Lezeu – Bodea, Tomuț – Gherghel (61 Martin), R. Popa, Stanciu (71 Parlapan) – Băd (90+3 Covaci).

Șimand: Matiș – Ujog (70 D. Morariu), Engelhardt, Ruska, Licker (86 Oltean) – Roza, R. Caba, C. Morariu, D. Don – Sulea (55 R. Varga) – Gheorghieș.

Arbitri: Alex Gornic – Sebastian Pantea, Lucian Berariu

Observatori AJF: Daniel Scridon și Traian Enoiu

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button