Fotbal feminin

„Leoaicele” joacă în Cupă la Alba Iulia, internațională din Azerbaijan pentru Bugar!





Printre obiectivele stagionale ale echipei de fotbal feminin a Aradului este un drum cât mai lung în Cupa României, cu visul de a disputa chiar finala competiției. Iar împerecherea din faza optimilor de finală îi dă mari speranțe că va mai avansa un tur, atâta timp cât va înfrunta o echipă din eșalonul terț. ACS Student Sport Alba Iulia e lider în seria a treia și a eliminat deja o formație arădeană din competiția KO, pe Viitorul, chiar în primul tur.

Erau la un moment dat discuții pentru mutarea, de comun acord, a duelului la Arad, însă în ziua în care e programat meciul, 29 februarie, e posibil ca și UTA să joace pe „Motorul”, cu Ripensia. Apoi, pe arena din Sânnicolau Mic ar fi înțelept să se intre de abia în partea a doua a lunii martie, pentru a se evita stricarea gazonului. Alte arene omolagate pentru competiții federale nu există în orașul nostru. Așadar, în proporție de 90%, confruntarea se va disputa în Cetatea Unirii.

În altă ordine de idei, AC Piroș Security este pe cale să mai perfecteze un transfer. Este vorba despre Nazlican Parlak, componentă a naționalei Azerbaijanului. Fotbalista de 26 de ani joacă pe orice post de la mijlocul terenului în sus și ridică automat nivelul valoric al echipei arădene pregătită de Florin Bugar.

Vă reamintim că recent, „leoaicele” au mai pus mâna pe fundașul Bot, mijlocașele Drăgan și Ciuclea și atacantul Voinea. Campionatul Ligii 1 se reia, totuși, pe 15 martie, când AC Piroș Secuirty se deplasează la Alexandria, echipă clasată pe penultima poziție în clasament.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button