UTA AradzTOP ARTICOLE

Își prelungește UTA seria de victorii și pe terenul Ripensiei? „Vor dori să răzbune ultimele înfrângeri, trebuie să jucăm foarte inteligent!”





Șase meciuri, doar două scoruri au înregistrat formațiile ce se înfruntă mâine dimineață (ora 11) pe arena „Electrica” din Timișoara. La UTA e simplu, s-a impus pe linie cu 3-0 contra celor de la Călărași, Petrolul și Csíkszereda, în timp ce Ripensia a pierdut o partidă la același scor, chiar runda trecută, pe terenul celor de la Metaloglobus. Apoi, timișorenii au mai bifat câte un 2-1 sau 1-2, pe terenul celor de la FC Argeș și acasă, cu Buzăul. Ce va fi mâine e greu de presupus, căci o formație antrenată de Alexandru Pelici nu poate fi considerată victimă sigură, iar „Bătrâna Doamnă”, în ciuda punctajului maxim, încă e la faza de rodaj și a arătat ceva probleme în joc în special la precedenta deplasare, pe „Ilie Oană”.

Sigur, oricât ar conta expertiza antrenorului, „Ripi” nu se poate compara cu Petrolul, dar Laszlo Balint e pus în gardă: „Ne așteaptă o deplasare foarte dificilă, mergem să jucăm pe terenul unei echipe rănite. Ripensia a început destul de prost acest sezon, chiar dacă a reușit acel rezultat surprinzător la FC Argeș. Va dori să se răzbune în meciul cu noi pentru înfrângerile cu Buzău și Metaloglobus. De luni am început să analizăm adversarul și am văzut faptul că multe dintre golurile pe care le-au încasat s-au datorat greșelilor individuale. Dacă vor reuși să rezolve această problemă, vor fi vizibile și rezultatele. Noi va trebui să ne impunem jocul, să jucăm foarte inteligent, să abordăm meciul cu atitudine bună. Cu Csikszereda am fost puțin relaxați și acea lipsă de luciditate nu ne-a permis să înscriem în prima parte. Băieții s-au prezentat bine la antrenamente, suntem cu picioarele pe pământ după aceste trei victorii, ne dorim să o ținem pe aceeași linie, să continuăm forma bună. Ne bucurăm și că suporterii sunt aproape de noi, am simțit această căldură la ultimul joc și mi-aș dori să vină în număr cât mai mare și în această deplasare scurtă pe care o vom face sâmbătă”. 

Întrebat de atuurile adversarului de mâine, antrenorul principal al „Bătrânei Doamne” a adăugat: „În primul rând, îl cunosc bine pe Alexandru Pelici, suntem prieteni, ținem legătura, știu foarte bine cum gândește fotbalul. Dânsul se focusează pe o organizare defensivă bună, dar și pe un joc colectiv destul de elaborat, așa că ne așteaptă o deplasare complicată. Apoi, să nu uităm că Ripensia a învins la Pitești în urma a două execuții extraordinare. Este o dovadă că la Ripensia sunt jucători capabili de a decide meciuri.  De exemplu, Tudorache este un mijlocaș central de calitate pentru acest nivel, dar au și fundași laterali care aduc un aport ofensiv foarte bun”.

David Miculescu este printre puținii utiști care au evoluat și în precedenta partidă Ripensia – UTA, încheiată cu sucesul timișorenilor (1-0) în luna martie a acestui an. „Ne așteaptă un meci greu la Timișoara, dar suntem foarte concentrați și sperăm să ne întoarcem cu cele trei puncte. Personal, vreau să mă revanșez contra celor de la Ripensia, deoarece ne-au învins în sezonul trecut. Pe <<Electrica>> am făcut junioratul, dar nu am evoluat niciodată acolo la nivel de seniori. În trecut era un teren bun, acum nu știu sigur care este situația. Mă aștept să vină cât mai mulți suporteri pentru a fi alături de noi”, a punctat și „decarul” echipei fanion a Aradului, născut și crescut în orașul de pe Bega.

Alexandru Pelici consideră că arădenii au prima șansă, chiar dacă evoluează în deplasare. „ Urmează un joc împotriva uneia dintre cele trei echipe cu maximum de puncte în această ediţie de campionat. UTA e una dintre echipele ce se anunță favorite la promovare, care a investit masiv vara aceasta în aducerea de jucători. Au transferat jucători buni şi foarte buni, chiar zilele trecute au făcut o mutare interesantă, cu aducerea lui Ioniţă. Ne aşteaptă un meci dificil, probabil vor veni la Timişoara hotărâţi să câştige. Ne dorim să producem surpriza, pentru că, e clar, plecăm cu şansa a doua. Chiar dacă jucăm acasă, UTA este favorită, ştim ce înseamnă acest club, suporterii, stafful. Sperăm să scoatem punct sau puncte”, susține antrenorul Ripensiei.

Problemele de efectiv ale arădenilor rămân la mijlocul terenului, acolo de unde vor absenta Ciucur, Coulibally și, mai nou, Pușcaș. Împrumutul lui Romario Moise, de la Astra, a fost oficializat aseară, însă e greu de crezut că Balint se va baza deja pe serviciile sale. În schimb, în atac am putea asista la debutul lui Alex Ioniță, însă – probabil – nu din primul minut. În schimb, „Ripi” s-a despărțit temporar de mijlocașul de bandă, Nafi Iseini, care va fi împrumutat în Liga 3-a la Dumbrăvița sau ACS Poli.

Partida Ripensia – UTA, din runda a 4-a a Ligii a II-a, se dispută sâmbătă, de la ora 11, pe arena „Electrica” și nu este televizată. Biletele vor putea fi achiziţionate de la stadion, în ziua meciului, începând cu ora 10.00 pentru suma de 10 lei. Beneficiază de intrare liberă copiii până la 18 ani.

Formații probabile:

Ripensia: Şt. Dobre – C. Lungu, Hecsko, Tînc, C. Toma – T. Călin, Vl. Tudorache – Monea, Zaluschi, Al. Popovici – M. Staicu

UTA: Fl. Iacob – Tomozei, Melinte, Fl. Ilie, Stancu – Miculescu, Hrezdac, Lorenzi, Bustea – C. Rus, Buhăcianu.

Observator de joc: Cristian Petropulos (Alba Iulia)

4 comentarii

  1. Așa trebuie considerate meciurile . Grele .Multe partide se joaca psihologic . Mai depinde și cît ,,IQ” ai in teren Greșelile personale grave ,dispar odată cu jucătorul !! Avem experiențe nefaste în ediții precedente . Partida e dominată de ascendenta îmbucurătoare a UTA-ei . La astfel de meciuri ,cu superioritate apriori ,certa ,. să. termini la egalitate e pierdere mare. !! E ocazie mare de rămînere sus plus o șansa de desprindere . Ca sa iei nota 8 sau 9 ,trebuie sa te pregătești de 10. !! E greu ,dar. nu imposibil . Hai UTA. !!!

    0
    0
  2. Sper ca de acum incolo pe stadioanele ARADULUI nu se va aude ” afara cu ungurii din tara?; poate pleaca Balint, Meszár etc si cel putin 20% dintre spectatori !!!

    0
    0
    1. Nu s-a auzit nici până acum. Indiferent de opiniile în afara stadionului, pe care fiecare are dreptul să le aibă, când vine vorba de UTA știm cu toții ce reprezintă acest club prin prisma istoriei, a jucătorilor care au evoluat aici de-a lungul timpului și a felului în care reprezentăm Aradul.

      0
      0
      1. Amice, ce castigi prin faptul ca-ti pierzi timpul aiurea pe aici? Trolache trist, n-ai nicio sansa sa reusesti ceva, indiferent de cate aberatii postezi si cu cate nume.

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button