Știrile zileiUTA Arad

Hora a scuturat plasa pentru a doua deplasare la rând: „Cu puţină şansă puteam să şi câştigăm”





Două goluri a reușit UTA în ultimele 270 de minute disputate în Casa Liga 1 și ambele poartă semnătura lui Ioan Hora. Mai mult, fostul golgheter al campionatului în tricoul Pandurilor a înscris din faze fixe, pe terenuri străine, cu Dinamo și Hermannstadt.

Evident, execuția de astăzi de la Mediaș, din lovitură liberă a fost ceva mai complicată decât penalty-ul din „Groapă”, dar nu foarte complicată atâta timp cât portarul Figueiredo nu a acoperit cum ar fi trebuit colțul neprotejat de zi. La experiența sa, Hora a văzut breșa și a șutat puternic, lângă bară.

„A fost un meci greu, eram convinşi că întâlnim o echipă puternică, de aceea am şi intrat timoraţi în joc, am şi luat gol rapid. După primele 30 minute ne-am ridicat nivelul şi am arătat că putem scoate mai mult decât am făcut-o în seara asta. Am intrat mult mai motivaţi în a doua repriză şi cred că cu puţină şansă puteam să şi câştigăm pentru că am avut câteva ocazii care puteau fi fructificate la maximum”, a declarat atacantul de 32 de ani al „Bătrânei Doamne”.

De altfel, fotbalistul orădean este primul golgheter stagional al „roș-albilor” cu cele două reușite ce au adus în contul UTA-ei 4 puncte dintre cele 8 puncte din clasament.

FOTO: Claudia Carp









4 comentarii

  1. Chiar experimentat la echipa noua ai nevoie de timp Timpul și antrenorul hotareste unde joci pe niste calități demonstrate.La un ansamblu dezarticulat îți vine să dai afară pe toți. Iată rezultatul muncii aplicate și răbdării Un Hora redescoperit are loc oricând. Tactul antrenorului spune când simte forma mai slabă. O previziune care se. adeverește. E nevoie de toată lumea din lot. Și încă la parametri optimi de pregătire și sănătate. BAFTA. !!!

    0
    0
  2. BUHACIANU !!! Sper ca in meciul cu Chindia sa spargi gheata si sa inscrii ,asa presimt eu ca la acest meci vei reusi , iti urez mult succes !!!

    0
    0
  3. Caractere si definitii ale personalitatilor jucatorilor nostri,sunt incomparabile…Sunt doar vreo 2-3 polivalenti,gen Albu,care am impresia ca joaca mult mai bine defensiv..Tare mult mi-a placut…Fara a dori o critica,ai nostri ies greu…Apreciez enorm jocul de constructie,simplu,frumos….
    Mister Balint joaca altceva…Incearca initial benzi,apoi verticalizare brusca si schimba sistemul pe parcurs,cu veniri din spate,din linie mediana…Se pare ca este foarte pregatit,atat timp cat Hora a ajuns fundas dreapta,pe momente putine,cu disparitia lui Pleasca(un fel de scuze gen Stancu,Bibelan de portelou)…Te trezesti cu mijlocasii laterali,care fac totul….
    Si in acest caz,mereu am suferit,cazuti fizic..Iata ca ceva s-a schimbat in bine…O duc baietii tot meciul,pana la capat…Si asta ma incanta enorm….Enorm!
    Aratam din ce in ce mai bine…!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button