National Sebis

Sebișul a mai legitimat trei jucători înainte de vizita Cermeiului: „Încercăm să omogenizăm până sâmbătă”





Cele 400 de mii de lei pentru echipa de fotbal nu au trecut nici acum de votul consilierilor locali sebișeni, însă activitatea clubului merge mai departe. Incertitudinile există și ele afectează vestiarul „alb-albaștrilor”, care – însă – a decis să discute cât mai puțin posibil despre bani și să concentreze pe ceea ce e de făcut pe teren. Cu atât mai mult cu cât sezonul a început prost pe malul Crișului Alb, iar sâmbătă e programat derby-ul suferinței cu vecinii din Cermei.

Până una alta, Dănuț Șomcherechi a primit întăriri la nivel de lot, câte una în fiecare compartiment, exceptând portarii. Probabil, Mihai Mușat va fi noul fundaș dreapta titular al Sebișului, el sosind de la Șelimbăr, grupare sibiană cu care a promovat în Liga 3-a. Daniel Hadăr are 22 de ani și, înainte de a pleca la munca în Anglia, a jucat pentru Crișul Chișineu Criș în Liga 4-a.  În fine, Alexandru Talpoș e variantă de atacant și sosește de la fosta divizionara terță sătmăreană, Unirea Tășnad.

Așadar, dacă nu vor exista probleme de ordin medical, Naționalul va putea umple în sfârșit o foaie oficială de joc. „Suntem puțin mai bine acoperiți pe posturi, încercăm să omogenizăm până sâmbătă, când ne așteaptă un meci foarte greu, acasă, cu Cermeiul”, a menționat antrenorul Dănuț Șomcherechi.









2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button