Gloria LT Cermei

Noua echipă a Cermeiului dă primul examen la Ghiroda: „Un meci și un sezon ca o provocare în special pentru tinerii fotbaliști pe care vrem să-i resuscităm”





Cel mai bun sezon din istoria clubului nu a coincis și cu stabilitatea și continuitatea în care, probabil, cermeianii au crezut în această vară. Mai mult de jumătate din jucătorii vechiului lot au ales alte destinații, mai atractive din punct de vedere financiar și chiar sportiv, iar Gloria Lunca Teuz a fost nevoită să pornească reconstrucția.

Acesta s-a făcut în jurul figurii lui Roland Nagy, atașat sentimental de clubul din Cermei, iar acum și în calitate de director tehnic. Fostul antrenor al UTA-ei are mare încredere în dorința de afirmare a tandemului Flavius Moisă – Adi Sas, doi antrenori preocupați, din noul val, care la seniori au confirmat, deocamdată, doar la Frontiera Curtici. „Din punctul meu de vedere, Flavius e persoana potrivită pentru actualul proiect de la Cermei. Are toată susținerea mea, din punctul meu de vedere nu ar trebui să fie presiune la Cermei, un club cu, poate, cel mai mic buget de la nivelul Ligii a 3-a dintre cele din Arad, care ar trebui să aibă drumul său binestabilit. Acesta, din punctul meu de vedere, ar fi resuscitarea tinerilor fotbaliști arădeni, care, poate, meritau mai multe șanse de la echipele de care vin. De altfel, și jucătorii care au fost sezoanele trecute la Cermei au plecat în marea lor majoritate la mai bine, și-au  revitalizat cariera. Așadar, acest sezon este o provocare pentru toată lumea, noi, cei din stafful tehnic, dar și pentru jucători și chiar și conducere. E nevoie și de răbdare din partea celor care ne conduc, căci suntem o echipă nouă, în formare, ce are nevoie de câteva rezultate bune pentru a prinde cu adevărat avânt. Până la urmă, e important să avem cu toții satisfacția muncii noastre. Sperăm ca primele satisfacții să le simțim chiar după meciul de la Ghiroda, în fața unei formații solide din această serie”, a punctat Roland Nagy, care – în cele din urmă – nu a reușit să-l convingă pe Marius Chindriș să lucreze din nou cu el după perioada petrecută la UTA. „Într-adevăr, ne-a promis că va veni la Cermei doar dacă rămâne acasă. Nu s-a întâmplat acest lucru, așa că îi dorim baftă la noua echipă”, a adăugat fostul mijlocaș al Stelei cu privire la „închizătorul” de 28 de ani, care a ales Șelimbărul, divizionară terță din seria a V-a.

Și președintele Petre Bulza pare să-și asume riscul unor rezultate puțin mai modeste cel puțin în debutul stagiunii, dar: „Am convingerea că această echipă poate termina campionatul pe unul dintre primele 8 echipe ale seriei. Într-adevăr, sunt câteva necunoscute în acest start de campionat, e clar că încă nu ne-am rodat. În plus, clubul nostru nu se poate lăuda cu începuturi de sezon foarte bune, iar la Ghiroda am avut mereu probleme. Poate, de această dată va fi invers, vom începe bine și vom continua și mai bine. Avem destule pariuri de câștigat la nivelul lotului de jucători, dar ne punem mare încredere în acest sens și în membrii staffului tehnic”. 

Mijlocașul Obrad e ultimul sosit în tabăra cermeiă chiar din curtea Lipovei. Cocină nu și-a revenit complet din punct de vedere medical și e greu de crezut ca va juca în județul Timiș, contra trupei lui Tavi Benga, sâmbătă, de la ora 18.

Formații probabile:

Ghiroda: Șipos – Semeniuc, Bocșan, Jovanic, Liuba – Herci, Jichici – Mancaș, Șofran, Silaghi – Baranyi.

Cermei: Dagău – D. Lazăr, R. Iuga, Nistor, Burlă – Mihuța – Gruiescu, Vezan, M. Călin, Todoran – Matiș.

Arbitri: Sorin Vădana – Claudiu Giorgiu (ambii din Cluj Napoca), Daniel Popa ( Aiud)

Observatori: Cornel Pantea (Oradea), Mihai Lăzărescu (Tg. Jiu)

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button