Liga a 2-aLiga a 3-a

Oprește Covid-19 tot fotbalul din România? FRF-ul a intrat în ședință, deliberarea – la orele amiezii





Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie de coronavirus. Situația de la nivel mondial ar putea afecta în mod direct și fotbalul românesc. Președintele FRF a vorbit despre subiectul momentului, dând de înțeles că orice activitate fotbalistică din România s-ar putea stopa în perioada următoare.

„Nu sunt eu în măsură să spun ce se va întâmpla. Dacă se izolează Bucureștiul… Vom suspenda orice activitate fotbalistică din România, nu numai Liga 1. Toate celelalte competiții pot fi supuse acestui scenariu. Trebuie să așteptăm, să așteptăm un mesaj din partea autorităților. Să avem cele mai bune date. E un aspect pe care îl luăm în considerare. Nu avem informații tocmai bune. Lucrăm la acest scenariu de a suspenda această acitvitate fotblistică. Nu aș vrea ca noi, ca fotbal, să contribuim la această panică. Nu vrem și noi ca cel mai important eveniment social din România sa aibăde suferit. Dacă apare un caz de coronavirus în fotbalul românesc suspendăm orice competiție fotbalistică”, a declarat Răzvan Burleanu la Digi Sport.

Cum cazurile infectării cu Covid-19 cresc și în România de la o zi la alta, este posibil ca Federația să nu mai aștepte să aibă primul bolnav de coronavirus din cadrul echipelor ce evoluează în primele trei eșaloane din România. Prin urmare, s-a format o celulă de criză la Casa Fotbalului care discută la această oră posibilitatea să oprească tot fotbalul din România în perioada următoare. Inclusiv oficialii cluburilor arădene angrenate în competițiile FRF au fost anunțați că în jurul ore 13 vor avea un răspuns clar în acest sens.

Primele care ar trebui să intre pe teren în acest weekend în competițiile federale ar trebui să fie Șoimii Lipova și Crișul Chișineu Criș, mâine, de la ora 15. Prima e gazdă pentru Horezu, iar Crișul călătorește până la Dumbrăvița. UTA ar avea meci extrem de important sâmbătă, de la ora 15, cu Universitatea Cluj, pe „Motorul” și tot atunci, Pecica o primește pe arena „Pădurice” pe Becicherecu Mic, iar Cermeiul ar trebui să intre pe teren la Dăești. Vă reamintim că întrecerile naționale rezervate juniorilor au fost amânate deja. Bineînțeles, dacă va exista o restricție din partea FRF, inclusiv Asociațiile Județene de Fotbal vor opri, la rândul lor, orice competiție oficială în teritoriu.

Un comentariu

  1. Îl oprește !! De la 1000 de spectatori la statul acasă și fără fotbal Până la sfârșitul lunii după care iar nu se știe . O pauza neașteptată ,nemeritată și încă la nivel european !!!! Sănătatea pe primul loc. Cu ajutorul Sport-Arad ,sperăm să fim ținuți la curent cu starea emoțională a echipei ,cu programul ei auster și de ce nu cu pareri și trăiri la cald ale suporterilor !! Avem un avans în clasament și putem fi liniștiți macar sportiv !! Solidaritate cu cei atinși de virus și grija mare pentru cei care sunt expuși fara voia lor ! Bucurii globale ,împliniri globale dar și împreună în fatza greutăților. Hai UTA. !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button