Șoimii LipovaȘtirile zilei

Lipova, de la o timișană la alta și din derby în derby:! Bercu: „Contra Ghirodei care a jucat și ieri, sper să profităm de prospețimea conferită de o săptămână normală de pregătire”





De cinci etape a avut nevoie Șoimii Lipova să preia șefia în seria a 8-a a Ligii a III-a. Sigur, conjunctura a făcut ca echipa din Chișineu Criș să fie în imposibilitatea de a-și disputa partida de weekendul trecut, cu Cermeiul, căci la un eventual succes chiar și la limită, ea ar fi fost prima. Până una alta, formația lui Sabău e în fotoliul de lider și a ajuns acolo după victoria din derby-ul de clasament, de la Dumbrăvița.

Cel care a adus a băgat toate punctele în traista „șoimilor” a fost Marcel Bercu, fundașul central care a urcat în atac la cornerul bătut de Prună în cel de-al doilea minut de prelungire și a înscris din apropiere pentru 1-2. „Am exersat mult fazele fixe la antrenament și avem mai multe variante din care alegem pe moment ce simțim că ar merge. Așa am reușit primul gol cu ACS Poli și acum golul decisiv de la Dumbrăvița. Adversarul a fost unul de calitate, are fotbaliști buni, ca în fiecare an, dar am controlat meciul în mare parte. I-am obligat să joace cu mingi lungi, a fost o victorie meritată. SIgur că unii pot spune că a fost noroc să dăm gol în ultimul minut, dar norocul ține cu cei puternici. Cu toate că am jucat ultimul sfert de oră în zece oameni, cu sistemul aplicat de antrenor am continuat să alergăm după gol, nu ne-am pus să conservăm rezultatul de egalitate. Fiind ultima fază a jocului, am cerut antrenorului să ne lase să urcăm, pe mine și pe Abel Popa, a fost e acord imediat și ne-am trezit doi lipovani într-o mare de tricouri verzi. Ei erau cu toată echipa în careu. I-am șoptit la Abel să atace la scurt, iar eu, în loc să merg la lung, i-am păcălit și m-am dus după colegul meu. Prună a simțit bine, a trimis la scurt, Abel i-a încurcat pe fundași, iar eu m-am strecurat în spatele lui și am deviat balonul. Este foarte plăcut să fi fundaș și să-ți ajuți colegii marcând atunci când atacanții nu reușesc”, susține apărătorul de 25 de ani.

După Dumbrăvița, lipovanii trec la cealaltă formație din Timiș cotată cu șanse la primele locuri. Ghiroda a început mai slab sezonul, cu două remize, dar apoi a bifat trei succese la rând, ultimul dintre ele, ieri, în restanța cu Ezerișul: 4-3. „Vineri, vom avea parte de un nou derby de clasament, căici Ghiroda a urcat pe locul 2 după restanța de marți. Am remarcat că au depus un efort foarte mare pe un teren îmbibat cu apă. Au condus cu 2-0, i-au întors cărășenii la 2-3, dar au revenit și au câștigat. Sper ca noi să profităm de forma fizică mai bună, de prospețimea care ne-o conferă o săptămână normală de pregătire și să câștigăm cele trei puncte. Cunoaștem adversarul, au câțiva jucători cu experiența ligilor superioare, vom fi atenți și ne luăm toate măsurile de siguranță. După doi ani în care am terminat pe locul 2, cred că acum este anul nostru. Suntem pregătiți să muncim mult, suntem hotărâți să câștigăm toate meciurile și alături de comunitatea care ne susține, pe noul stadion din Lipova, vrem ca la primăvară să facem pasul spre Liga 2-a”, a adăugat Bercu.

Pentru meciul de vineri, de la ora 15, de pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, Flavius Sabău nu îi va avea la dispoziție pe juniorii Simon și Grigore, rezultați pozitivi la ultima testare, dar nici pe Simion, care și-a încheiat sezonul după accidentarea gravă la genunchi și Polgar (suspendat după eliminarea de la Dumbrăvița).

Formații probabile:

Lipova: Iliescu – Nagy, Bercu, A. Popa, Filimon – Gherasim, Prună, M. Popa, Vlad – Codoban, A. Moise.

Ghiroda: Gîrlea – Ad. Popa, Vlădia, Bocşan, Mancaş – Costea, Saizu, Poparadu, Andreca – Velici, Pădurariu.

Arbitri: Marius Daniel Bădoiu (Craiova) – Emeric Tocai (Alma – Sibiu), Gabriel Boncz (Făgăraş).

Observatori: Danciu Cosmin (Hunedoara), Marius Claudiu Ștefan (Orăştie).









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button