UTA Arad

Bibarț susține că UTA va fi finanțată conform unei noi legi: „Am fost și vom rămâne principalul partener”





Primăria Arad a reacționat în urma materialului publicat de sportarad.ro, ceea ce ne bucură. Și nu atât pe noi, cât pe cluburile ce depind de finanțarea din banii publici, în special UTA și FCC Baschet Arad, care s-au adresat în ultimul timp Primăriei și Centrului Municipal de Cultură pentru afla când va demara sesiunea a doua de proiecte pentru fonduri nerambursabile. Astăzi, ambele au aflat că, probabil, nu va mai avea loc o astfel de sesiune sau în orice caz nu în viitorul apropiat, însă a apărut o nouă modalitate mult mai simplă de finanțare.

Așa cum ne informează oficial primarul interimar și candidatul din partea PNL la postul de edil șef. Iată mai jos comunicatul primit din partea Primăriei în urma cu puține minute:

Primarul Călin Bibarț: „Primăria Municipiului Arad, a fost și rămâne principalul  partener al Clubului UTA, mai ales în contextul mult așteptatei promovări în Liga I.”

În urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la organizarea unei noi sesiuni de finanțări nerambursabile, Primăria Municipiului Arad face următoarele precizări:

Răspunsul  formulat la solicitarea publicației online Sport Arad făcea referire strict la Legea nr. 350/2005, lege în baza căreia municipalitatea finanțează cluburile sportive pe bază de proiecte,  însă intrarea în vigoare a Legii 115/2020 dă posibilitatea administrației publice locale să acorde în mod direct alocații bugetare cluburilor sportive, pe bază de Hotărâre a Consiliului Local Municipal. Această nouă prevedere legală reprezintă un real sprijin pentru cluburi având în vedere procedura simplificată de alocare a acestor fonduri. 

În acest sens, chiar în cursul acestei dimineți am avut o întâlnire cu reprezentanții clubului, convenind asupra faptului că noua prevedere legală este cea mai eficientă soluție de finanțare a clubului UTA în acest moment.  Primăria Municipiului Arad a fost și rămâne principalul  partener al Clubului UTA, mai ales în contextul mult așteptatei promovări în Liga I.  ”, dă asigurări primarul municipiului Arad, Călin Bibarț. 

10 comentarii

  1. Domnule primar, imi permit sa va dau un sfat, nu faceti tampenia sa va ostilizati utistii precum predecesorul dumneavoastra.
    Ati vazut cati ne-am strans duminica in fata primariei unde nici un protest n-a adunat atatia oamenii la un loc, credeti-ma ca nu-i vreti pe astia si familiile lor impotriva dumneavoastra, chiar nu sunteti in masura sa va permiteti luxul asta.
    Deocamdata cu dumneavoastra utistii nu au nimic, insa numai cu „rondul de seara” si cu doua borduri prezentate triumfalist pe FB n-o sa aveti viata usoara ca primar.
    Lasati UTA in pace si nu va bateti joc de ea si de performanta promovarii!

    0
    0
    1. Stai linistit că nu stau penelistii în voturile utistilor, au tot demonstrat asta de 16 ani incoace..Bibart va ieși primar fără probleme oricum, utistii nu merg la fel de disciplinat la vot cum merg cei care sunt direct interesați că puterea să nu se schimbe în Arad

      0
      0
    2. Dar tu ce faci? Ameninți primăria? , eu nu vă dădeam nici un leu,sunt alte prioritați în aradul ăsta, nu uta bd,uta bd să se descurce cum poate,la vânzarea lui Man,petre,oaidă,țucudean, primăria ce procent a luat? 0% ,așa și tu poți să -ți faci echipă,și după să te numești părintele proiectului,îmi este scârbă de voi.

      0
      0
  2. Daca se apeleaza la legea 115/2020, pai atunci putem face presiuni !! Inconjuram primăria si nu îi lasam sa plece acasă pana nu voteaza fonfurile pt UTA!!!! Numai asa se poate cu politicienii!!
    Buna miscare SPORTARAD!!!
    P. S. Vin si eu acasa atunci!!

    0
    0
  3. Sper că bibart nu se joaca cu finanțarea uta-ei! Că altfel ii Bai (cu B mare). Atât am vrut sa transmit

    0
    0
  4. Parerea mea e ca, daca s-ar redirectiona spaga din banii publici,nici nu ar mai fi nevoie de ajutorul Primariei…?
    HAIDE UTA!!!

    0
    0
  5. Hai sa fim obiectivi, Primaria,Consiliul Judetean asigura stadionul cu toate utilitatile,oamenii de ordine si din departamentul administrativ, transportul e asigurat de un sponsor,cazarea este asigurata de alti sponsori,masa si cantonamentele de catre alti sponsori.Cat priveste salariile jucatorilor, sumele de transfer,salariile staff-ului si ale conducerii trebuie asigurate din surse puternice de sponsorizare,de asociere in parteneriat public -privat,cu societati comerciale puternice din zona sau din exterior.
    Avem pe Blidar care vinde vagoane pe zeci de milioane de euro,pe Sandu Ion la fel, si multe alte firme din zona care se pot implica in sponzorizarea UT-ei.De ce n-ar fi si Tehnodomus ,care a supt cat a putut de pe bugetul public,Compania de Transport,Compania de Apa,etc.Haideti cu totii langa UTA,cumparati abonamente, materiale publicitare,fulare ,caciuli,drapele si daruitile angajatilor vostri.Haide UTA
    PS Personal nu am incredere in sponsorul bulgar cu pariurile,si nici intr-o echipa sponsorizata de firme de pariuri.Vedeti rewiurile de la sponsorul UT-ei pe mai multe seit-uri de specialitate,etc, restul sunt povesti.
    Pentru noi doar UTA conteaza

    0
    0
  6. Daca aveau putin grija de bani acum ar fi avut ceva bani in cont. La cati bani s-au platit la grupele de copii 2003 si 2004 ( grila cazare ) pentru cei adusi din alte parti oare pe ce criterii? iar cei din Arad au fost indepartati , chiar nu este nimeni sa urmareasca meciurile si sa ia deciziile corecte ? dDe ce nu se procedeaza ca si in alte parti ( academii cu performanta ) : antrenori maxim 2 ani la o grupa de copii, vazut la ce varsta au performanta si la acea grupa sa antreneze ( oare nu vor ?? ). Se elimina multe prietenii si …..Aceste grupe de copii sunt cred singurele care nu au inceput pregatirea ca nu sunt veniti cei adusi din alte parti iar de aradeni nu sunt curiosi ma face sa cred. Antrenorii sunt platiti din banii aradenilor iar daca le spui ceva se razbuna pe copii

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button