Știrile zileiUTA Arad

Mulțescu, despre echipa la care și-a început cariera de antrenor: „UTA, O formație bine articulată”





Gigi Mulțescu (68 de ani), fostul antrenor al celor de la Dinamo, dar și al UTA-ei în sezonul 1988-1989, când – de altfel – și-a încheiat cariera de fotbalist, a asistat lapartida de aseară, de pe arena din Ștefan cel Mare.

Arădenii s-au impus cu 1-0, iar la final cel poreclit „SMURD” pentru capacitatea de a resuscita echipe aflate în dificultate a lăudat-o pe „Bătrâna Doamnă” și a subliniat lipsa de omogenitate a „câinilor”.  „Meci cu rezultat nefericit. Dinamo a avut două ocazii mari și putea să înscrie. Cu două greșeli în aceeași fază Dinamo a primit un gol. De acolo, UTA, o echipă bine-articulată, a închis culoarele și a știut să se apere. Coroborat cu inspirația jucătorilor noștri (n.a. dinamoviștii) s-a ajuns aici. E un meci, se întâmplă. Mai sunt și sincope, durează până se creează relațiile de joc, jucătorii încă nu se simt unii pe alții”, a fost concluzia trasă de Mulțescu.

În toamna lui 2017, după despărțirea de Adrian Mihalcea, conducerea „Bătrânei Doamne” trebuia să se orienteze rapid spre un alt antrenor principal și primul contactat a fost Gigi Mulțescu, care – însă – a declinat oferta arădelilor. „Într-adevăr, m-a sunat Claudiu Drăgan și am cerut două ore timp de gândire. Am revenit cu un telefon și le-am spus celor de la UTA că nu sunt genul de antrenor care să fac lucrurile din mers. Nu știu ce pregătire are echipa, ce transferuri s-au făcut, riscam să păcălesc un oraș pe care îl iubesc. O parte din sufletul meu a rămas la UTA, mi-ar fi făcut mare plăcere să revin, dar nu acum, când nu stăpânesc datele problemei. Nici măcar nu s-a ajuns la bani sau la alte detalii contractuale”, ne declara atunci în exclusivitate fostul mijlocaș al naționalei anilor ’70-’80,

De atunci, Gigi Mulțescu le-a mai antrenat pe Astra Giurgiu și Dinamo, în Liga 1, dar și pe Petrolul în Liga 2-a.

2 comentarii

  1. Antrenor de marca dublat de caracter Construiește solid și temeinic. Fost jucător de excepție dar și antrenor cu fler tip Lucescu.Are un stil dificil de lucru cu conduceri care bat spre amatorism. O echipa se face in doi ,trei ani ,și cum scoate puțin capul o echipa a lui,sosesc pilele. De data asta Contra ,fost bun jucător ,dar antrenor de calibrul lui. Lobonț. Singura alinare a lui Gigi Multescu e porecla de. SMURD ,chiar in pandemie .

    0
    0
  2. Multescu facuse o echipa frumoasa la UTA, cu jucatori , toti peste 180 cm, cind intrau pe teren, deja erau impozanti. Pacat ca din cauza fostei Prim Secretar la Arad, timisoreanca Pugna, Multescu nu a promovat, atunci a promovat Poli, iar campionatul viitor…Bistrita, parca. E un antrenor de moda veche, adica unul care pregateste bine fizic echipa, apoi isi completeaza pozitiile, pe o tactica de joc de pase. A fost un antrenor…cam fara noroc. Dar a lasat cite ceva pe unde a trecut. Acum ,fiind la Dinamo, vorbeste echilibrat, „de ( nr. doar) doua ocazii de gol” , ale lui Dinamo…si nu da vina pe arbitru, ca …un antrenor matur si versat

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button