Volei

Nădlacul contribuie la victoria naţionalei de volei





Cu două jucătoare de la Victoria Nădlac în lot, naționala de volei a României U17 a câștigat primul meci al turneului de calificare la Campionatul European. Româncele conduse de pe margine de Adrian Rusu și de nădlăcanul Dorin Vărșăndan, antrenor secund, au învins Bulgaria, scor 3-0 la seturi (25-20, 25-23, 25-15).

Doar una din nădlăcance, Tara Cristea, a evoluat în acest meci, contribuind în atac cu patru puncte, în vreme ce Maria Nemeș a fost rezervă neutilizată. La turneul din Turcia mai participă reprezentativa ţării gazdă, Grecia și Serbia, ultima dintre cele enumerate fiind viitoarea adversară a tricolorelor, joi de la ora 15.

Prima clasată se va califica la Campionatul European din Muntenegru, iar celelalte formații mai au șanse de a participa la Euro 2020, urmând a concura la turneele fazei a doua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button