Știrile zileiUTA Arad

Spirit și organizare, „ingrediente” necesare pentru UTA în „fieful” lui Dinamo: „Am pretenția ca echipa să reacționeze după eșecul cu Iașiul!”





Până în runda precedentă a Ligii 1 la fotbal, Dinamo nu câștigase niciun meci, iar UTA nu cunoscuse gustul înfrângerii. Ambele formații au înregistrat premiera, iar de aici încep și coordonatele pe care se va desfășura „duelul” de mâine seară din Șoseaua Ștefan cel Mare. Evident, „câinii roșii” au căpătat moral și încredere după 3-1 la Mediaș, dar au mai și pus ceva „benzină” în picioare în special în dreptul fotbaliștilor străini, cu nume, transferați în ultima lună. În schimb, „Bătrâna Doamnă” trebuie să o ia cumva de la capăt, căci, pe lângă durerea eșecului (2-3 cu Poli Iași), au și înregistrat un regres din punct de vedere al exprimării în teren.

Laszlo Balint susține că discuțiile cu elevii săi au fost constructive, implicarea la antrenamente a fost totală și se așteaptă la o reacție importantă în capitală, în fața unuia dintre cei mai bine cotați adversari din Casa Liga 1. „Suntem în fața unei deplasări dificile și complicate, care nu vine într-un context foarte favorabil nouă. Ce e important, cel puțin pentru mine, este cum ne vom prezenta, ca și reacție, în urma meciului cu Iașiul. Nu de alta, dar am așteptări, am pretenția ca echipa să reacționeze și să revenim pe acea pantă ascendentă în ceea ce privește evoluția noastră. Sper să revenim cu o organizare bună pe toate momentele jocului și să ne recăpătăm acel spirit colectiv care să ne permintă să sperăm la un rezultat bun. Partida cu Dinamo nu ar trebui să pună presiune suplimentară pe jucătorii noștri, ci ar trebui să fie, mai degrabă, un stimul pentru ei, căci vor da peste un alt nume important în fotbalul românesc. Dinamo arată din ce în ce mai bine, după ce au făcut schimbări radicale atât la club, cât și la echipă. Au adus jucători foarte importanți, peste nivelul fotbalului din România, cel puțin din punct de vedere tehnic. Au o calitate individuală foarte bună, s-a văzut în meciurile din ultima perioadă, dar asta nu trebuie să fie un motiv de temere pentru noi. Este un sport, trebuie să ne ridicăm la nivelul adversarului și îmi doresc foarte mult să dăm o replică pe măsură și să ne întoarcem acasă cu un rezultat bun”, a declarat antrenorul principal al „roș-albilor” înainte de deplasarea în „Groapă”.

Așadar, la Mediaș, Cosmin Contra a obținut primul succes de la revenirea pe banca lui Dinamo și nu concepe ca echipa sa să mai piardă puncte după startul ratat de sezon. Chiar dacă nu putem vorbi încă de omogenitate în tabăra „câinilor”, e clar că „piesele” destul de grele aduse în special din fotbalul spaniol încep să se lipească. „Ne dorim să avem o evoluție la fel de solidă ca în ultimele două jocuri, să reușim un rezultat favorabil, iar încet-încet să devenim o echipă solidă la nivel de rezultate. E foarte mult timp de când nu am câștigat pe teren propriu (n.r. cu FCSB în februarie), nu e ușor nici un meci în Liga 1, mai ales împotriva unei echipe ca UTA. Dăm peste o formație foarte bine așezată în teren, cu un antrenor extrem de meticulos. Mi-a plăcut și anul trecut în Liga a II-a felul în care juca UTA, o echipă dezinvoltă, care joacă fotbal, care e periculoasă pe contraatac, dar și la fazele fixe. În România niciun meci nu este ușor, indiferent de adversar, trebuie să fim foarte atenți și concentrați de la începutul jocului pentru a nu avea surprize.  Știu că apoi avem derby-ul, dar nu mă gândesc la meciul cu FCSB, cel cu UTA este cel mai important în momentul de față și gândul meu și al jucătorilor e la acest meci”, a spus Contra la conferința de presă de ieri.

Delegația arădeană zboară în această seară spre București, de pe aeroportul din Timișoara, fără Bustea (care a resimțit din nou dureri la inghinali), Ioniță (ruptură fibrilară), Hrezdac (în revenire după operația de refacere a ligamentelor), dar și Isac sau Popescu, care se pregătesc doar de câteva zile împreună cu echipa, plus portarul Moldovan și mijlocașul Vulturar. De fapt, acesta din urmă a evoluat, ieri, pentru echipa de Under 17, contra celor Csikszereda. Utiștii se vor întoarce marți după-amiază acasă, după o ședința de recuperare-completare, la București.

Interesant este că ultimele trei meciuri directe dintre UTA și Dinamo s-au terminat cu același scor, 3-1 în favoarea „câinilor roșii”. Ambele din stagiunea 2007-2008, ultimul sezon de prim eșalon al arădenilor înainte de acesta și cel din toamna anului trecut din 16-imile Cupei României, de la Arad. Ce va fi mâine, de la ora 21, se potea urmări în direct pe Digi Sport 1, Telekom Sport și Look TV, dar și în format live-text pe sportarad.ro

Formații probabile:

Dinamo: Mejias – Alexander Gonzales, Puljic, R. Grigore, Isma Lopez – Camara, Răuţă, J. Gol, Sorescu – Nemec, V. Borcea

UTA: Iacob – Tomozei, Benga, Erico, Roumpoulakou – Miculescu, Albu, Roșu, D. Rusu – Hora, Buhăcianu.

Arbitri: Sebastian Colțescu (Craiova) – Radu Ghinciuleac (București), Ionel Dumitru (Gherghița – Prahova). Rezervă: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea).

Observator de arbitri: Aron Huzu (Sibiu)

 

9 comentarii

  1. Mesaj adresat jucătorilor. Dacă nu începeți sa mai și câștigați, începând cu Dinamo, atunci ar fi bine sa plecați din Arad.

    0
    0
  2. Cu victorie la Arges ,și macar un punct cu Iașul altul era contextul.Pentru un ,,X” la Dinamo ar fi vorba de atenție activa din. partea tuturor la execuțiile individuale ale spaniolilor. Totuși la o. prima vedere ,jocul nu e mai greu decât la Viitorul. În schimb are. tensiunea punctelor dublată. Jocurile cu Dinamo și Clinceni pot sa reprezinte legătură cu plutonul ,care ,ca și la ciclism tinde să evadeze.Jucatori ai UTA trebuie să profite de șansa unei reveniri. Nu mai vorbim că alta data unii aduși spre apusul carierei ,prin munca și dăruire bătea chiar la portile naționalei. BAFTA. !!

    0
    0
    1. Domnul Ionescu, UTA putea foarte usor să aibă cu cel putin 4 puncte mai mult. dar ce să facă Balint dacă la Pitesti nu s-a putut tine de un 1-0, la Voluntari, Morar nu le-a putut da gol din 5 metri si cu Iasul căstigam dacă tinea meciul 75 de min. Sperăm să constientizeze jucătorii ce s-antâmplat până aici si să joace 90 min cu aceeasi intensitate.

      0
      0
  3. De vizionat Hoffenheim – Bayern 4-1, un meci cu puternic impact motivațional, la ședința tehnică înainte de meciul Dinamo-UTA, sau cum tupeul a învins ( și cu ce scor !) pe nimeni alta decât Bayern Munchen care a câștigat Supercupa Europei !!!
    Așadar, cu TUPEU ÎNAINTE !
    Arătați-le că sunteți organizați, omogeni și dispuși la risipă de efort și sacrificiu pentru un singur scop, VICTORIA !
    Hai UTA!!!

    0
    0
  4. La cum joaca UTA sintem candidați certi la retrogradare. Nu pot înțelege să treacă 4 etape să joci cu echipe de asemenea valoare și să iei doar 3 puncte??? Acum vreți să batem pe Dinamo,cu cine ? Cred că lui Balint i se va da un ultimatum înaintea partidei cu clinceniul. Nu se poate sa ai jucători în echipă care sezonul trecut au marcat goluri iar acum să facă figurație pe teren,este de neînțeles așa ceva. Probabil asta se și caută la UTA schimbarea antrenorului de către jucători cu unul cu experiență .

    0
    0
  5. Greu cu MINAMO ,sper ca, UTA. sa scoata un rezultat de egalitate , dar va fi foarte, foarte greu , apoi vine Clinceniul la Arad, alta echipa foarte incomoda si pt. asta baietilor trebuie sa le dea de gandit pt. a da totul pe teren pt. a avea rezultate !!! Sper sa fie bine, FORTA UTA UTA UTA !!! Jucati cu curaj si indarjire !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button