Fotbal judetean

Upgradata „groapa cu lei” a oferit spectacolul rundei inaugurale a Ligii a 4-a: CS Beliu – Victoria Felnac 3-3 + FOTO





Actorii celui mai spectaculos meci al rundei inaugurale a Ligii a 4-a Arad au fost nou promovata Beliu și surpriza stagiunii de primăvară, Victoria Felnac. La cum s-a jucat în prima parte, se părea că echipa gazdă va redebuta cu dreptul în primul eșalon județean, pentru ca apoi să transpire serios pentru un punct.

În „groapa cu lei” beleană, în varianta sa modernă după contrucția bazei sportive de 550 de locuri, trupa lui Filipaș a început tare. A înscris după 18 minute și a mai trimis de două ori mingea în bară prin Purtan și Berar. Foarte palidă replica lui VI-FE în prima parte, dar metamorfoza a fost totală la reluare. Elevii lui lui Lucian Ciba s-au dus la 3-1 și păreau scăpați în câștigători, dar gazdele au avut puterea să revină și să impună remiza.

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (min. 18): Angajat de Onoc, Ruja a scăpat pe stânga și a marcat cu exteriorul, plasat, din careu.

1-1 (min. 55): Bubuș speculează o respingere în față a portarului Semeniuc și marchează cu capul din 7 metri.

1-2 (min.57): Valentin Fritea marchează aproape de vinclu dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, perpendicular pe poartă.

1-3 (min.61): Bubuș urmărește balonul la respingerea lui Semeniuc și înscrie cu latul din 8 metri lateral stânga.

2-3 (min. 70): Onoc a driblat doi apărători, a pătruns pe centru, Soltesz a ieșit la întâmpinare, dar nu a putut să blocheze șutul la colțul lung.

3-3 (min.81): Mașniță a transformat precis un penalty scos de Purtan

Belenii au trecut de la extaz la agonie și, în final, din nou la o stare de mulțumire dată de rezultatul pozitiv obținut împotriva unei formații mult schimbată în bine în 2019. „Am revenit în Liga a 4-a cu un egal muncit. Am avut 1-0 la pauză, am mai dat două bare, în prima repriză am stat bine în teren, am dominat și nu am lăsat adversarului culoare. În a doua repriză, pe fondul oboselii, am cedat un pic inițiativa și în 6 minute am luat trei goluri. Din păcate, portarul nostru a făcut câteva greșeli, nu este de meserie, l-am reprofilat din fundaș pentru că nu am reușit să ducem în poartă pe nimeni din zonă în această vară. Dar, avem încredere în continuare în el, a avut și reflexe bune la alte faze, credem că se va descurca și mai bine de acum înainte. Am avut dăruire și atitudine, am reușit să revenim și să egalăm la trei. Chiar am continuat să sperăm apoi la o victorie și am atacat cu toate liniile. Am simțit și un arbitraj ostil, parcă la fiecare atingere se fluiera contra noastră, s-a fragmentat excesiv jocul. Până la urmă, e bine că am scos un rezultat pozitiv cu o echipă bună, cu jucători  valoroși, cu buget mult mai mare decât al nostru. Noi ne vedem de drum, jumătate din băieți au debutat azi la Liga 4-a, iar ceilalți au jucat în urmă cu mulți ani la acest nivel. Ne pregătim în continuare, suntem ambițioși și vrem să facem cât mai multe puncte. Mulțumim celor peste 100 de spectatori care ne-au încurajat tot meciul, cu ajutorul lor am revenit. Ajută mult și acustica tribunei, băieții se simt fotbaliști, sper să cedăm foarte greu puncte acasă, să fim <<o groapă cu lei>> pentru adversarii noștri”, a menționat Costel Filipaș, antrenorul „alb-negrilor”.

Cu rezultate în general bune în partidele de verificare, Felnacul și-a pus mari speranțe într-o victorie pe terenul nou-promovatei, dar a fost nevoită să se mulțumească cu un punct. „Cred că doar atât am meritat. Am intrat în jocul lor, echipă de la țară, au băgat material din primul minut și au fost susținuți și de spectatori. De abia în repriza a doua am fost și noi bărbați, am pus piciorul la minge și am reușit să întoarcem rezultatul. La 3-1 trebuia să ținem de rezultat, valoric suntem net superiori. Dacă aveam minte trebuia să stăm bine și să jucăm până mâine dimineață fără să luăm gol. Încă nu ne-am intrat în ritm, e greu în august, după concedii. Am luat ultimele goluri din greșeli personale, nu aveam voie să facem așa ceva. Asta este, vom corecta pe parcurs, suntem abia la prima etapă”, a punctat Lucian Ciba tehnicianul lui VI-FE.

Formații:

CS Beliu: Semeniuc – Feieș (90 Mihoc), Stan, Coraș, Sandu – Onoc, C. Berar (68 Morar) – Mașniță, Purtan, Ruja – Al. Gligor (60 Popa). Antrenor: Costel Filipaș

Victoria Felnac: Soltesz – D. Crișan, Șiclovan (78 Sîrbu), Edu, V. Fritea – Țigan, R. Fritea – S. Măgulean (65 Gabor), Maxim, Bogdan – Bubuș. Antrenor. Lucian Ciba

Arbitri: Bogdan Loredan – Cristian Takacs, Florin Vesa. Observatori AJF: Mihai Jivan, Ioan Hamza.

 

Galerie foto CS Beliu – Victoria Felnac

4 comentarii

  1. Auzi ca ‘echipa de la tara’ mai țărani ați fost voi de 10 ori… V Fritea cel mai mare. beliu a băgat materiale? Mai rău ați lovit voi și chiar s-a jucat fotbal, din partea ambelor echipe… Ce ați fi vrut sa va aplaude tot stadionul și sa va lăsăm sa castigati ca voi sunteți felnac? Într-adevăr valoric sunteți sunteți superiori dar azi pe teren nu s-a văzut diferența, ba chiar dacă la pauza era 3-0 pentru beliu nu se supăra nimeni… Plus ca albitrajul a fost cu voi pe fata… În fine, sa va vad cu Santana, Curtici sau Zăbrani ce echipa mare sunteți. În rest sănătate și numai bine la toată lumea!

    0
    0
    1. O repriza dominata de Beliu, cap coada….bara lu Purtan , Berar….a doua repriză a jucat Felnac 10 min….dupa care au fost înghesuiți în apărare…..cu putina atentie Beliu putea întoarce rezultatul!

      0
      0
  2. Da, chiar sunteți țărani! O mie de lovituri fără minge, din tribuna numa înjurături de-alea colorate frumos, numa strigături cu rupe-i piciorul, le înțeleg pe toate, da sa vi și sa vezi asa ceva, vai și amar. Și arbitrajul a fost cu voi, în caz ca v-ați uitat la meci! Și nu mai lăudați atâta stadionul de la Beliu, ca nici afară pe șosea nu era mai rău dacă jucam, degeaba aveți tribune, dacă nu aveți gazon, ca doar nu se joaca în tribuna P. S voi ați jucat și în tribună, ca numa acolo ați dat o repriză cu ele!

    0
    0
    1. Domnilor de la Felnac cred că a-ți văzut alt meci!Au fost intrări normale la un meci de fotbal de partea ambelor echipe, cât despre arbitraj 5% a fost oferit echipei oaspete.Sunteti frustrați că nu ați câștigat,dar e problema voastră dacă ne a-ți luat de sus.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button