UTA Arad

UTA – pe teren din trei în zile, iar Balint recunoaște: „Pot interveni schimbări în echipă în funcție de prospețimea fizică a jucătorilor”





„Bătrâna Doamnă” a câștigat primul dintre cele 9 partide oficiale programate în luna noiembrie. A fost 2-0 contra celor de la Viitorul Pandurii, însă ecourile se sting repede pentru că pe „roș-albi” îi așteaptă, probabil, cea mai încărcată perioadă din istoria clubului. Așadar, după „duelul” cu trupa lui Lupuț la rând vin partidele cu U. Cluj (în deplasare), Campionii FC Argeș (în deplasare), Gloria Buzău (acasă), Metaloglobus (în deplasare), Rapid (în deplasare), Farul (acasă), Chiajna (acasă) și Călărași (în deplasare). Inutil să vă mai scriem și datele de disputare ale acestor partide, căci ele vor avea loc la trei, maxim 4 zile una de cealaltă. În fine, doar între călătoria lungă de la Călărași și partida de acasă cu Petrolul, ultima a anului, programată pe 7 decembrie, „Bătrâna Doamnă” va avea o săptămână să se pregătească.

Până la urmă, stafful tehnic al echipei fanion a Aradului știa de la început ce o așteaptă după ce a cerut amânarea a două partide oficiale ca urmare a prezenței la lotul național a lui Miculescu și Isac și și-a făcut o strategie pentru ceea ce urmează. Cu siguranță, niciun meci nu e mai puțin important decât celălalt, atâta timp cât miza e aceeași, trei puncte, însă Laszlo Balint recunoaște că va trebui să țină cont de aspectul fizic când va alege „11”-le ce-l va trimite în luptă din trei în trei zile. „Bineînțeles, că pot interveni schimbări în echipă în funcție de prospețimea fizică a jucătorilor. Fiecare meci trebuie gândit și în funcție de perioada încărcată în care am intrat deja, de azi. Avem mult și de călătorit, suntem departe de multe orașe unde jucăm și acesta e un factor ce va contribui la prospețimea fizică a jucătorilor. Încercăm să folosim metode să îi recuperăm repede și să alegem mereu cele mai bune solțuii pentru primul <<11>>, ținând cont și de ce ne așteaptă până la finalul acestei luni. Cel mai important este să nu mai avem parte de accidentări și suspendări”, a spus antrenorul Campioanei Provinciei la finalul disputei cu Viitorul Pandurii.

De altfel, Balint a anunțat deja că juniorul Damian Isac are șase mari să revină pe gazon de abia în weekend, la Pitești și nu cu Universitatea Cluj. „Sperăm să îl putem folosi cu FC Argeș pe Isac. L-am menajat, puteam să ne asumăm riscuri și să joace și astăzi (n.a. ieri, cu Viitorul Pandurii). După reșița s-a plâns de dureri musculare, l-am menajat mai multe zile, ca și pe Alex Ioniță, de altfel, El, totuși, a intrat cu anumite dureri, dar mi-a garatant că va da totul pentru echipă. Aveam nevoei de el să liniștim jocul în acea zonă, a făcut-o, din păcate această abordare, ca să zic așa, nu i-a permis să ajungă la finalizare. Nu a accelerat foarte mult, de aceea nu am avut prea multe soluții la contraatacuri, dar scorul era deja 2-0 și cele mai importante sunt mereu punctele”.

UTA se antrenează azi și mâine la Arad, după care se mută la Cluj pentru partida cu Universitatea, de miercuri, de la ora 17,45 (în direct pe Digi Sport 2, Telekom Sport și Look Sport). Partida e restantă din runda a șasea, „șepcile roșii” avându-i pe Telcean și Dur-Bozoancă la loturile naționale.









7 comentarii

    1. Și dacă ne bate care e problema,e un sport,un joc la finalul căruia trebuie sa fim fer-play indiferent de rezultat,fotbalul actual al ligii 1 fără echipele de tradiție e ca mâncarea fără sare!!!
      UTA va promova,sa promoveze și restul echipelor de tradiție, orice competiție fără suporteri nu are farmec și valoare!!!
      Ne uităm la liga 1 și vedem puține galerii,de multe ori spectacolul din tribune e mai frumos decât meciul din teren.Sper sa nu fiu prea subiectiv dar liga2 din tribune domină clar liga 1!!!

      0
      0
  1. Poate ca veti rade si ma veti critica…..In acest sezon,la ce am vazut pana acum,personal, nu imi este frica de nici un adversar….nici acasa si nici in deplasare…Mi-e frica doar de lotul nostru,de sincope datorate accidentarilor,suspendarilor,starilor psihice de moment…
    La Ripensia,ne-am batut singuri,cu Mioveniul am luat unicul gol acasa si aici raman partizan al ideii ca ne-a luat valul….Prea i-am bagat in seama…
    Nu imi aduc aminte,de cati ani trecuti prin sperante si dorinte,am urmarit meciurile UTA-ei cu atata relaxare ca si acum!Parca nu am nici o emotie,nici o grija….Daca imi este frica de ceva,ar fi accidentarile….
    Nici un meci nu seamana unul cu altul…adversarii ne cunosc deja,teoretic….
    Imi doresc ca la noi sa fie liniste si concentrare,spre deosebire de altii care isi creeaza presiune in „ograda proprie”…Avem si noi problemele noastre,dar trebuie sa trecem peste ele….Asteptam revenirea lui Ciucur,piesa grea lipsa, de mare calitate,pe Coulibally,caruia ii va trebui cam mult sa revina,dar ii dorim….
    Il asteptam pe Ionita sa isi etaleze calitatile,comparativ,fiind cel mai bine platit jucator din lot…Ceea ce imi place la Ionita totusi?Posesie,nu pierde mingi la contacte directe,dar ca atacant,lipsa GOL!Asta este adevarul!Solid,prestanta,imi place,dar ca atacant,trebuia sa aiba minim 8-9 goluri marcate pana acum…Nu exista „pardon”…
    Buhacianu si Miculescu au ambii nevoie de acel gol al descatusarii…..O vor face,doar sa joace pe posturile lor…..Putini vad ca sunt sacrificati,pe posturi care nu ii caracterizeaza…
    In rest,doar de bine si maxime incurajari!Bravooooo UTA!Mi se umfla pieptul!

    0
    0
  2. Meciuri grele in care sper ca, baietii sa treaca cu bine,va fi greu dar nu imposibil !!! FORTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA, HAI BAIETIII !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button