Știrile zileiUTA Arad

Înarmați pentru Hermannstadt! UTA vrea să miște clasamentul pe neutrul din Mediaș: „Puși în gardă de calitatea lor, dar putem răspunde cu aceeași monedă!”





S-au scurs jumătate dintre meciurile etapei cu număriul 7 ale Casa Liga 1 și  în niciunul dintre ele combatantele nu și-au împărțit punctele. Asta înseamnă că șirul de 4 de remize ale UTA-ei începe să-și piardă efectul asupra clasamentului, iar arădenii știu că trebuie să guste din nou din cupa victoriei. Cam pe aceeași lungime de undă sunt, însă, și sibienii de la Hermannstadt, care sunt la cota „9” și ar dori să se depărteze și ei de „zona roșie“.

La precedenta apariție pe teren propriu, sibienii au bătut Botoșaniul, una dintre formațiile grele ale campionatului, însă, odată cu vizita „Bătrânei Doamne”, Hermannstadt se mută pe neutrul din Mediaș. Băieții lui Albes s-au obișnuit cu gazonul de pe „Gaz Metan” odată cu remiza (1-1) cu conjudețenii. „Trebuie să ne adaptăm cât mai repede posibil cu stadionul din Mediaș, am fi fost bucuroși să jucăm în continuare la noi acasă, la Sibiu, ne simțeam foarte bine aici, dar acum avem o nouă provocare. Trebuie să înfruntăm meciurile și să începem să ne simțim ca și acasă pe acel stadion. Acesta este unul dintre obiectivele noastre pentru săptămâna aceasta”, a precizat antrenorul spaniol al sibienilor, care a vorbit succint și despre adversar: „Cred că UTA a demonstrat de ce a promovat în Liga 1. Fac lucrurile realmente foarte bine, au suferit doar o înfrângere până acum. Sunt o echipă istorică în România. Pe lângă acest lucru, trebuie să luăm în calcul că toate meciurile după această pauză sunt foarte complicate”. Juniorul Alexandru Vodă pare singura indisponibilitate a sibienilor.

„Bătrâna Doamnă” a pierdut și a treia șansă să câștige pe noua arenă „Francisc Neuman”, fiind obligată să caute succesul din nou în deplasare, după cel istoric, din „Groapă”. Din păcate, însă, „roș-albii” au destule probleme de efectiv, între jucătorii infectați cu COVID (Balauru, Ilie și Tomozei) și cei cei accidentați (Ioniță, Erico, Klapan și Hrezdac). „Suntem în fața unei deplasări extrem de dificile. Cred că știe toată lumea că Hermannstadt este o echipă solidă, o echipă foarte bine articulată, cu jucători cu experiență, o echipă echilibrată în toate compartimentele, însă avem încredere că, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, putem face un joc bun și să scoatem și un rezultat pe măsură. Am avut o discuție cu băieții și am căzut de acord că lucrurile stau la îndemâna noastră, până la urmă cred că și noi avem în componență jucători de valoare. Chiar dacă avem destule probleme de lot, sunt câteva variante din punct de vedere tactic. Încercăm să găsim cele mai bune opțiuni atât din punct de vedere al formulei de joc cât și în ceea ce privește strategia pe care o vom aborda în acest joc. Pe de altă parte, este foarte important pentru mine nu să jucăm neapărat în funcție de particularitățile adversarului, cât să ne îmbunătățim noi jocul pe principiile pe care le antrenăm, iar  eu cred că avem capacitatea de a face acest lucru”, susține Laszlo Balint.

Vorbind în detaliu despre Hermannstadt, antrenorul UTA-ei a plecat de la Ruben Albes și și a ajuns și la elevii săi: „Hermannstadt are pe bancă un tehnician care a demonstrat încă din sezonul trecut că are calitate. Ruben Albes a schimbat foarte mult în bine jocul celor de la Hermannstadt, atât în ceea ce privește estetica, cât și în ceea ce privește eficiența. După un debut destul de ezitant, echipa din Sibiu s-a  transformat într-o revelație a play-out ului și continuă pe acest drum, continuă să aibă constanță. Îi respectăm, suntem puși în gardă atât de calitățile grupului, cât și de cele individuale, dar le putem răspunde cu aceeași monedă. Jo Santos îmi place foarte mult, este un jucător capabil să dezechilibreze apărările adverse. De asemenea Romario Pires, Răzvan Dâlbea chiar și Fortes care joacă foarte bine rolul numărului 9. E clar întâlnim o echipă capabilă să surprindă foarte mult inclusiv la fazele fixe, unde și noi am lucrat în această perioadă și ne dorim să ne îmbunătățim”.

În urmă cu o lună de zile, UTA o bătea pe Hermannstadt cu 2-0, într-un amical disputat la Sibiu. „Nu cred că poate reprezenta un barometru acel test pentru meciul de duminică, pentru că au lipsit destul de mulți jucători de la ei. Pe de altă parte, e clar că principiile sunt aceleași. Binențeles că putem spune că am luat pulsul adversarului, însă sunt convins că vor apărea foarte mulți jucători care nu au jucat în acel amical. Vor fi chiar titulari în meciul de duminică la fel cum și la noi vor fi destul de multe schimbări față de acel meci. Faptul că jucăm pe teren neutru nu cred că poate reprezenta un plus pentru noi, căci suporterii oricum ar fi lipsit și la Sibiu. Și, apropo, noi resimțim din plin absența fanilor noștri, sunt convins că avându-i în tribune am fi avut rezultate mai bune, în special acasă”, a mai punctat Gyuszi Balint.

Hermannstadt – UTA începe duminică, la ora 18,45 și va fi transmis în direct pe Digi Sport, Look şi Telekom Sport.

Formații probabile:

AFC Hermannstadt: Cristiano – Belu, Viera, Stoica, Opruț – Dâlbea, R. Pires – Caiado, Sîntean, Jo Santos – F. Fortes

UTA: Iacob – Bustea, Melinte, Benga, Roumpoulakou – Albu, Roșu – Miculescu, Hora, D. Rusu – Buhăcianu.

Arbitri: Horia Mladinovici (Bucureşti) – Ciprian Danşa (Satu Mare) – Mihai Marica (Bistriţa). Rezervă: Marius Omuț ( Satu Mare)

Observator FRF: Salomir Marian (Cluj-Napoca – Cluj)

16 comentarii

  1. O-m trai si vom vedea….Va rog sa ma scuzati pentru orice impertinitate,dar doar pe Denis Rusu si Albu sarjez,momentan…parca restul ori nu pot,ori nu vreau,ori nu prea ii interesaeaza…Ramane sa ne convinga faptic si daca insista in gradina zoologica,la capitol elefanti,la iarna sa ne despartim de ei…cu pareri de rau…Inca nu este tarziu…
    Eu sunt mic,nimic nu stiu,..tata in pod beleste oaia….

    0
    0
    1. Domnul meu te uiti la alte meciuri. Dacă ție îți place Albu mie sigur nu. A făcut un meci bun ala cu Voluntari și trăiește și acum din el. În schimb dacă nu vezi ca Benga ii cel mai constant de la noi și ca Bustea pune suflet atât cât a jucat și ca Simo și el pune osu înseamnă că ne uitam la sporturi diferite.
      În rest dintre ceilalti seniori veniți pot pleca asa cum au venit acum vara.

      0
      0
  2. Abordarea ar trebui sa insemne o totala daruire,fara a citi lotul probabil….Nu ma ingrijoreaza absolut nimeni,doar personajul Ciprian Dansa,acel Omut,tutoriale de istoric…Stan si Bran…

    0
    0
  3. Om vedea ce o fi , speram sa fie bine. Un joc foarte greu cu sibienii care au in primul 11 cativa jucatori periculosi in atac . UTA., baietii trebuie sa joace la turatie maxima si bineanteles sa bage si mingea in ate cel mai important !!! HAI BAIETII, HAI CA SE POATE !!! FORTA UTA UTA UTA !!!

    0
    0
    1. Pai bre daca asta e greu cum e meciul cu Steaua, CFR sau Craiova atunci ? Eu zic ca daca pierdem acum o sa si retrogradăm.

      0
      0
      1. Ar trebui sa nu mai luam in brate sintagme romanesti gen (merge si asa, mai rau sa nu fie,na ce sa faci) si sa fim mai pragmatici, sa acceptam problemele care le avem si sa progresam.
        1. O problema o acceptam si ne focusam sa o rezolvam.
        2. Trebuie sa gandim spre viitor, incercand sa construim un club cu tineri, nu cu jucatori batrani epuizati.
        3. Stafful managerial ar trebui sa fie mai eficient si sa regandeasca functionarea clubului gen Barcelona.
        4. Avand in vedere ca noi suporterii suntem finantatorii nr.1 a clubului (prin banii directionati de primarie din taxele si impozitele aradenilor plus prin faptul ca achizitionam bilete si abonamente, fara a avea drept de prezenta pe stadion si consider ca ar trebui obligatoriu sa avem reprezentanti la o intalnire saptamanala cu jucatorii si staful. Este dreptul nostru si obligatia staffului.

        0
        0
        1. Tu esti suporter ? Care si cotizeaza pe deasupra luandu-si abonament ? :))))…bai nene ne iei prosti pe toti , pariu ca esti un ofticat la maxim , un antiutist convins si un hater de prima clasa , te trezesti , traiesti degeaba si te culci tot la fel , doar cu gandul ca, azi ce sa mai scrii de „dulce” aici pe forum

          0
          0
      2. Clar, daca se pierde meciul asta retrogradeaza echipa direct. Si nu in liga 2 , ci direct in Judet
        ???. Sa nu zicem ca nu ne-ai spus!

        0
        0
  4. Mesaj pentru viitorii fotbaliști profesioniști, actualmente jucătorii echipei UTA
    …”să ne îmbunătățim noi jocul pe principiile pe care le antrenăm, iar eu cred că avem capacitatea de a face acest lucru”, …este posibil, dacă cei din teren sunt toți pentru unul și unul pentru toți, ca o adevărată familie, familia UTA!
    Se poate observa foarte ușor pe parcursul unui meci, dacă există una sau mai multe verigi slabe ( din cei 11 jucători ), doar cei care sunt motivați, au curaj ,valoare și fac risipă de efort ar trebui să joace!
    Nici un jucător nu va fi certat dacă va da totul pentru victoria echipei și la un moment dat va cere schimbare pentru că din anumite motive nu mai poate continua.
    Mi-aș dori să văd spiritul de echipă, plăcerea de a juca fotbal, pase care să nu se termine decât printr-o pasă decisivă la nivelul careului mic și care să fie finalizată cu gol în poarta adversă sau că după respingerea unui șut puternic sunt minim 2-3 fotbaliști care sunt acolo pentru a marca.
    Ce spuneți, faceți în așa fel încât să nu observăm verigi slabe în timpul jocurilor oficiale?
    La antrenamente după cum spune antrenorul vostru, sunteți toți zmei, sigur nu antrenați victoria cu așa de multe pase la propriul portar!
    Demonstrați-vă și demonstrați-ne că sunteți fotbaliști profesioniști!
    Un singur sfat pentru antrenorul Gyuszi Balint, laudă-i doar după jocurile oficiale 🙂
    UTA-ARAD-VICTORIE !!!
    Forza UTA!!!

    0
    0
  5. Pai ce vrei sa spui ca acest meci nu este greu, toate meciurile sunt grele in liga1a , nu ai vazut ce surprize sunt ? CHINDIA o echipa care era deja condamnata la retrogradare, face egal la CFR Cluj, bate la Botosani si pe Gaz Metan Medias si uite asa s-a cocotat pe podium !!! De cand a venit SANDOI la echipa Chindia merge snur, isi da viata pe teren jucatorii !!! Asa vreau sa vad si la UTA., jucatorii sa manance terenul si sa castige !!!Jucatorii au de aparat un nume mare al fotbalului Romanesc cu un palmares de invidiat, UTA. ARAD !!! Asa sa fie , sa stie jucatorii ca, sunt atintiti in fata Tv. foarte multi UTISTI DE PRETUTINDENI SI AR FACE O MARE BUCURIE OBTINAND UN REZULTAT POZITIV !!! FORTA UTA UTA UTA . !!!

    0
    0
  6. De ce sa ai o părere constructiva…vorba unui arădean (născut în sud),,, nu nene” trebuie sa rămânem prosti. Voi, ăștia cu,, nu nene”, în primul rand nu sunteți arădeni și sunteți un fel de Gica contra. Eu, ca arădean născut la matern, vreau tot ce este mai bun pentru clubul meu de suflet și pt oraș.

    0
    0
  7. Si daca nu sunt aradean si tin cu UTA. care este problema ta MAI NENE cum te afisezi tu ,vorbesti de parca ai fi sef in vest pe tarlaua ta si nimeni nu are voie sa vorbeasca de UTA ?! Si eu daca zici ca, sunt Gica contra, tu ce esti ???

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button