Baschet

Ildy Nagy, la a cincea aventură în „galben-albastru”: „Experiență și valoare din partea unei arădence”





După „înghețarea” stagiunii baschetbalistice, Ildiko Nagy s-a întors acasă, la Arad, unde formează de ceva ani o familie cu Marius Mârne, fostul portar al echipei UTA. Conducerea FCC Baschet Arad a contactat-o imediat pe experimentata baschetbalistă și a convins-o să joace din nou în „galben-albastru”.

Înțelegerea a fost parafată după ce contractul pivotului de 1,88 metri cu Sepsi Sfântu Gheorghe a expirat, așa că putem vorbi de o primă achiziție pentru sezonul 2020-2021 pe malul Mureșului. „Am bătut palma cu Ildy profitând și de faptul că și-a dorit mult să revină acasă, la Arad. Aveam nevoie de o baschetbalistă de valoarea și experiența unei arădence, așa cum o considerăm pe Ildy mai ales după căsătoria cu Marius. E un important punct de plecare în campania de achiziții ce urmează și la care lucrăm zi de zi. Sigur, e foarte important ce se va întâmpla la sesiunea a doua de proiecte, căci clubul nostru depinde aproape în întregime de finanțarea din banii Primăriei”, ne-a declarat Marcel Urban, managerul deținătoarei bronzului în ultimele două ediții e Ligii Naționale de Baschet Feminin.

Nsăcută la Târgu Mureș, Ildy Nagy – Mârne a jucat pentru prima oară la Arad între 2002 și 2004. Apoi, în cele trei sezoane jucate între anii 2005 și 2008, baschetbalista a cucerit două titluri de campioană și unul de vicecampioană cu ICIM Arad. Cel mai bun sezon al ei petrecut în maieul galben-albastru a fost cel din 2010-2011, când a câștigat trei trofee cu echipa arădeană: titlul, Cupa României și Liga Europei Centrale. A urmat perioada 2014-2018 pentru un total de 12 sezoane la echipa de pe Mureș

Nagy are la activ și 49 de selecţii în echipa naţională a României și și-a mai trecut în cont cu formția arădeană și o nouă Ligă a Europei Centrale, în 2015.

Pe lângă noul pivot al FCC Baschet Arad, de campioana României, Sepsi, s-au mai despărțit în această vară alte două baschetbaliste importante. Este vorba de despre Chrissy Givens, care se retrage din activitate și Nora Demeter, care va juca la Pecs, în Ungaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button