Alte sporturiCluburi polivalente

Șerban a luat foc când a aflat cum a împărțit CMCA-ul banii la sesiunea a doua de proiecte: „Habar nu au de sport și care ar trebui să fie prioritățile!”





Rezultatele celei de-a doua sesiuni de proiecte de la Centrul Municipal Cultural Arad au venit ca o lovitură în moalele capului pentru unele cluburi sportive. Unul dintre acestea este CS Universitatea Arad, desemnat ani de-a rândul cea mai bună grupare arădeană prin rezultatele obținute de sportivii săi și care acum culege „fărâmiturile”. 15 mii de lei pentru gimnastica aerobică și câte 10 mii de lei pentru atletism și judo, acestea sunt sume pe pe care clubul condus de Ovidiu Șerban le va încasa de la Primărie în sesiunea a doua. Mai mult, proiectul depus pentru echipa de rugby a fost respins.

Pus în fața unei astfel de situații, managerul anului în sportului arădean de vreo 4-5 ierni încoace, a atacat destul de dur așa-zișii specialiști de la instituția de la kilometrul zero, dar nu i-a ocolit nici pe cei de la Consiliul Județean. „Clubul Sportiv Universitar este de cinci ani de zile, cu toată opoziția unora, clubul anului. M-ați văzut, eram cu toții acolo, am luat o mulțime de premii, fiindcă sportivii erau plecați în cantonamente. Lumea nu înțelege că sportul de performanță înseamnă de multe ori depersonalizare. Acum am aflat că echipa de rugby nu a primit niciun leu de la CMCA. Oare de ce, mai ales că noi am ieșit anul acesta locul 3 pe țară la juniori Under 14. Apoi, am primit 10 mii lei la atletism, când avem cele mai mari sportive de semifond și cei mai mari sportivi de fond din țară. Mai primim și 15.000 la gimnastică aerobică, când știiți foarte foarte bine că vorbim despre secția fanion a Aradului la nivel de sporturi. Nimeni nu a adus atâtea rezultate ca și clubul nostru. An de an, Bocser și alții locul întâi, locul doi, locul întâi, locul doi la nivel mondial și european și primim 15 mii lei? Da-ți voie să cred că cei care împart banii habar nu au despre sport și care ar trebuie să prioritățile sportului. Am crezut că e bine să tac, că e bine să muncesc, am crezut că e bine să-mi văd de treaba mea. La Consiliul Județean, pe aceeași legislație prin care s-au dat proiectele la CMC Arad, mi se spune că nu am dreptul să luăm bani. Deși există Legea 69 din 2000, iar domnii juriști care, spun ei, respectă legea la Arad habar nu au care ordinea priorităților. Păi le spun care este: Constituție, Curtea Constituțională, legile organice specificate în Constituție, legile și ordinele de ministru și regulamentele. Legea 69 din 2000 este lege organică prevăzută în Constituție. Fiind pe locul 3, bate toate celelalte legi, ordine și regulamente, pentru că este lege constituțională, lege prin care se organizează ceva, învățământul, sportul, transportul…Am ajuns să mi se spună că am primit 10 mii lei la atletism, 10 mii lei la judo. Atenție, judoka Luca Kunszabo va merge la Tokyo, nu știu dacă va mai merge alt arădean la Tokyo și-mi dă 10 mii lei pentru toată secția? Dincolo la fel, la atletism, ne dau 10 mii de lei când eu am doi-trei sportivi în primii cinci la nivel de Arad, an de an. Cum naiba să faci sport? Am crezut că la Consiliul Județean a fost o întâmplare, un jurist care… Dar nu, a fost rea intenție. Mai bine nu mi-i dădea. O să-i refuz. Știți ce sunt acești 10 mii de lei pentru mine? Apă de ploaie. Când te gândești că ești sancționat pentru fiecare virgulă dintr-un proiect, iar dacă îl câștigi, își bat joc și cu astfel de sume! Doi ani de zile nu am accesat fonduri, nu o să le mai accesez în continuare. Pentru ce? Ca să-și bată joc de mine?”, a fost discursul dur al lui Ovidiu Șerba.

Acesta pare să fi identificat și cauza împărțelii preferențiale ale fondurilor neranbursabile. „Știți care e problema? Sunt aceiași politicieni, aceiași pe care îi vedem și la televizor, aceiași care fac doar politicianism!. Nu-i interesează de noi, de muritorii de rând, ca să nu spun un cuvânt cum ni se spune. Nu se poate așa ceva. Este bătaie de joc. Mă bate gândul să-mi dau demisia, demult, asta este ultima picătură!”, a încheiat managerul CS UAV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button