National Sebis

Somcherechi analizează al doilea eșec stagional: „Cred că am făcut un joc bun, am pierdut nemeritat”





Deși a condus în orașul Corvinilor, Național Sebiș rămâne cu traista goală și după runda a doua în actuala stagiune. Mai mult, „alb-albaștrii” sunt ultimii în clasamentul seriei a IV-a, la mare bătaie cu conjudețenii de la Cermei.

Ca și în disputa cu Horezu, Naționalul s-a prezentat în 15 jucători, trei dintre rezerve având 18, 19 și 21 de ani, plus portarul veteran, Cosmin Merșca. „Am început bine jocul, am condus cu 1-0, dar pe fondul unor greșeli individuale, gazdele au întors rezultatul la 3-1 în favoarea lor. Am avut ocazii și am și reușit să ne apropiem pe tabelă, dar, după o fază suspectă de offside, am luat golul 4. Am avut și un moment psihologic, un penalty ratat de Forisz, dar ăsta este fotbalul. Cred că am făcut un joc bun, dacă eram mai atenți, scoteam un rezultat bun. Așa, cred că am pierdut nemeritat”, consideră Dănuț Șomcherechi.

Tehnicianul hunedorenilor a susținut că s-a temut de partida cu sebișenii. „Având destule probleme de ordin medical, ne era puțin teamă de această partidă pe care trebuia să o câștigăm cu orice preț. Dar, cei care au intrat pe teren au respectat tactica de joc și am obținut o victorie meritată”, a punctat și Raul Spătaru, antrenorul lui Corvinul.

Etapa viitoare, Sebișul are derby-ul suferinței cu vecinii din Cermei, în timp ce hunedorenii se deplasează la Pîncota, pentru duelul cu Lipova.

2 comentarii

  1. Din păcate cam asta va fi și în continuare rezultatul în meciurile următoare. Nu va da nimeni bani și pierdeți și posibilitatea de a pleca în alta parte.

    0
    0
    1. Esti sigur de ceea ce sustii ? Prin aceste afirmatii vrei sa ridici moralul jucatorilor si antrenorilor ? Daca consilierii actuali doresc sa fie groparii acestei activitati din orasul nostru ar trebui sa vada ce localitati cu posibilitati financiare mai mici sustin sportul la acest nivel de Liga 3.Comune ca Becicherecul Mic,Ghiroda,Cermei,Daesti,Recea,Sanmartin,Selimbar,Galda si multe altele isi permit sa finanteze aceasta activitate ! Noi de ce nu ???

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button