Stranieri aradeni

Hlistei nu s-a dopat, e doar dependent de niște picături de nas care-l ajută să respire: „Nu avem motive de îngrijorare”





Anchetarea lui Cătălin Hlistei (26 de ani), mijlocașul Rapidului depistat dopat în urma unei testări efectuate la începutul lunii august, la sediul Agenţiei Naţionale Anti-Doping s-a încheiat. Jucătorul a dat explicații la ANAD, iar acum se așteaptă noi rezultate pentru a se confirma modalitatea de administrare a substanței interzise pe care Hlistei o ia de câțiva ani.

Conform declarațiilor directorului de imagine al clubului Rapid, Lucian Ionescu, Hlistei este dependent de picături nazale care îl ajută să respire mai bine, după ce în trecut a avut două accidentări la nas, însă modalitatea prin care îi este administrată substanța în corp nu ar fi interzisă.

Lucian Ionescu, explicații după depistarea lui Hlistei ca fiind dopat: „I-a fost descoperită în corp acea substanță, care este interzisă în anumite moduri de administrare”

La ieșirea din sediul ANAD, acolo unde a avut loc anchetarea lui Cătălin Hlistei, Lucian Ionescu a oferit mai multe detalii despre acest caz. Directorul de imagine al clubului Rapid susține că mijlocașul ofensiv, golgheterul echipei, cât și al Ligii 2, are acceptul de a evolua în continuare, până la clarificarea problemei. „Lucrurile sunt destul de simple. Jucătorul nostru a suferit de o operație nazală în 2014, a avut o accidentare, din nou la nas, în 2016 și de atunci este dependent de o anumită substanță care să-i ajute respirația. A avut loc un control anti-doping după meciul Rapidului cu Turris din play-off. Au venit rezultatele. I-a fost descoperită în corp acea substanță, care este interzisă în anumite moduri de administrare, cum ar fi orar, injectabil ș.a.m.d., dar nu și în momentul în când este administrată nazal, ceea ce a făcut Hlistei. Se așteaptă rezultatele, pentru că prin concentrația care este găsită se demonstrează că a fost administrată într-un anume fel și lucrurile sunt destul de clare. El poate să continue să joace și așteptăm să ne vină rezultatele. El ia această substanță de mai mulți ani, pentru că sunt niște picături care îi ajută respirația. Știa medicul. Nu știu dacă noi, cei din club, trebuia să știm, mai ales că nu era ceva interzis. Din câte am înțeles, și ceilalți jucători procedează la fel, cei care au probleme respiratorii”, a declarat Lucian Ionescu.

„Nu are nimeni niciun motiv de îngrijorare”

Oficialul Rapidului mai susține că nu există motive de îngrijorare în privința unei posibile suspendări a jucătorului și că venirea la ANAD nu s-a făcut ca inculpați. „Așteptăm rezultatele cu concentrația substanței descoperite în corp. Ni s-a cerut o declarație explicativă în care să se spună cum a fost administrată această substanță. Substanța nu este interzisă, la modul cum și-a administrat-o jucătorul. S-a aflat după meciul de la Recea și noi nu am venit aici ca inculpați, am venit să se vadă tot adevărul și lucrurile sunt ok. Nu are nimeni niciun motiv de îngrijorare”, a mai spus Lucian Ionescu.

Testarea lui Cătălin Hlistei a avut loc după meciul cu Turris Oltul, din Regie, din ultima etapă a play-off-ului sezonului trecut, petrecut la începutul lunii august. Rapid a aflat de rezultat la finalul săptămânii trecute, după jocul din etapa a 5-a a Ligii 2, după deplasarea de la Fotbal Comuna Recea.

Astăzi, 28 septembrie, jucătorul Cătălin Hlistei, împreună cu avocatul acestuia, Paul Mincu, oficial și în cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, doctorul și directorul de imagine ai clubului Rapid, Virgiliu Hudici, respectiv Lucian Ionescu, au fost la sediul Agenţiei Naţionale Anti-Doping pentru a răspunde unor serii de întrebări a celor care anghetează acest caz de dopaj.

liga2.prosport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button