UTA Academie

UPDATE! Liga Elitelor: Viitorul a spart gheața înainte de derby-ul Aradului, UTA Under 19 a bătut la Cluj și e noul lider al seriei de Vest!





Trei dintre cele patru formații arădene implicate în etapa a 10-a a ediției 2019-2020 a Ligii Elitelor au jucat astăzi, iar rezultatele sunt pozitive: două victorii și un rezultat de egalitate. Noutatea este succesul Viitorului, însă performanța weekendului a realizat-o trupa lui Sandu Gaica și Adi Ungur, pe Someș.

Liga Elitelor U 16: Viitorul Arad – Gaz Metan Mediaș 6-0

Dintr-o formație ce s-a jucat cu ocaziile în special în precedentele partide disputate acasă, la Șiria, Viitorul s-a transformat într-o mașină de goluri cu ocazia vizitei celor de la Gaz Metan Mediaș. „Alb-roșii” au marcat rapid, au prins încredere și și-au reparat golaverajul cu această ocazie ( de la -5 la +1). Tabela de pe „Otto Greffner” s-a oprit la 6-0, după reușitele semnate Măgureanu (2), Pop, Botoroagă, Rotar și Blicking.

Primul succes din prezenta ediție de campionat vine la momentul oportun pentru Viitorul, care, miercuri, are programată restanța cu UTA. „În sfârșit, am reușit să dublăm o prestație bună cu un rezultat pe măsură. În precedentele partide am ratat prea mult, de data aceasta am știut să fim pragmatici și să spargem și noi, în sfârșit gheața. Îi felicit pe băieți și ne gândim deja la meciul următor, cel cu UTA, pe care-l văd ca pe un lucru foarte bun pentru fotbalul arădean. Doar prin prezența a cât mai multor formații în Liga Elitelor, fotbalul din orașul și județul nostru poate progresa”, consideră Dinu Maghici, tehnicianul celor de la Viitorul Arad.

Deak – Nițoi, Clipotă, Pop, Baraghin – Rotar, Botoroagă, Roman, Blicking – Catanzariti, Măgureanu, plus Rosza, Crișan, Botcă, Bulboacă, Balazs a fost formula „roș-albă” contra Gazului.

Liga Elitelor U19: CFR Cluj – UTA  0-2

Trupa lui Gaica și Ungur a reșit să învingă ocupanta primului, CFR Cluj. Primul gol a fost creat de doi fotbaliști din circuitul primei echipe. În minutul 27, Oroian a centrat, iar Vulturar a reluat cu capul în poartă. După pauză, Simon a executat un penalty după un henț în careu, dar nu a reușit să calmeze lucrurile. Dar, în minutul 56, același Simon a fost faultat în careu, iar Oroian nu a mai greșit de la punctul cu var.

Chiar și cu cinci absențe în lot (Rădulescu și Gavrilă – suspendanți, Merian, Vidican și Răzban – accidentați) utiștii au făcut un meci bun, reușind prin această victorie să treacă pe prima poziție în clasamentul seriei de Vest chiar în ziua în care Crisi Păcurar, noul coordonator al Academiei UTA, a împlinit 46 de ani. „Scorul putea fi mai mare, dar am ratat ocazii clare. Per total, am făcut un joc bun, sunt mulțumit de efortul depus. Dacă eram mai atenți la ocaziile mari pe care le-am avut am fi fost mai liniștiți pe final”, a punctat Sandu Gaica la final.

UTA: Opric – Haloș, Dardai, Pașcu, Mohaci – Vulturar, Salka – Oroian, Cocriș, Mitrov – Șimon. Au mai jucat: Boștină, Sfîrlea, Paunchici, Onișor.

Liga Elitelor U17: CFR Cluj – UTA 1-1

Juniorii antrenați de Donca, Mărginean și Țamboi au confirmat panta ascendentă și au reușit să vină cu un punct de la ocupanta locului secund din Liga Elitelor U17, CFR Cluj. Contrar poziției din clasament, UTA a fost cea care a dictat jocul în prima repriză, având și cele mai mari ocazii de a marca. În minutul 12, însă, clujenii au profitat de o neatenție și au marcat de la 1 metri. În repriza a doua, utiștii au făcut eforturi să răzbune ratările din prima parte și, în cele din urmă, au izbutit să evite eșecul. În prelungirile partidei, Mercioiu a fost cel care a egalat tot dintr-un penalty.

„Ultimele rezultate confirmă că suntem pe un trend ascendent. Chiar dacă am jucat cu locul 2, am obținut un rezultat bun, dar trebuia să luăm toate cele trei puncte. Suntem un pic naivi la finalizare, va trebui să fim mai atenți în meciurile ce urmează. Obiectivul nostru este să fim în primele patru, iar pentru a îndeplini acest obiectiv trebuie să muncim mai mult”, a declarat la finalul partidei Dinu Donca.

UTA: Roșca – Tambor, Pătlăgică, Bortiș, Puta, Ursoi, Goldiș, Borcea, Mercioiu, Rotea, Maxim. Au mai jucat: Popa, Dănilă, Măgulean, Țurcanu.

Liga Elitelor, U16: LPS Bihorul – UTA 0-7

Copiii antrenați de Donca, Bogoșel și Țamboi au avut un meci ușor duminică, la Oradea, contra LPS Bihorul. Tinerii utiști au dominat tot meciul și au reușit să își adjudece cele trei puncte. În prima repriză, primul marcator a fost Babiciu, urmat de Lingurar cu două reușite. În partea a doua același Lingurar a făcut hattrick-ul. Au închis tabela Codrea, Ungureanu și Mare.

„Am întâlnit o echipă care în primele 20 de minute a fost destul de arțăgoasă. Au încercat să joace fotbal, nu s-au baricadat în apărare. Fiind mult mai bine pregătiți fizic am reușit să ne impunem jocul și să câștigăm fără probleme. Scorul este mai puțin important, ceea ce contează este că reîncepem să jucăm bine, după o mică scădere de formă”, a sintetizat antrenorul Costel Bogoșel.

Miercuri, 18 septembrie, se va disputa restanța din etapa a 2-a dintre UTA și Viitorul Arad. „Va fi un meci de ambiție. Având doar victorii până acum ar fi păcat să ne culcăm pe o ureche. Scopul nostru este să ne calificăm la turneul final, iar la sfârșitul campionatului să fim printre primele patru echipe din țară”, a mai subliniat Bogoșel.

UTA: Blaga – Varga, Opriș, Pele, Codrea, Șe rengău, Hunor, Cristea, Mare, Babiciu, Lingurar. Au mai jucat: Brândă, Mihai, Ungureanu, Ciubăncan, Popescu.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button