Cluburi polivalente

Kaiaciştii arădeni îşi cunosc şi ei calendarul: grosul competiţiilor au loc în septembrie





Federaţia Română de Kaiac-Canoe a stabilit calendarul actualizat al competiţiilor interne din acest an. În condiţiile pandemiei de COVID-19, tot sezonul se va disputa în toamnă la Bascov-Budeasa, cu întreceri masate în special în septembrie, când se va vâsli aproape la foc continuu. Prima competiţie a anului este însă internaţională şi una importantă, Europenele de juniori şi U23 de canoe sprint, de la Moscova (Rusia), programată în perioada 4-7 septembrie. Startul sezonului naţional se dă la o zi după încheierea Europenelor, cu Campionatul Naţional de seniori viteză, 8-10 septembrie. În 10 septembrie este CN de tineret viteză, apoi în 11-13 septembrie CN de viteză rezervat categoriilor juniori II şi cadeţi, pentru ca în 14-15 septembrie să se desfăşoare CN de juniori viteză.

Sezonul intern, mutat în lunile de toamnă

Concursul naţional „Speranţe Criteriu Olimpic” – selecţie juniori II – va avea loc în 16 septembrie, pentru ca o zi mai târziu să se desfăşoare acelaşi concurs, de selecţie la juniori I. În 18-19 septembrie este programat CN de Bărci Dragon, iar în 20 septembrie CN de Masters. Pe plan internaţional, în perioada 23-27 septembrie va avea loc la Szeged (Ungaria) Cupa Mondială, probe olimpice, Campionat Mondial în probe neolimpice şi Cupa Mondială paracanoe. Octombrie este rezervată Cupei României la juniori (20-22 oct.) şi Campionatului Naţional de Marathon juniori şi seniori (23 oct.).

Europene de canoe sprint, la Bascov

Pe plan internaţional vor avea loc Europenele de seniori la canoe sprint şi paracan, la Bascov-Budeasa, în perioada 15-18 octombrie şi Europenele de Marathon, 2-4 octombrie, la Budapesta. Aşadar, un calendar încărcat şi pentru kaiaciştii de la CSM Arad, pregătiţi de Alexandru Stoian. În iulie şi august continuă pregătirea şi posibil câteva competiţii de verificare, iar din septembrie începe maratonul!

csmarad.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button