Șoimii Lipova

Ultima verificare înainte de vizita Craiovei: CSC Sânmartin – Șoimii Lipova 2-2





Fiindcă campionatul județean arădean a plecat la drum în acest weekend, Șoimii Lipova a trebuit să-și găsească un adversar județului pentru ultimul test înainte de debutul de foc în Liga 3-a, contra celor de la U. Craiova 1948. Așadar, „alb-albaștrii” au dat piept cu Sânmartinul, formație din seria a V-a a eșalonului terț, ce în urmă cu o săptămână câștigase cu 4-2 testul de la Cermei.

Acum, rezultatul a fost egal, 2-2 (1-0), după reușitele semnate Sebastian Brata şi Claudiu Popa, respectiv „dubla” lui Dennis Rusu. Mai întâi, juniorul „șoimilor” a înscris din centrarea lui Nagy, iar apoi a valorificat o pasă filtrantă a lui Prună. Tot Rusu, ratase și un penalty în prima parte, obținut tot de el.

Așadar, după ce a fost condusă cu 1-0 la pauză, Lipova s-a dus la 2-1, însă gazdele au închis tabela pe final. „Am dominat cap-coadă meciul cu o altă divizionară a treia, ne-am impus jocul de posesie, am avut și ocazii și scorul nu reflectă realitatea din teren. În prima repriză am ratat un 11 metri, plus alte două mari ocazii și am luat un gol pe un contraatac de la mijlocul terenului. Rusu s-a revanșat cu o dublă după pauză, am avut și două mari ratări prin Sulea și alte bune oportunități. Pe final, când am introdus toți juniorii, am fost egalați. Suntem pregătiți pentru debutul oficial de vineri. Cert este că adversarul nostru, U. Craiova, a trimis la acest meci echipă de filmare. Vorbim despre o echipă cu un buget de 1 milion de euro, profesionistă în tot ce face la fotbal, este clar că au ambiții mari, ce depășesc cu mult nivelul Ligii a 3-a. Își permit orice cheltuieli utile, plus că au plătit fără să clipească clauza de reziliere a golgeterului seriei. Fără Kevin (n.a. Trabalka) nu suntem chiar descoperiți, avem trei atacanți, Banyoi muncește mult și promite, chiar dacă nu este pe profilul lui Trabalka. Acum am mai multe variante de echipă pentru că am juniori de calitate în toate compartimentele. Încheiem perioada de pregătire în picioare, fără accidentați și probleme fizice, toți fotbaliștii sunt la un potențial bun și putem începe jocurile pe puncte”, a spus Flavius Sabău după jocul din județul Bihor, cu teamul lui Calin Cheregi.

Formații:

Sânmartin: Barabaş – Fl. Pop, S. Nogo, Lupşe, Arsene – S. Brata, Habakuk, Tiponuţ, Ban – Sorian, Sg. Pop. Au mai jucat: Beke, Biţiş – Pintea, Andraş, Cl. Popa, Vancea, Cristea, Cr. Jurca, Szabados, Ov. Popa.

Șoimii: Iliescu – Polgar, Dolga, Bercu, Filimon – Prună, Lazea, M. Popa, Rusu  – Istrate, Banyoi. Au mai intrat: Pădure – Stoin, Sulea, Hațegan, Dobrean, Nagy, A. Popa, Vlad și Simion.









5 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button