Crisul Chisineu-Criș

Abrudean: „Păcat că nu am câștigat, am compensat prin sacrificiu omul în minus” v.s. Bălu: „Două puncte pierdute, totul m-a nemulțumit la arbitraj”





Crișul Chișineu Criș și ACS Dumbrăvița au oferit o partidă interesantă celor 300 de spectatori care au vizionat confruntarea din cadrul rundei secunde a Ligii a 3-a (seria a IV-a). Formația timișană a părut ceva „vie” în primele 45 de minute ale confruntării, iar eliminarea lui Birău din finalul primei reprize părea să le ușureze misiunea. Însă, Crișul a avut un start bun de repriză secundă și a reușit să transforme al doilea penalty dictat în decurs de un minut. Concluzia tras-o, însă, ex. utistul Drăghici și asta pentru că elevii lui Adrian Abrudean au fost și ocrotiți de șansă la bara lui Bilia de la ultima fază a partidei.

Tot 1-1 a fost și sezonul trecut pe arena „Aurel Ardelean”, cu gol înscrie pe final de Dumbrăvița. „Am avut un joc greu, despre valoarea adversarului vorbește numai banca lor de rezerve, dacă e s-o luăm așa. Îmi pare rău că nu am câștigat, am avut jocul în mână, dar vreau să îmi felicit băieții pentru efortul depus. Venim după un meci în Cupă în care am depus un efort mare și acum am jucat și în zece oameni. Contra unui adversar de asemenea calibru, se depune un efort mare. Am reușit să deschidem scorul în inferioritate, păcat că am primit golul la o fază ce nu anunța nimic. Ca și concluzie pot să spun că e un egal muncit, cred că am fi meritat mai mult, dar acesta e fotbalul. Puteam să și pierdem la ultima fază,  dar băieții merită felicitați pentru că au avut dăruire mare, au respectat sarcinile de joc. Dacă avem tot aceeași atitudine vom avea rezultate bune”, a declarat antrenorul Crișului.

Dacă în prima etapă alb-albaștrii au fost în superioritate numerică, acum roata s-a inversat. Cu toate acestea, Crișul arătat parcă mai bine în zece oameni decât au făcut-o în 11: „Ne-am motivat mai mult în zece oameni, la fel a fost și la Pecica, în cazul Progreslui. Dumbrăvița are jucători cu experiență mare, care pot să joace liniștit în Liga 2-a, iar noi am compensat prin unitate de grup și mult sacrificiu. Nu vreau să comentez de arbitraj, dar mi se pare că s-a acordat prea ușor al doilea cartonaș galben pentru Birău, dar dacă asta a fost decizia  arbitrului…Îmi pare rău că nu am jucat 11 contra 11, Birău e un jucător cu dinamică bună, dar e prea agresiv uneori. I-am spus și asta, dar nu cred că merita să primească al doilea galben atunci”, a mai explicat Adrian Abrudean.

În premieră în acest sezon, „Știli” a apelat în premieră la experimentatul Ovidiu Pașcalău în detrimentul puștiului Zamfir. „Aveam deja trei juniori în teren, aveam nevoie în spatele echipei de un jucător cu experiență mare cum e Pașcalău. Zamfir a apărat foarte bine până acum, s-a achitat foarte bine de sarcini, nu a fost rezervă pentru cum a apărat până acum. Din contră, îl felicit și îi va veni rândul. Dar cum și Sabău e junior, am preferat un jucător cu experiența lui Pașcalău, care a făcut un meci foarte bun, și-a aranjat bine echipa din teren”, încheiat tehnicianul Crișului.

La ce nume are în lot, Dumbrăvița pornea favorită în disputa de pe Crișul Alb. „A fost un meci bun, în care noi am pierdut două puncte, dar mă pot declara oarecum mulțumit cu egalul, având în vedere că am egalat târziu. Știam că avem meci greu, știam ce echipă și ce antrenor bun au, dar rămân la părerea că fotbaliștii ar trebui să fie principalii artizani ai unei partide de fotbal și nu alții. Îmi pare rău că nu am câștigat, dar eu cred că meritam să obținem cele trei puncte pe un teren greu. Am luat goluri în acest debut campionat pe greșeli personale neforțate de adversari și asta ne costă. Am încercat și cu trei atacanți, am adus centrări în careu, dar, din păcate, la acest meci nu am reușit să înscriem mai mult. Enciu e un jucător important pentru noi, dar deocamdată nu poate să ducă fizic un meci întreg, la fel sunt și alți jucători care nu au lucrat cu mine anul trecut. Nu a fost relaxare din partea noastră, noi la această oră atâta putem. Am avut o discuție cu băieții, vedetă pentru mine este echipa, primează unitatea de grup și nu individul în sine. Încă nu suntem ceea ce vrem noi, dar vom ajunge acolo unde trebuie“, a spus Sorin Bălu la finalul confruntării de la Criș.

Chiar dacă a evoluat în superioritate numerică o repriză întreagă, cei de la Dumbrăvița au fost extrem de nemulțumiți de arbitraj: „Totul m-a nemulțumit la arbitraj, s-a dat al doilea penalty doar pentru că așa a vrut arbitrul, în plus mi s-a vorbit tot la persoana întâi singular, iar eu vorbeam la persoana a doua plural. Nu poți să vii să îmi spui că nu pot să le dau indicații băieților mei. Eu nu m-am luat de adversari, de arbitri, doar le dădeam indicații jucătorilor mei și arbitrul a venit și mi-a spus că nu am voie să fac asta. Să tac că mă dai afară, nu poți să îmi spui să tac, e vorba despre respect aici. Nu am nimic cu arbitrii, dar și cu Deva am avut penalty și nu ni s-a dat”a mai precizat fostul „secund” al Ionuț Popa la ACS Poli, în Liga 1.

În fine, acesta a vorbit și despre situația din acest moment a echipei sale cât și despre repartizarea echipelor din Oltenia în seria aceasta de liga a treia: „Noi avem nevoie de o victorie pentru a ne debloca și, când vom lega o serie de rezultate pozitive, vom fi o nucă tare pentru că ne antrenăm serios și știu ce valoare avem. Știu și câtă pasiune pun eu în această meserie, cât respect acest sport. Din păcate, din șase puncte avem doar unul. Conducerea este în regulă cu asta, nu trebuie creată presiune din exterior la acest club. Am ofertă de la un club din Liga 2-a, dar eu nu vreau să plec, pentru că am multă treabă la Dumbrăvița. Dacă sunt și cei din Oltenia în această serie, ce să facem, vom juca cu ei, nu avem ce să facem. E incredibil că trecem prin Alba și Sibiu și nu jucăm pentru a intra pe tereb doar la Vâlcea. E clar că Universitatea Craiova e principala favorită la promovare, dar asta nu înseamnă că toți ne vom da la o parte. Dar e greu să ne luptăm cu ei, e frustrant pentru toți cei ce au o echipă bună”, a încheiat tehnicianul „alb-verzilor”.

În runda a treia, Crișul joacă pe terenul Ghirodei, una dintre formațiile cu maxim de puncte în acest sezon, în timp ce Dumbrăvița are derby județean cu Becicherecu Mic.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button