Înapoi în timp, până în ultima zi din septembrie a anului 1970. O întreagă lume fotbalistică privea uluită cum marea campioană Feyenoord Rotterdam părăsea Cupa Campionilor Europeni din primul tur. Olandezii încă savurau triumful Cupei Intercontinentale, când o fantastică echipă a UTA-ei reușea ceea ce a rămas în istorie „A opta minune a lumii”.

Mai jos aveţi povestea cu pagini de aur desprinse din acele vremuri de glorie ale „Bătrânei Doamne”, în interpretarea lui Radu Romanescu, din cartea „40 de ani și-o Minune”.

Miercuri, 30 septembrie, 1970. Porţile stadionului sunt asaltate încă  de la ora 10, când au fost deschise. Lumea intră în flux continuu, nemaivăzut până atunci Strigătul „UTA-UTA-UTA!”, tot mai puternic, invadează tot oraşul. Un marfar apare pe linia uzinei din spatele porţii. Acoperişul e ocupat de oameni. La fel, blocurile din jur se transformă în stupi. Un balon imens pluteşte deasupra stadionului, cu sigla Bătrânei Doamne pe el. Timpul trece greu. La masa presei, e fierbere. Românii fac pronosticuri, olandezii sunt relaxaţi, sorb dintr-o bere. Mircea M. Ionescu îi aude pe Aurel C. Neagu și Petre Cristea că merg pe 0-0. Ce bine ar fi! În tribune e reperat Rajko Mitic, selecţionerul Iugolsaviei. „E prea mare diferenţa de valoare dintre cele două formaţii. Accidentul de la Rotterdam nu se poate repeta”, crede sârbul.

În vestiarul UTA-ei, Dumitrescu şi Reinhardt anunţă echipa. E aceeaşi care a început la Rotterdam. Gornea, în poartă. Patru în spate – Biro, Lereter, Pojoni şi Brosovszky. Trei la mijloc – Petescu, Calinin şi Domide. Acelaşi trident în ofensivă – Axente, Otto Dembrovschi şi Florian Dumitrescu. Antrenorii îşi pun în gardă pentru ultima dată oamenii. „Ştiţi ce aveţi de făcut, nu mai e cazul să repetăm. Respectaţi sarcinile defenisve. Pe lângă Van Hanegem, atacul lor îl fac Hasil, Jansen şi Kindvall. N-au voie să scape din marcaj. Aici e cheia, chiar dacă jucăm acasă, nu noi vom alerga după gol, ci Feijenoord!”

Flavius Domide e categoric. „Nu pierdem calificarea asta senzaţională! Am fi prea copii să dăm cu piciorul la o asemenea şansă”, spune răspicat „Roşcovanul”. Cuvintele le au cu toţii în cap când ies la încălzire şi privesc uimiţi câtă lume s-a adunat în tribune. Mai sunt 40 de minute. „UTA-UTA-UTA!” se aude ca un tunet. „Uitaţi ce e în tribună, nu-i putem dezamăgi. Luptăm până la sacrificiu!”, îndeamnă căpitanul Petescu. 

Între timp, lui Happel i se rezolvă şi ultima necunoscută. Ove Kindvall iese la încălzire cu glezna bandajată. Face câteva sprinturi. Medicul îşi dă OK-ul: „Herr Happel, e bun de joc!”Şi campioana lumii se prezintă în aceeaşi alcătuire ca şi acum două săptămâni: Treytel – Romeijn, Israel, Laserooms, Van Duivenbode – Hasil, Jansen – Wery, Kindvall, Van Hanegem, Moulijn. Rămân şi echipamentele din tur. UTA joacă în alb-roşu, Feijenoord în alb-verde.

Neamţul Biwersi fluieră puternic şi echipele se adună la intrarea în tunel. La 15,15 fix, se dă startul partidei retur!

Fluierul arbitrului e acoperit imediat de acelaşi ecou „UTA-UTA-UTA!”

Feijenoord începe tare. Orgoliul nu-i lasă să gândească altfel. „La Rotterdam a fost un accident, nu? Azi îi spulberăm!” UTA pare crispată şi rigidă, arată copleşită de forţa adversarului, care vine în valuri către careul lui Gornea. Un minut pare cât o zi în acest început de meci. Oamenii lui Happel îşi arată colţii, Wery e în faţa golului, Gornea e bătut, dar apare ca din pămânnt Pojoni şi scoate de pe linia porţii. Van Hanegem e peste tot, Hasil şi Jansen caută întruna culoare, iar Romeijn şi Van Duivenbode urcă tot mai mult. Rezistăm.

UTA încearcă să scruteze mai aproape de careul lui Treytel, dar e greu. Otto nu mişcă lângă Laserooms, care a văzut acum două săptămâni ce poate „tancul” arădean. Două lansări îl caută pe Florian Dumitrescu, dar „Bubu” e blocat la timp.

Olandezii nu stau mult fără să atace. Happel pare tot mai nervos, aprinde o ţigară şi îşi priveşte ceasul. Ai săi atacă, dar românii de care nu auzise sunt iarăşi un lacăt. Lereter încearcă să calmeze avântul continuu al olandezilor. Van Hanegem îşi ia „locotenenţi” şi cucereşte mijlocul. Romeijn prinde un culoar şi trage fără speranţe pentru Gornea. Scăpăm, blondul de pe dreapta lui Feijenoord a nimerit bara!

Am rezistat 32 de minute. UTA respiră. Petescu încearcă să-şi scoată echipa în terenul advers şi arădenii reuşesc să domolească puţin iureşul. Domide primeşte mingea la 35 de metri, urcă doi paşi cu ea la picior şi trage cu sete. Tribuna e în picioare, dar Treytel are reflex incredibil şi scoate în corner. „UTA-UTA-UTA!” se aude tot mai tare. Aradul îşi simte echipa şi o împinge spre marea performanţă, spre imposibila surpriză.

Mai sunt cinci minute din acest prim act şi nimic nu mai pare imposibil. Dar Kindvall se lansează într-un pressing ucigător, fură mingea şi trage de la 11 metri spre vinclu. Gornea îi aminteşte că i-a refuzat goluri şi acum două săptămâni şi-l refuză şi-acum.

Pauză. Avem un meci şi o repriză de rezistenţă în faţa campioanei lumii. Mai sunt 45 de minute care se anunţă infernale. Dumitrescu şi Reinhardt o ştiu bine. Îşi întăresc băieţii. Sunt siguri că Happel va ordona foc continuu.

Aşa se întâmplă, chiar dacă batavii încep mai prudent repriza a doua, făcându-le utiştilor o mică invitaţie la atac. Momeala nu e muşcată, aşa că olandezilor nu le rămâne decât să declanşeze iar asalturile. Van Hanegem încearcă de la distanţă, dar Gornea e atent şi reţine. Aradul îşi păstrează linia atentă, Pojoni şi Lereter se dublează bine, Biro şi Brosovszky închid benzile, iar Calinin şi Petescu caută să distrugă tot ce se întâmplă la mijloc. Atacanţii ajută unde simt că e nevoie.

E minutul 63 şi Happel mută, ies Romeijn şi Van Duivenbode. Intră Boskamp şi Van Daele, oameni de atac. Coco reacţionează după două minute, Sima stă în joc de glezne pe marginea terenului, iar spre bancă e chemat Calinin. Sarcini defensive sunt şi în dreptul lui Sima, care intră bine în joc şi reuşeşte să-l blocheze pe Van Daele în două situaţii bune, apoi ratează o ocazie mare.

Textiliştii sunt atacaţi cu toate liniile. De la ei, rămân în spate numai portarul şi Laserooms. Van Daele e proaspăt şi simte că poate schimba meciul. Kindvall se infiltrează în careul arădean, dar Gornea se aruncă pe mingea trimisă de suedez la colţul lung. Schema se repetă după numai două minute, dar acum e rândul lui Lereter să intervină.

Pe atacul olandez, o degajare disperată ajunge la Florian Dumitrescu. Eroul de la Rotterdam pierde un adversar pe drum, trece în viteză de Israel, ajunge singur cu Treytel, dar se pripeşte şi ratăm o ocazie imensă!

E minutul 75 şi se aude acelaşi „UTA-UTA-UTA!”. E înnebunitor pentru olandezi, care sunt la un sfert de oră să fie eliminaţi din competiţia al cărei succes încă îl simt. E, în acelaşi timp, strigătul care le dă forţă băieților echipaţi în alb şi roşu.

Gornea mai are două intervenţii decisive la Kindvall, pe care-l exasperează. Loviturile de colţ şi centrările rămân fără rezultat. Ceasul indică minutul 81. Finalul e aproape! Dar Boskamp pare să dea lovitura. După o fază prelungită de atac îi aruncă mingea lui Van Daele, fundaşii nu mai pot să-l ajungă, Gornea e bătut de şutul rezervei lui Van Duivenbode, dar Biro se aruncă pe linia porţii şi scoate golul! Olandezii îşi ies din minţi şi Happel mai aprinde o ţigară.

Feijenoord e anesteziată după ratarea imensă a omului care i-a adus Cupa Intercontinentală în vitrină. „Dacă şi el a ratat…” UTA mai găseşte un moment bun, Domide ajunge în poziţie excelentă, dar ratează ocazia meciului, singur cu portarul.

Nu e nimic, mai sunt două minute. Nimeni nu mai stă jos. „UTA-UTA-UTA!” se aude în continuu. Lumea nu se mai opreşte din încurajări.

Pentru prima dată, Feijenoord, sleită de puteri şi lipsită de soluţii, simte că nu mai are nicio variantă câştigătoare. Şi utiştii simt că nu mai pot pierde. „UTA-UTA-UTA!” Şi e fluier final! Happel priveşte în gol. Țigara îi frige degetele, dar nu mai simte. Vede cum băieţii echipaţi în tricouri cu dungi albe şi roşii aleargă pe tot terenul, care încontro, iar lumea îi ia în braţe.

Utiştii găsesc puterea să se adune la centru pentru o fotografie antologică şi drumul la vestiar devine lung de tot. Dar mai dulce ca niciodată.

VIDEO

VIDEO