Liga a 2-aUTA Arad

Suspansul continuă pentru „Bătrâna Doamnă” după succesul Mioveniului la Turnu Măgurele, tot Aradul îi ține acum pumnii Petrolului!





Suspansul continuă pentru UTA și suporterii săi. În penultimul meci al rundei cu numărul patru a Ligii a 2-a, trebuia să iasă remiza pentru ca „Bătrâna Doamnă” să promoveze matematic, însă Mioveniul se întoarce cu toate punctele de la Turnu Măgurele și urcă pe locul secund în clasament, la două puncte în spatele arădenilor.

Cel care a decis partida a fost Rădescu, după o desprindere din marcajul lui Pârvulescu și un șut în cros din colțul din stânga al careului de 6 metri. Trecuse exact o jumătate de oră de joc, iar 9 minute mai târziu Turris avea să și rămână în zece oameni după ce Negruț i-a aplicat un cot în arcadă lui Gherghe.

În zece oameni, elevii lui Erik Lincar au dominat teritorial repriza secundă, însă nu și-au creat ocazii mari de egalare. Trupa lui Claudiu Niculescu leagă, astfel, a doua victorie consecutivă și în acest moment e doar la mâna ei pentru promovarea directă în Liga 1. Însă, pentru asta, Mioveniul trebuie să o bată și pe Petrolul duminică, în ultima rundă, pe teren propriu.

De acum, speranțele utiștilor într-o promovare matematică a favoriților cu o etapă înainte de final se leagă de rezultatul dintre Petrolul și FC Argeș. Pe „Ilie Oană”, ploieștenii trebuie să câștige sau măcar să impună remiza, meciul fiind programat cu începere de la ora 19, în direct pe  Digi Sport1, TelekomSport 1 și Look TV.

Din păcate, statistica din acest play-off e deloc nefavorabilă echipelor gazdă, care nu au câștigat niciun meci dintre cele 11 jucate până acum.

Formații:

Turris Oltul: Duțu – Călințaru (Buleică 60′), Sălcianu, Ct. Pîrvulescu, Fl. Mitrea – Sil. Pană (cpt.), Cioinac (Alb. Voinea 86′) – Haită – Serediuc (Tescan 60′), Sg. Negruț, Ad. Voicu. Rezerve neutilizate: Aur. Păun – Nwabueze, Bg. Matei, Rob. Neacșu. Antrenor: Erik Lincar

CS Mioveni: Fl. Croitoru – Beța, Rob. Gherghe (Albăstroiu 64′), Burnea, Ct. Alexe – M. Șerban (Trașcu 77′), R. Costin (cpt.) – Ișfan, Anghelina (Massaro 59′), Rădescu (Hergheligiu 77′) – Val. Balint (Măzărache 77′). Rezerve neutilizate: Bg. Preda – Rob. Ghiță. Antrenor: Claudiu Niculescu

Eliminat: Sergiu Negruț 39′ (roșu direct)

Arbitri: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti) – Adrian Popescu (Craiova) și Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă:  Sorin Costreie (Buftea – Ilfov).

Observatori FRF: Marcel Savaniu (Braşov) și Horaţiu Stănescu (Craiova).









64 comentarii

  1. destul de nasol parca incet incet ne fuge pamantul de sub picioare ..nu stiu ce va fi dar vom fi prostii campionatului daca nu promovam!

    0
    0
    1. NU CRED CA rapidul mai poate prinde nici macar un loc de BARAJ! Se va face sigur DREPTATE ! UTA si Mioveniul au fost si sunt cele mai bune echipe din acest sezon de liga2!
      Îmi place · Răspunde · 1m

      0
      0
        1. Raul P, la fotbal și politică se pricepe tot prostul. Dacă eu îi întreb ce este o găină la un meci de fotbal o să caute pe google pânăli se termină bateria la telefon.

          0
          0
      1. Acum avem nevoie de 1 pct la Argeș sau Mioveni egal cu Petrolul.

        Trebuie să mergem la victorie cu Argeș nu trebuie ciupeala la egal.

        0
        0
  2. Vorba lui Teoharie Coca-Cosma din finala CCE dintre Steaua şi Barcelona……Petrolul trebuie să câştige , Petrolul va câştiga….OLEEEE…..OLEEEE …Mulțumim Petrolule !!!!!

    0
    0
    1. din pacate 1-1 si petrolul e praf cred ca ne am facut de ras deja nu mai suport jucatorii de la uta sunt niste impotenti
      !

      0
      0
      1. Daca merita promovarea, UTA va bate la Arges. Daca nu, sa intre cei mai buni.
        Eu cred in prima varianta, pana la capat!

        0
        0
        1. euas vrea sa nu intre pur si simplu m am saturat de bataoe de joc cu stadion cu jucatori de kakat. saturat prefer liga a 4 a unde nu ma enervez pt niste dobitoci!nu trebuia aleegatcalexa trebuiau batuti melinte fl ilie si celelalte jeguri
          !

          0
          0
  3. Mai încetați cu toții, UTA nu întra în liga 1, pt ca nu trece de baraj. Aici s-a terminat tot! Asa sa va ajute D-zeu, dragi jucători și antrenor.

    0
    0
  4. Asa ne trebuie. Daca aveti valoare si nu ne-ati pacalit un intreg campionat va calificati la Pitesti. Altfel la baraj unde nu va dau nici o sansa.

    0
    0
  5. UTA NOASTRA cu SANSE MARI DE A MERGE LA BARAJ DIN PACATE cu MIMAMO s-au CHINDIA DAR CRED CA MAI DEGRABA cu CHINDIA TARGOVISTE ?!

    0
    0
  6. Nu bate UTa pe Arges nici să vreți,sa demonstrat că Argesul are echipă bună. Să văd Balint cum o scoți la capăt așa cum ai declarat ….

    0
    0
    1. Asa ai hotarat TU, ca nu bate UTA. Adevarul e ca la ce ai comentat pe aici nici nu-ti doresti promovarea.
      1 punct la Pitesti si UTA e in Liga 1, in ciuda dorintelir tale?

      0
      0
    2. Dascălul, tu pe lângă că ești prost mai pui și frână și semnalizezi. Așa ai hotărât tu ca bate Argeșul duminică?

      0
      0
  7. L-ati umflat pe Balint de mai ca l-ati facut ZEU . Sa-l vad acum cat e de smecher. Parca vad ca pupam barajul si iar o luam in brate . Mi-e sila . Vorba lui mike mai bn ma uit la liga 4 sau 3 ca macar nu ma mai enervez . Si sunt echipe la liga 3 la care vezi un joc mai interesant decat cel practicat de utisti .

    0
    0
  8. E cam gata…ca de fiecare data UTA se ineaca ca tiganul la mal. Conspiratii neconspiratii jocul Utei a parut dubios sa nu ai niciun amical. Asta e poate pana la urmatoarea promovare ca fi gata si stadionul.
    Pot sa dau in scris ca UTA nu va promova.. si asa nu este dorita de nimeni se vede si arbitrajul de la Petrolul- Arges.

    0
    0
  9. La PITESTI va fi greu de tot, la cum joaca pitestenii de bine nu imposibil s-au sa faca MIOVENIUL meci egal acasa cu PETROLUL dar si aici nu prea cred ca se va intampla asa !!! Inca mai sunt sanse dar cam foarte diminuate de a promova direct !!! DECI , daca nu se INTAMPLA VREO MINUNE la PITESTI s-au la MIOVENI, UTA NOASTRA DIN PACATE VA JUCA BARAJUL CU CHINDIA TARGOVISTE Pt. CA MIMAMO VA SCAPA SIGUR DE BARAJ se stie de ce !!!

    0
    0
  10. Daca pana acum rezultatele ne-au ajutat , acum (dupa ce domnii jucatori de la UTA )si-au batut joc de noi si de ei insasi, , nici rezultatele nu ne mai ajuta.Foarte bine. Este exact cum domnul Balint spunea. Vor promova cei ce merita. Din pacate UTA nu mai marita . Cred ca e mai bine asa. Jucati domnilor jucatori fotbal si promovati pe merit sau mergeti la plimbare pe bulevard nu pe teren asa cum ati facut in repriza a 2 a cu Rapid.

    0
    0
  11. La meciul cu Arges cel mai mult mi e frica de factorul psihologic.Faceti o comparatie intre moralul argesenilor si cel al utistilor la ce s a intamplat incepand cu meciul cu Rapid.Conduci la pauza cu Rapid si pierzi cum pierzi; azi ai nevoie de minim un egal la Petrolul si conduc pana in min 83 ca apoi sa piarda.Nu stiu cum va fi gestionat acest aspect, plus ca mai ne si lipsesc Moise si Bustea.De ce mi a fost frica n am scapat…adica meci care pe care in ultima etapa?

    0
    0
  12. Asa se intampla cand pierzi multe puncte acasa ,din 9 puncte ai castigat 1punct si ala tras de par !!! Sunt foarte, foarte suparat !!! Acuma sunt la mana lor , sa vedem cat de leii sunt cu FC. Arges, o echipa foarte buna , joc de pase foarte bun, foarte incisivi la poarta si marcheaza cand au ocazia !!! Sa vedem baietilor, ca, acum este ADEVARATUL EXAMEN al VOSTRU pt. ca ACEST EXAMEN TREBUIA DEMULT TERMINAT, CE SA MAI, A-TI SCAPAT VRABIA DIN MANA DAR INCA O MAI PUTETI PRINDE , SA VEDEM DACA SI PUTETI ? FIRAR AL NAIBII DE TREABA !!!

    0
    0
  13. Hai, la calcule iar, băieții, pentru ultima etapă…sau v-a trecut cheful, v-a lovit realitatea in față mai ca un accelerat?
    Nici acum nu plângeți după mizerabilul meci făcut cu Rapidul? credeți că jucând așa avem vreo șansă duminică?
    Cipri, căpitane, măcar zilele astea lasă tutunul și terasele impreună cu restul trupei…și arătați duminică că sunteți bărbați.

    0
    0
  14. Fara MOISE si BUSTEA, jucatori de baza UTA noastra sanse mici de tot sa reuseasca macar un egal !!! Eu zic ca, FC. ARGES PROMOVEAZA cu siguranta , UTA. sa nu ajunga la baraj trebuie ca, PETROLUL sa incurce MIOVENIUL, oricum PROMOVAREA DIRECTA s-a DIMINUAT EXRAORDINAR DE RAU, NUMAI O MINUNE UTA sa PROMOVEZE DIRECT !!! ASTA ESTE IMI PARE NESPUS DE RAU !!!

    0
    0
  15. Sunt mai multe scenarii posibile acum. Cel mai bun pentru noi ar fi cel în care nu pierdem la Pitești și promovăm direct. Greu de realizat așa cum arată UTA și rivalele sale acum, inclusiv din punct de vedere al relației cu FRF. La baraj, indiferent cu cine am juca, ținând cont de cum arată acum echipa și posibilele adversare, nu avem șanse reale. Mai există și scenariile în care nu mai pică nimeni din Liga 1, dar atunci nici nu mai joacă nimeni barajul (!) și promovează primele două sau primele patru din Liga 2. Avem șanse să terminăm pe 3 și atunci, pe prima variantă fără baraj, suntem out…
    În termeni reali, avem o singură opțiune: să nu pierdem la Pitești. Unde antrenorul și jucătorii trebuie să se ducă să câștige ca, în cel mai rău caz, să termine la egalitate. Piteștiul joacă acasă și are nevoie de victorie, presiunea e pe ei. Cu mai multă mândrie, ambiție și voință îi putem depăși. Hai UTA!

    0
    0
    1. C.Veghes mai este o opțiune,să fim ajutați de arbitru cum a făcut Coltescu cu Argesul sau smecherasul de Petrescu cu Rapidul ! Eu cred că va fi un arbitraj ,,foarte corect,, cu Arges-UTA .

      0
      0
  16. S-a demonstrat inca o data daca mai era nevoie ce inseamna sa fi un antrenor fricos si fara personalitate,Enache prin min 55 facea schimbari defensive sa tina de rezultat.Multe meciuri au fost abordate si de Balint exact la fel si aproape de fiecare data s-a ars.Acum nu mai merge,ori mergi acolo sa joci fotbal si sa ataci ori mai bine stai acasa.Nu mai merge la mica ciupeala,dam un gol daca il dam si pe ala si ne aparam cu toata echipa.Pana la urma si norocul tine cu cei care au curaj.

    0
    0
  17. CE-AR FI UN MECI DE BARAJ PE ARENA NOUA CU DINAMO SI CU SPECTATORI! VISEZ MAI BINE SA PROMOVAM DIRECT! HAIDE UTA,CAMPIOANA PROVINCIEI!

    0
    0
  18. Hai sa fim seriosi, acuma se trezesc ei ? MOISE si BUSTEA sunt suspendati !!! O SA NE MASEZE Argrsenii in careu pana ne dau gol !!! Ce sa mai incolo si incoace, UTA. noastra o sa mearga la baraj s-au mai exista o sansa mica cu PETROLUL daca vor sa joace corect sa o ajute pe UTA si sa ii incurce pe MIOVENI dar si aici petrolistii nu mai au la ce trage ca nu mai au nicio sansa !!!

    0
    0
  19. Enache și-a anunțat deja demisia de la Petrolul, deci Mioveni ii bate sigur….asta ca să reducem din viitoarele calcule…suntem la mâna noastră.

    0
    0
  20. Nelu,nu înțeleg de ce nu joacă Ciucur un jucător tehnic și rapid! Crișan un fundaș masiv cu experiență…jucăm tot cu aceeași jucători rudimentari ,aceeași partitura unde adversarii te citesc foarte ușor. Adevărul este că avem nevoie de mijlocași de creație,nu bubuieli și pase lungi pe atacanți.Daca vom avea același stil de joc atunci pierdem fara probleme.

    0
    0
  21. Si deci vom juca barajul cu POLI IASI daca ramane acelasi sistem s-au cu CHINDIA TARGOVISTE daca din campionatul viitor se va face un sistem cu 16 echipe ? DECI NICIO SANSA cu POLI IASI DACA RAMANE ACELASI SISTEM !!! ASTA INSEAMNA SA PIERZI PE MANA TA CA TIGANUL LA MAL !!! DINOU O LUAM DE LA CAPAT ? OARE CATI ANI VOR MAI TREBUI CA, UTA NOASTRA SA PROMOVEZE IN LIGA1 ???

    0
    0
  22. Din nou emotii pentru suporterii UTEI! 🙁 Dragi aradeni, daca pana acum am depins de altii, iata ca de duminica seara vom depinde doar de noi! Duminica la Pitesti vom vedea adevarata valoare a jucatorilor nostri, daca vor cu adevarat promovarea.

    O mobilizare exemplara doar ne poate duce in prima liga, nici nu ma gandesc la jocul de baraj unde nicio echipa din B nu are nicio sansa probabil in fata Iasiului!

    Sper intr-un rezultat de egalitate, 1-1! Succes, baieti, acum ori niciodata!

    0
    0
  23. Din nou emotii pentru suporterii UTEI! 🙁 Dragi aradeni, daca pana acum am depins de altii, iata ca de duminica seara vom depinde doar de noi! Duminica la Pitesti vom vedea adevarata valoare a jucatorilor nostri, daca vor cu adevarat promovarea.

    O mobilizare exemplara doar ne poate duce in prima liga, nici nu ma gandesc la jocul de baraj unde nicio echipa din B nu are nicio sansa probabil in fata Politehnicii Iasi!

    Sper intr-un rezultat de egalitate, 1-1! Succes, baieti, acum sau niciodata!

    0
    0
  24. Eu zic să nu vă mai prezentați. Eu sunt UTIST de 51 de ani am iubit această echipă și o iubesc până voi muri dar acești jucători și antrenori nu meritați să apărați acest club și acest oraș care de un an de zile vau iubit și susținut necondiționat, voi ce ați făcut, va-ți bătut joc de arădeni de club și de oraș, decât să promovăm cu voi mai bine mai jucăm 1 an în liga 2, rușine să vă fie sunteți jucători fără valoare, ați venit la UTA pt. bani și va-ți bătut joc de noi nu meritați promovarea mie rușine de voi. Poate sunt cam dur dar nu îmi doresc să promovăm cu niște măscărici, mai bine liga 2 decât cu voi în liga1. Plecați din ARAD toți! Încă odată sunt UTIST dar sper să nu promovați.

    0
    0
  25. Hai sa nu fim defetisti, avem doua sanse din trei iar presiunea va fi pe echipa gazda, asta e acum, promovarea va fi cu atat mai meritata daca Arges nu ne bate ,ne place sau nu, va fi momentul adevarului…meritam sau nu …jucatorii sa fie sanatosi se dea totul pe teren si sa avem un pic de sansa ,ca este nevoie si de asta !
    Hai UTA !

    0
    0
  26. Antrenorul ENACHE de la PETROLUL a declarat ca va respecta competitia si va merge ultima etapa la MIOVENI pt. a scoate un rezultat cat mai bun cu toate ca nu mai au sanse nici macar la baraj ? Sa vedem ?

    0
    0
  27. Uitați-vă la fețele lor în meciul cu Rapid,zici că au mâncat la pizza 5 colțuri,2 big(1+1)gratis de jucător și apoi au venit să joace.

    0
    0
  28. UTA este la mana ei.Daca are valoare se califica,daca nu la anul din nou in liga2 pentru ca la baraj nici o sansa.

    0
    0
  29. STEFANE !!! Si daca la sfarsitul meciului MIOVENIUL NU CASTIGA IN FATA PETROLULUI si UTA noastra o zbarceste la PITESTI si UTA OBTINE PROMOVAREA DATORITA PLOIESTENILOR ? CE O SA MAI ZICI ? GANDESTE-TE , ESTE UNA DINTRE VARIANTE, FOTBALUL ESTE IMPREVIZIBIL , SE POATE INTAMPLA ORICE !!!

    0
    0
  30. Stupar era mai bun la Uta decst …..trupa actuala. Dar ma intreb ce conducatori are Uta, ce gandire pot avea daca au lasat tot clubul doar pe mana lui Balibt si Apostu. In fine nu mai zic nimic

    0
    0
  31. Eu cred ca nu trebuie sa ne mai bazam pe jocul rezultatelor din meciurile celorlalte echipe(ma refer la suporteri dar mai ales la jucatori).Am avut marti dovada ca daca nu te ajuti singur nu reusesti.Am avut 3 variante din 6 posibile in cele 2 meciuri de ieri si nu au iesit.Asa ca depinde doar de uTA ca sa promoveze.Trebuie sa obtina cel putin un egal la Pitesti duminica.Dar asa cum am scris si inainte de meciul cu Rapid,trebuie sa mergi la victorie(pe tot parcursul meciului)ca sa fi sigur ca vei obtine macar egal.Vom vedea ce se va intampla in ultima etapa.Acum jucatorii nostri chiar au ocazia sa ne demonstreze noua(suporterii lor) dar mai ales lor insile ca sunt adevarati profesionisti,dispusi la orice sacrificiu pentru a atinge obiectvul:PROMOVAREA.Eu consider ca daca vor juca cu inteligenta si spirit de sacrificiu din primul pana in ultimul minut vor implini visul aradenilor de a reveni in prima liga.HAIDE UTA !!!

    0
    0
  32. 1. Mioveni a batut pe ARGES
    2. UTA a batut pe Mioveni
    3. Nici o echipa nu a castigat acasa
    4 UTA matematic e favorita
    5. Va fi meciul antrenorilor
    Moralul echipelor difera si acest lucru poate face diferenta insa moralul poate sa se schimbe in timpul jocului daca UTA deschide scorul.

    Succes Balint ,
    Hai UTA !

    0
    0
  33. …acuma judecind lucrurile la rece,UTA joacă mult mai bine pe iarba naturală. Meciul Arges-Uta este deschis oricărui rezultat cu un plus pt Arges au moralul sus. Dar sa nu uitam că Mioveniul a batut-o acasă pe Arges ,iar UTA a bătut Mioveniul acasă la ei. Argesul are emoții în apărare cînd joacă acasă. UTA poate profita dar sa vedem …..am jucat doar un meci afară și l am câștigat .Mie îmi este frica de apărarea noastră avem doi jucători rudimentari care greșesc la fiecare meci. Meci de 1X2.

    0
    0
  34. Este foarte, foarte greu pt. baietii dar nu imposibil !!!Poate sa fie si varianta , chiar daca UTA nu este castigatoare din acest mec, PETRLUL sa faca o minune si sa incurce pe MIOVENI !!! Oare pe cine o baga pe teren Ghiusy in locul celor doi ,Moise si Bustea ? Sa speram ca va fi bine, speranta moare ultima !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button