Gloria LT Cermei

Cermeiul a terminat turul în afara „zonei roșii”, dar și mai important: „Unii fii risipitori ar vrea să se întoarcă acasă!” Pirtea – țintă concretă





După parcursul bun din ultima lună, Gloria Lunca Teuz și-a pus mari speranțe într-o victorie și cu Dumbrăvița la ultima apariție oficială din acest an. Ocazii au fost ca partida să ia o altă turnură decât cea finală ce i-a văzut pe timișeni triumfând cu scorul de 4-1. „Ăsta e fotbalul, câteodată e făcut din episoade. Și așa ne era greu să batem o echipă bună precum cea din Dumbrăvița fără patru titulari (n.a. Lazăr, Matiș, Nistor și Vezan), dacă te mai și joci cu ocaziile. Dar, una peste alta, am terminat binișor turul, după ce la un moment dat am eram în plină zonă roșie. Dar, și mai importantă decât clasarea noastră la finalul anului este prestigiul, ca să zic așa, recâștigat în rândul fotbaliștilor arădeni. Sunt mulți jucători care vor să joace din nou la Cermei, fii risipitori, care ne spun că cel mai bine s-au simțit la noi și s-ar întoarce acasă”, susține Petre Bulza.

Președintele „sămădăilor” nu vrea să dea nume în dreptul posibilelor reveniri, însă confirmă negocierilr cu un fost fotbalist de Liga 2-a. „Pe George Pirtea noi l-am căutat înainte de Ionuț Popa la Pâncota, a și disputat vreo două-trei amicale cu noi, dar, până la urmă, s-a dus în eșalonul mai bun. Încercăm să-l aducem în această iarnă, dar, cum am mai spus, suntem în discuții și cu alți fotbaliști. Și fostul atacant al celor de la Pecica, juniorul Dragoș Grigore, e o variantă pentru noi, dar vrem să-l vedem la lucru. Adică e sarcina băncii tehnice să decidă, în ciuda specialiștilor care-și dau cu părerea, vren să continuăm cu Flavius Moisă pe banca tehnică”, mai spune Bulza.

Cermeianii au luat vacanță aseară, cu ocazia unei miuțe disputate la baza sportivă a lui Radu Mărginean, dar se vor revedea și la începutul săptămânii viitoare pentru o masă de final de an. 11 e locul ocupat de „sămădăi” după prima parte a stagiunii 2019-2020 a Ligii a 3-a la fotbal.

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button