Liga a 2-a

Ministrul Tineretului și Sportului admite: „E greu să îndeplinești actualele condiții, lucrăm la anumite scheme pentru a ajuta sportul din România”





Echipele din fotbalul românesc pot să se antreneze după ridicarea stării de urgență, dar prin respectarea unor măsuri stricte de protecție a jucătorilor și a celorlalți oameni din stafful tehnic. Aceștia sunt nevoiți, dacă încep pregătirea, să stea în cantonament, până la eventuala reluare a competițiilor. Totul funcționează după anumite principii și etape, care sunt considerate, de toate echipele, mult prea drastice.

Chiar și ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a recunoscut că măsurile impuse sunt drastice, iar echipele trebuie să aibă o bază sportivă modernă. Din mențiunile oficialului, toate regulile au fost trasate de medici și Ministerul Sănătății și nu de Federația Română de Fotbal sau alte entități care se ocupă de soarta fotbalului românsc sau a sportului în general.

Cerințele sunt apropiate de cele impuse în Bundesliga

În funcție de anumite analize care vor fi făcute în perioada imediat următoare, măsurile vor putea să sufere modificări și să fie mai ușor de suportat de către cluburi. Standardele impuse sunt la nivelul celor din Bundesliga, punctează Ionuț Stroe. „Este, într-adevăr, greu să îndeplinești actualele condiții, dar nu e un model brevetat de noi, ci în toate competițiile majore. Lucrăm la anumite scheme pentru a ajuta sportul din România. În acest moment, nu noi spunem ce trebuie să faceți, ci medicii epidemiologi. Niciun ministru responsabil nu s-ar putea abate de la regulile și măsurile de izolare, în condițiile în care sunt peste 500 de reprezentanți în competiția dumneavoastră. Nouă ni s-a cerut să transmitem cât mai rapid aceste scenarii care să permită reluarea competiției. Dacă în două săptămâni situația ne va permite, poate vom mai relaxa măsurile. Vedem ce se întâmplă atunci. Momentan, acestea sunt condițiile în care se reia și Bundesliga”, a spus Ionuț Stroe la Starea Nației.

În momentul anunțului că echipele de fotbal, și nu numai, au voie să se pregătească într-un regim special, au fost trasate patru puncte, trecerea la antrenamentul normal urmând să se facă treptat, pentru că la începutul cantonamentului, sportivii trebuie să se pregătească individual.

Etapele:

unu: pregătirea preliminară pentru reluarea antrenamentului;

doi: sesiuni individuale de antrenament în cantonament;

trei : sesiuni de antrenament de grupuri mici în cadrul cantonamentului;

patru : sesiuni de antrenament colectiv;

Sursa: Liga2.ro

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button