UTA Arad

FC Argeș nu crede că UTA ar trebui băgată în „hora” play-offului, în timp ce Rapidul îi vrea pe arădeni în prima linie: „Nu ar fi normal să promoveze direct cu atâtea puncte rămase în joc”





Probabil, fotbal pe puncte în România în sezonul 2019-2020 se va mai juca doar la nivelul primelor două ligi, plus câteva baraje pentru desemnarea echipelor promovate din eșaloanele patru și trei și…un turneu final la Liga Elitelor. Și, dacă pentru elită lucrurile sunt limpezi, în sensul că partenerele de întrecere vor încheia stagiunea pe baza „rețetei” cu play-off și play-out patentate de câteva sezoane încoace, în Liga 2-a e o adevărată luptă la „baionetă” pentru un sistem competițional de criză.

Cu această ocazie, cluburile ce o urmăresc (de la distanță) pe UTA au descoperit un nou cuvânt în DEX: echitate. L-au descoperit, dar nu prea l-au înțeles din câte observăm din moment ce-l folosesc când vine vorba despre varianta înjumătățirii punctelor, despre care nici acum nu știm cum a putut constitui o variantă în chestionarul trimis de FRF către cluburile de Liga 2-a săptămâna trecută.  „S-au discutat şi unele detalii despre reluare. Reluarea campionatuluil, aşa cum era programat, dar nu există date suficiente pentru a juca meciurile, din punctul meu de vedere. Sau o altă variantă, să se joace playoff, primele 8 echipe, şi playout următoarele 10 echipe. Se vor juca doar 7 etape, iar pentru a exista echitate, trebuie înjumătăţite punctele. Da, poate că UTA se poate considera nedreptăţită, dar aşa şi celelalte echipe se pot arăta nemulţumite. Mereu unii vor fi nemulţumiţi, asta e clar. (…) „Play off cu înjumătăţire de puncte este cea mai bună soluţie dar nu numai pentru noi, că suntem implicaţi, ci şi pentru toţi cei care sunt de la locul 2 până la locul 8”, a spus Ovidiu Burcă, președintele Rapidului, luni seara, în direct la Telekom Sport.

Burcă îl respectă pe Balint, dar îi combate opinia

Contactat astăzi de sportarad.ro, șeful giuleștenilor a fost provocat să vorbească mai mult despre acea echitate pe care o clamează și cum aceasta ar fi valabilă și pentru liderul autoritar al eșalonului secund. „Am spus și la Telekom Sport că UTA se poate considera, într-adevăr, nedreptățită, dacă se va ajunge la un play-off cu înjumătățirea punctelor. Ca și echipa arădeană, și Rapidul a dorit să joace tot restul sezonului, adică cele 14 meciuri rămase, dar dacă nu este posibil, nu e vina nimănui. E o situație specială și se impun măsuri speciale. Când am vorbit de echitate mă refeream la varianta în care, în play-off, mai disputăm doar 7 partide, și deci nu mai avem la dispoziție numărul de puncte pe care-l puteam face cu 14 meciuri. De aceea, credem noi, că se impune injumătățirea punctelor. E normal ca UTA să nu-și dorească acest lucru, până la urmă fiecare club își urmărește propriul interes, dar Federația este cea care va decide. Am văzut punctul de vedere al lui Gyuszi Balint, un antrenor pe care-l respect și pe care-l apreciez, inclusiv pentru ceea ce a reușit la UTA în acest an, dar are dreptate până într-un anumit punct. Și, oricum, UTA rămâne principala favorită la câștigarea campionatului și dacă ar mai avea doar 5 puncte avans dacă se va merge pe varianta înjumătățirii. Altfel, nu mi se pare normal să se acționeze ca la Liga 3-a, care e un eșalon semi-profesionist, în ceea ce privește echipa promovată (n.a FRF a decis ca echipele ce au un avans mai mare de 3 puncte în fruntea clasamentului să-și ia de pe acum biletele pentru Liga 2-a)” ne-a declarat Ovidiu Burcă, cu mențiunea că de obicei nu dă declarații prin telefon presei.

FC Argeș acceptă propunerea UTA-ei

Printre cluburile care s-au exprimat public în legătură cu varianta înjumătățirii punctelor în play-off a fost și Campionii FC Argeș, prin vocea președintelui Comitetului Director, Mihai Foamete. Directorul sportiv, Cristian Gentea, detailează puțin punctul de vedere al „alb-violeților” și, printre altele, spune că e de acord cu promovarea directă a UTA-ei, în timp ce formațiile de pe locurile 2-7 să-și dispute a doua poziție direct promovabilă, plus locul de baraj. Și asta ar urma să se facă sub forma a două serii pentru ca numărul de meciuri să fie același (7) ca și în cazul în care s-ar juca un play-off între locurile 1-8. În schemă nu ar mai intra Farul Constanța (care are cu 4 puncte mai puțin în clasament decât echipa de pe locul 7), iar seriile (grupele) s-ar cunoaște și ele și anume: Mioveni (locul 2), FC Argeș (locul 4), Rapid (locul 6), respectiv Turris (locul 3), Petrolul (locul 5) și Metaloglobus (locul 7). S-ar juca după sistemul fiecare cu fiecare, iar câștigătoarele seriilor ar urma să mai joace un meci pentru locul direct promovabil, iar pierzătoarea ar merge la baraj. „Tot ceea ce am solicitat noi este să nu ni se ia punctele câștigate pe teren cu Snagovul înainte de înjumătățire. Asta nu ni s-ar părea normal, în rest cred că UTA are dreptate când cere să fie scoasă din calcule dacă se merge pe varianta de play-off cu înjumătățirea punctelor. Chiar dânșii au propus o variantă prin care ei să fie direct promovați, iar noi, restul, să jucăm între noi în două serii de câte trei echipe, iar câștigătoarele celor două serii să joace finala pentru promovarea directă, iar pierzătoarea să meargă la baraj. E o variantă de luat în calcul, cu care noi am fi de acord”, susține Gentea, care regretă și acum cele patru puncte pierdute de echipa sa pe finalul partidelor de la Cluj și din derby-ul județean cu CS Mioveni, puncte cu care acum era pe locul 2.

Rapidul o vrea pe UTA în „horă” și nu concepe înghețarea Ligii a 2-a

În schimb, Ovidiu Burcă nu ia în calcul ideea clubului UTA. „E normal ca UTA să treacă totul prin filtrul subiectivismului, însă nu ar fi normal să promoveze direct cu atâtea puncte rămase în joc. Și, repet, chiar nu înțeleg unde ar fi problema, din moment ce avansul din fruntea clasamentului rămâne important, chiar și la înjumătățire, pentru o echipă ce și-a demonstrat  calitatea în acest sezon. Altfel, eu nu mă pot pune în locul UTA-ei și să spun cum aș acționa, fiindcă nu am fost și nu sunt în locul UTA-ei. Pot accepta subeictivismul, până la urmă e normal ca fiecare club să-și urmească interesul. Ca o concluzie, Rapidul e dispus să accepte orice variantă pentru care va opta până la urmă Federația Română de Fotbal, ce va avea ultimul cuvânt. Indiferent ce susțin unii sau alții, nu mi s-ar părea normal să se înghețe și Liga 2-a, un eșalon profesionist, în care, spunem noi, s-ar găsi resurse financiare pentru respectarea acelui protocol al ministerelor. Sigur, poate cu mici ajustări, legate în special de acea perioadă de carantină de 14 zile. Altfel, dacă îngheți cu totul sezonul, fotbaliștii vor avea cel mai mult de suferit. După părerea mea, prin această inactivitate prelungită, îi duci undeva la 50-60% din potențialul lor, cine știe când și dacă își vor mai reveni”, a adăugat președintele Rapidului.

În loc de concluzii

Așadar, cel puțin Rapidul susține sus și tare că dacă numărul de meciuri se înjumătățește ar fi logic ca și numărul de puncte al combatantelor ce intră în play-off să sufere aceeași operațiune. Nu mai contează că pentru punctele și avansul important luat de UTA în vârful clasamentului s-a muncit, s-au făcut sacrificii umane și financiare, intervine placa cu măsuri speciale în condiții speciale create prin întreruperea campionatului ca urmare a pandemiei de coronavirus. Dar tot o măsură specială s-a luat și prin promovarea directă a echipelor ce conduceau detașat seriile în Liga 3-a. Așadar, „filtrul subiectivismului” trebuie acceptat doar când e vorba despre urmăritoarele UTA-ei, pentru că – obiectiv privind – sunt mai multe și mai vocale? Probabil, până la finalul acestei săptămâni, ar trebui să avem o concluzie din partea FRF la toate propunerile și contrapropunerile grupărilor de Liga 2-a, bazată și pe protocolul pe sănătate ce se dorește a fi relaxat.









15 comentarii

  1. Va mirați de ce v-a batut o data D-zeu! bine ca vi se pare normal sa se injumatateasca punctele. Pe ce motiv? Ca asa vreti voi ? Numa asa ne puteți ajunge,prin hoție. Sa se continue cu play off dar fara injumatațire,asta ii o regula impusă de voi si celelalte echipe frustrate de parcusul UT-ei.
    Mi-aș dorii nespus de mult sa rămâneți in L2 ani buni pentru ceea ce faceți in momentele astea.
    Acum vedem daca UTA este dorita in Liga 1 de federație. Daca se ajunge la înjumătățire e clar ca nu suntem doriți in L1 si s-ar prefera accederea Rapid-ului si a celorlalte de langa București. Cu toate astea, în caz ca se ajunge acolo,vreau sa le dam peste nas tuturor ,sa câștigăm de pe 1 loc si sa câștigăm si procesul la TAS sa luam bani si de pe federație.

    0
    0
  2. Daca era Rapid si Petrolul primele 2 clasate campionatul era gata. Despre ce tot vorbim ? E clar ca nu sunt agreati cei de la Uta .

    0
    0
  3. Apoi cum poți tu ,federație să dai drumul la asemeni greșeli grave pe circuitul de opțiuni ???Are timp să revină la rațiune ,dar deja a creat dubii în privința corectitudinii fata de membrii. Plină de băgători de seamă ,chiar dintre oameni cu trecut in fotbal ,federația nu discuta pe clasament. Discuta pe prietenii. și pe ușa din spate. Parcă nu ar exista un for european care i-au și atenționat FARA MASURI CU. PREJUDICIU SPORTIV !! Ce sa ne mirăm !! Tot federația ,în timp ce începuse un. campionat. a fost obligată de UEFA sa mute o echipa de A in B și să o mute pe cea din B …în. A !!! Unde s-a mai. văzut așa ceva. De aceea are timp să formuleze pe alt palier o problema simpla. !!

    0
    0
  4. Dragi utisti la cat de corectă și profesionistă e FRF mai mult ca sigur se va lua în calcul cea mai proastă varianta pentru UTA, păcat că nu putem încuraja echipa din tribune!!!
    Ce să zică și Burcă că dacă rămân tot în B și la anul merge și el pe urmele lui Pancu.

    0
    0
  5. Bai fratilor credeam in eradicarea mafiei de la FRF odata cu debarcarea lui Sandu, ca intram si noi in normalitate, si se fac lucrurile cum trebuie, adica corect si transparent. Dar se pare ca acest lucru e inca departe.
    E clar UTA e un ghimpe in acest moment pentru ei, fiti siguri ca or sa faca tot posibilul sa ne opreasca. Imi aduc aminte anul trecut cand a venit Burleanu la Arad, de l-au dus cred ca cei de la AJF pe la stadion cum spunea el ca o astespta pe UTA in Liga 1, ca e nevoie ca echipele de traditie sa fie in Liga 1, si asa mai departe. Acum o le vedem noi adevarata fata, daca nu cumva le-am vazut-o.

    0
    0
  6. Pai eu zic sa promoveze rapid și petrolu și la baraj sa meargă u Cluj sa retrogradeze UTA, F.C. Argeș și Mioveni ca de la începutul campionatului tot rapid ,petrolul și Cluj au fost transmise etapa de etapa conferințele de presa erau in direct la posturile tv și sa se facă liga 1 doar din echipele din București și cele agreate de federatie și de echipele din București sa meargă in cupele europene doar echipele din București și jucătorii la naționala la fel doar de la echipele din București și restul sa joace doar din plăcere!Cata nesimțire la unii auzi tu ca așa e corect ca sa se înjumătățescă punctele ca doar ei sunt rapid și echipa din București și dacă ei cer asta așa trebuie sa fie.
    Ce îmi e frica e ca dacă se hotărăște aceasta aberației și ii dam in judecată la TAS și e clar ca o sa câștigam procesul sa nu fie prea târziu am mai pățit-o acum ceva ani ca ni sa dat dreptate și am rămas cu buzele umflate!

    0
    0
  7. Mie asta imi da fiori : ” până la urmă fiecare club își urmărește propriul interes, dar Federația este cea care va decide”.
    Oare stie ceva dl. Burca deja ?

    0
    0
  8. Nu cred xca este reprezentativ ceea ce ar vrea Rapidul. S-a facut un pass, echipa lui Mititelu, cu multe puncte avans , a fost declarata promovata. cam asa trebuie facut si cu UTA care are 11 puncte avans. Nu poti sa o martelezi, anulandu-i acum, intai 3 puncte cu Snagovul, apoi sa ii mai si injumatatesti punctele. este pre a mulr, doar UTAn este victima, nu e corect, nedreptatea este enorma, vadit impotriva doar a unuia. Dar echipele de pe locurile 2-7 au doar 2 puncte intre ele , asa ca un play off pe 2 locuri ( unul promovabil direct, altul la baraj) ar da sanse fiecarei echipe, si nu ar dura mult ( fie 5 jocuri fiecare cu fiecare, fie 2 grupe de 3, cu 2 jocuri, plus, inca unul barajul, pentru locul 1. Cred ca ar fi cel mai fezabil sistem

    0
    0
  9. injumatatire= fara bun simt
    cei ce aproba asa ceva interzicere de promovare pe 1 an
    daca burleanu aproba asa ceva interzis presedinte 1 an

    toata lumea vede prostiile ce vor asa ceva nu trebuie admis in sport
    referitor la 2 seri de liga 2 asta nu vor sa vada oare cine trebuie sa aprobe nu echipele

    0
    0
  10. Ce injumatatire a punctelor , asta ar fi o mare magarie din partea FRF. ca vezi domne ca, asta cere Rapidul si Petrolul !!! Nu domnule, UTA. a castigat punctele jucate pe teren si nici nu scrie in regulament asa ceva, pai ce astia de la FRF schimba regulile peste noapte ca asa vrea Rapidul si Petrolul ? ASA CEVA NU POATE ACCEPTA CONDUCEREA UTA.-ei ,o ASEMENEA MAGARIE !!! DE ce nu zice Rapidul si FRF. sa PROMOVEZE UTA. DIRECT pt. ca are aceasta diferenta de puncte 11pct. cum au facut la liga3a ? A… ,nu se vrea datorita intereselor nesimtite !!! DECI UTA SA NU ACCEPTE ASA CEVA, ACEASTA MAGARIE !!!

    0
    0
  11. Ce m-as bucura ca sa fie un meci decisiv(pt Rapid) UTA-Arges,in care un egal sa promovee pe UTA si Arges!

    0
    0
  12. un lucru e sigur orice s ar alege nimeni nu poate anula din punctele uta ei e clar ca se merge la tas !se por face meciuride departajare daca se vrea dar ce s a castigat in trecut nu se poate anula la fel echipele care au jucat cu snagov indiferent daca pe teren sau nu anulate toate rezulatatele !uta a investit bani in punctele castigate si nu putini!idiotul ala de burca se refera ca rapid nu mai are mwciuri destule ca si cand le ar castiga pe toate dar uita ca in ulta etapa i a batut resita acasa si au avut un penalty rusinos inventat se hlistei un jucator fara caracter!

    0
    0
  13. La giuleşteni le-ar conveni și prin tragere la sorți. .. tot „echitabil” ar spune că e. Numai să aibă o oportunitate să promoveze pe o altă cale dacă pe teren nu au fost capabili.

    0
    0
  14. Decizie aiurea total… Aceasta echilibreaza echipele într-un campionat mediocru spre slab pentru a primi sanse si cele urmaritoare sau unde exista 1-2 forte sau tara respectiva nu are multe echipe ,asta e ideea, caci între primele mereu e avans de 15-20 puncte.. dar de ce nu se face Playoff cu păstrarea punctelor? Foarte trist, adica iti bati joc de munca oamenilor, punctele fiind castigate pe teren. Sa le dam peste nas tuturor, si trageti tare baieti sa ramanem neinvinsi daca e posibil si sa le demonstram ca suntem cei mai buni indiferent ce hotii incearca. Haide UTA !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button