Șoimii Lipova

Mulțumite au fost doar gazdele de la Periam! Stanache: „Rezultat foarte bun pentru noi, Lipova a fost superioară” vs. Sabău: „Am pierdut două puncte mari cât casa”





Șoimii Lipova pornea mare favorită în deplasare de la Periam, iar după desfășurarea ostilităților în special în prima repriză, se părea că se vor respecta calculele hârtiei. Dar, vicecampionii edițiilor precedente în seria a IV-a s-a jucat cu ocaziile, iar când în sfârșit au marcat, în debutul actului secund, nu au știut să țină de rezultat sau măcar să întoarcă rezultatul în ultimele 20 de minute.

În cele din urmă, a ieșit un 1-1 ce le convine de minune timișenilor, care au și avut trei absențe importante pentru acest meci. „Rezultat foarte, foarte bun pentru noi, mai ales că am avut trei absențe de marcă, poate cei mai buni jucători ai noștri, Trandu, Muscă și Ologu. Lipova este echipă bună, organizată din toate punctele de vedere, ne-a dominat tot meciul, au avut ocazii multe, dar ăsta e fotbalul, iar astăzi ne-a favorizat pe noi. La bare a fost 1-1, dar ca joc și ocazii au fost peste noi. Era și normal, noi ne-am strâns abia de o lună de zile, juniorii numai ce i-am adunat, chiar în ultima săptămână. Principalul obiectiv pentru o echipă nou promovată e clar, evitarea retrogradării, nu vrem mai mult deocamată. Lipova este o echipă bună e normal să spere la primele locuri”, a declarat Marius Stănache, antrenorul Avântului, care a trebuit să se descurce pe finalul disputei cu Lipova fără omul său de gol,Dragan Paulevici: „Are o contractură, nu cred să fie ceva mai grav el este un supersportiv, un jucător cu care și-ar dori să lucreze orice antrenor. E cel mai bun la antrenamente, cel mai bun la meci, el dă maxim oriunde”.

Chiar în ziua meciului, „șoimii” au aflat că nu vor conta pe transferul numărul unu al verii, Alexandru Moise. Acesta s-a simțit rău și nici măcar nu a ajuns la meci. „Am pierdut două puncte cât casa cu toate că am avut vreo zece ocazii, iar adversarii din două ocazii au dat un gol. Așa se întâmplă când nu ești limpede la minte și te precipiți în fața porții. Am făcut un joc bun, am atacat cu toate liniile, din păcate a fost exact meciul acela în care contra unui adversar mai slab domini, primești un gol și iei doar un punct. Într-adevăr, nu i-am avut astăzi pe doi dintre atacanții noștri, pe Moise șl Fabio Trip, dar Codoban a mai jucat <<vârf>> și a avut multe ocazii. Atât el cât și Michel Vlad. Sunt dezamăgit de rezultat, dar nu și de jocul echipei, cu mențiunea că – bineînțeles – puteam evolua și mai bine pe ambele faze. Terenul nu a fost nici el prea bun, dar și așa ne-am dominat adversarul, nu din cauza terenului am făcut doar egal azi”, a declarat Flasvius Sabău, care a fost puțin îngrijorat pentru Alex Simion, mijlocașul său primind minute bune îngrijiri medicale în interiorul Ambulanței: „A priimit o lovitură în spate într-o zonă unde a avut dureri până acum câteva zile și acum, se pare, că a recidivat. Sper, totuși, să-și revină rapid, căci este un jucător important pentru Lipova”.

Formația „alb-albastră” a pierdut primele puncte în acest sezon, însă perspectiva asupra sezonului rămâne aceeași. „Sper să câștigăm următoarele meciuri, să fructificăm ce facem la antrenamente, suntem printre favorite la locul 1, dar trebuie să demonstrăm pe teren. Eu sunt convins că vom și demonstra, avem jucători cu calitate, ne antrenăm bine și rezultatele vor veni. Chiar dacă azi e dezamăgitor că am scos doar un egal, momente ca acestea astea trebuie gestionate bine”, a concluzionat Sabău.

Galerie foto Avântul Periam – Șoimii Lipova   1-1

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button