UTA AradzTOP ARTICOLE

Burleanu dă din casă: „Promisiunea pe care am primit-o este că anul viitor, în aprilie, va fi gata noul stadion”





Fotbalul românesc sărbătorește 120 de ani de existență, primul meci oficial având loc pe 15 august 1899 chiar la Arad. Punctul culminant al acestor manifestări a avut loc ieri, ocazie cu care conducerea Federației Române de Fotbal s-a deplasat, aproape în întregime, în orașul nostru.

Răzvan Burleanu și colegii săi au ajuns înainte de masă pe Mureș, având o serie de discuții și întâlniri cu diriguitorii orașului înainte de evenimentele aniversare propriu-zise. În jurul orelor amiezii, federalii au ajuns și la șantierul „Francisc Neuman”, unde, deși lucrările au avansat de la precedenta lor vizită, mai e mult de lucru până la ora inaugurării sale.

Întrebat mai apoi despre ceea ce i s-a spus legat de finalizarea arenei  din Calea Aurel Vlaicu, președintele FRF a dat din casă. „Promisiunea pe care am primit-o este că anul viitor, în aprilie, va fi gata acest stadion. Îmi doresc ca autoritățile să se poată țină de acest termen, fiindcă trebuie să luăm în considerare că, până la urmă, UTA Arad trebuie să redevină Campioana Provinciei, iar pentru acest lucru trebuie să revină în Liga 1. Și fără un stadion nu ai putea să o faci, altfel s-ar da naștere unor foarte mari dificultăți pentru echipă, prin plecarea din oraș. Tocmai de aceea ne dorim și eu îmi doresc foarte mult ca Aradul să beneficieze de un stadion așa cum este cel aflat în construcție. Văzându-l și astăzi, sunt convins că va fi un un stadion extraordinar, un stadion pe care dorim să aducem și să vedem la lucru naționala de tineret a României”, a punctat Răzvan Burleanu.

Întrebat dacă arena nu va putea găzdui și prima reprezentativă pentru meciuri oficiale, Burleanu a adăugat: „ E destul de dificil, căci sunt foarte multe condiții pe care trebuie să le îndeplinești pentru un meci oficial. Așadar, nu vrem să promitem că va veni naționala până când nu vom verifica cu mare atenție toate aceste lucruri și noi și UEFA, fiindcă, știți foarte bine, criteriile sunt foarte dure când vine vorba despre o competiție internațională. De aceea am și spus că naționala de tineret va putea să joace cu siguranță, dar luăm în considerare acest stadion și pentru alte competiții la nivel european, pe care dorim să le putem aduce, Dar am și alte planuri cu județul Arad și nu numai. Am discutat despre noul proiect pe care îl avem în plan, derulat de Federația Română de Fotbal, prin Compania Națională de Investiții, cu finanțare 100% din partea Guvernului. Dacă nu mă înșel, cred că noi, ca Federație, am propus cinci localități din județul Arad printre care – bineînțeles – și municipiul Arad”.

„Dacă autoritățile vor termina stadionul, așa cum ne spun dânșii, cred că UTA și Aradul pot să fie o forță în fotbalul românesc. Stadionul va fi foarte frumos, probabil cu o masă socială ce există în acest oraș cu foame de fotbal se va umple și acest stadion”, a fost și remarca lui Cosmin Contra, selecționerul României, care a mai susținut că nu a discutat cu George Țucudean cu privire la posibila retragere provizorie din activitate a atacantului arădean pe motive legate de sănătate.

De selecționabili a vorbit și Răzvan Burleanu, lăudând noua Academie a celor de la UTA: „Dacă e să ne uităm la momentul de față la loturile de juniori, atât la Under 16, 18 și 19 regăsim jucători din Arad, de la UTA, ceea ce înseamnă că în continuare se lucrează bine aici. Și mă refer la Vulturar, Opric sau Miculescu, jucători care deja sunt la loturile noastre de juniori. Ne bucură foarte mult acest lucru, fiindcă vezi, practic, acest club de Liga 2-a, care a început de altfel cu victorii în primele trei etape, că a reușit să își consolideze foarte bine întreaga Academie. Știm cu toții că am suferit foarte mult în ultimii 15-20 de ani la nivel de juniori, iar UTA este unul dintre cluburile care ne-a ajutat și ne ajută să depășim această criză”

În fine, șeful FRF și-a spus părerea și despre Laszlo Balint, antrenorul în care suflarea utistă își pune mari speranțe în acest sezon competițional. „Cu siguranță, Balint a făcut o treabă foarte bună, în primele trei etape a reușit să câștige la scor toate cele trei meciuri. Dacă va avea capacitatea de a continua pe aceeași direcție, cu siguranță ar putea să pună umărul la promovarea Aradului din nou în prima ligă”, mai consideră Burleanu.









11 comentarii

    1. Lui Balint i-au spus chiar una mai gogonata, și anume că în toamnă va fi gata! În toamna asta, nu în 2020 sau 2021!

      0
      0
  1. Va dați seama cite locuri va avea, ca abia poate duce națională de tineret! Nu – i o rușine ca un stadion nou sa fie atit de mic, încât națională mare sa nu poată veni???

    0
    0
  2. De ce atâtea vorbe? Era clar de la început că stadionul trebuie să fie gata chiar înainte de alegeri. Dacă alegerile locale ar avea loc în anul acesta, stadionul ar fi gata anul acesta.

    0
    0
  3. domn prezident ce stadion,poate sala de sport punem o prelata si gata,11700 cap. in 2020 baronul neuman in 1946 a construit cu lopata,tarnacopul(unul in cap la falca si la toti pupincuristii lui) caramida din mana in mana de 18000 cap. la standardul a celor vremuri

    0
    0
  4. Suntem cel mai nesimtit, arogant, indolent popor din Europa. Asa se vede din Germania. Sa ne fie rusine….ne meritam soarta!

    0
    0
  5. Cine te a mințit brelocurile lu falca care spera sa puna mana pe oraș nu cred ca mai reușesc să săturat și aradeni de minciunile lor

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button