Crisul Chisineu-CrișLiga a 3-aȘtirile zilei

Președintele Ezerișului își disculpă clubul: „E vina noastră că solicitarea pentru Ambulanță nu a fost luată în calcul și nu sunt medici?” Crișul ar fi vrut să câștige pe teren





Pentru a doua etapă la rând, Progresul Ezeriș nu a intrat pe teren în campionatul Ligii a 3-a, seria a 8-a. Acum 9 zile, nou promovata din județul Caraș și-a amânat meciul cu Ghiroda pentru că tocmai descoperise câteva cazuri de COVID în lot, iar sâmbăta trecută a așteptat degeaba Ambulanța cu un medic, iar meciul cu Crișul nu a mai început. Comisia de Disciplină trebuie să confirme succesul la „masa verde” al echipei din județul nostru, dar deznodamântul nu poate fi decât unul.

Șodâncă:Cum să explicăm copiilor care fac naveta la antrenamente că nu pot intra pe teren fiindcă unii angajați ai statului nu-și fac meseria?”

Până una alta, președintele Ezerișului dorește să spună cum au stat lucrurile și să disculpe clubul pe care-l reprezintă. „La meciul cu Crișul am urmat exact aceleași proceduri, și cu Ambulanța și cu Jandarmeria, precum la partida cu Dumbrăvița. Am făcut solicitarea scrisă pe 30 septembrie la ora 9:15 și ne-am trezit sâmbătă fără asistență medicală. În prima fază, ni s-a spus că nu am făcut solicitare, iar când le-am spus data și numărul solicitării au spus că nu au medici și Ambulanțe disponibile. Asta era ieri, la ora 14.48. În momentul acela, izolat fiind la domiciliu, l-am sunat pe profesorul Felix Borcean, primarul Caransebeșului, iar în 8 minute a apărut la stadion Ambulanța, dar numai cu asistent medical, fără medic. Aceștia au transmis delegatului nostru că nu este niciun medic disponibil, doi fiind plecați cu pacienți Covid la Timișoara. Cum să explicăm noi unor copii de 17, 18, 19 și 20 de ani, care fac zilnic naveta 90 km la antrenamente, la Caransebeș, că nu pot disputa un joc de Liga a 3-a pentru că unii angajați ai statului român așa înțeleg să își facă meseria??!!? Sau că, tipic românesc, pe lângă orice solicitare, pentru ca lucrurile să meargă normal trebuie să se și intervină cu telefoane. Probabil va trebui să solicităm sprijinul Serviciului de Ambulanță Timiș dacă la noi în județ nu se dau doi bani pe astfel de evenimente. Acum suntem într-o situație grea, suntem dărâmați și de necazul colegului nostru, domnul vicepreședinte, căruia i-a decedat mama, suntem alături de el. Vom încerca să strângem rândurile, să ne ridicăm, să mergem mai departe, aceiași nebuni care am dus echipa aici. Trebuie să o și menținem în Liga a 3-a, nimic nu este pierdut, suntem obligați să mergem înainte”,  ne-a declarat Cristian Șodâncă, președintele celor Progresul Ezeriș.

Până la urmă, cluburile sportive au și opțiunea contractării unor Ambulanțe particulare, însă cărășenii nu au luat acest serviciu în calcul din moment ce la precedenta partidă pe teren propriu, cu CSC Dumbrăvița, totul a fost în regulă cu Salvarea venită de la spitalul din Caransebeș. Așadar, după trei meciuri disputate, Ezerișul nu are niciun punct în clasament și niciun gol marcat. Pe teren cărășenii au pierdut cu 2-0 la Pecica și 0-5 cu Dumbrăvița. Partida de la Ghiroda a fost amânată, iar cea cu Crișul va fi, cel mai probabil, pierdută cu 3-0.

Crișul regretă situația în care a ajuns Ezerișul: „Sperăm să-și revină și să facă puncte”

Etapa viitoare, Ezerișul merge la Becicherecu Mic, o altă formație lovită de coronavirus, în timp ce la Chișineu-Criș vin vecinii de la Cermei.









Un comentariu

  1. sigur sunt probleme mari la toate nivelurile chiar la Liga 1, insa cu totii vom depasi perioada acesta grea si vom merge inainte,sper ca sportul sa invinga PANDEMIA!
    Impreuna vom fi mult mai putrernici!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button