Știrile zileiUTA Arad

Chindia lui Săndoi, prima victimă a arădenilor pe noul „Francisc Neuman”: „Absențele noastre au fost decisive în stabilirea rezultatului final“





Ceea ce nu a reușit CFR Cluj sau FC Botoșani, formații ce au respirat, iar campioana încă mai respiră, aerul european, a izbutit UTA. Chindia a oprit la trei numărul rezultatelor pozitive chiar la Arad, unde nou promovata pregătită de Laszlo Balint nu câștigase niciun meci în acest sezon. Junioriul Rusu a fost decisiv pentru gazde, cu golul din minutul 52.

Până la urmă, absențele târgoviștenilor, respectiv P. Iacob, M. Dulca, Căpușă, Șerban și A. Șerban și Dumitrașcu s-au dovedit mai importante ca cele ale UTA-ei: Balauru, Ilie, Tomozei, Melinte, Pleașcă și Hora. „Am o doză de nemulțumire pentru condițiile în care am fost obligați să jucăm. Am avut absenți jucători infectați cu COVID și din rândul celor sub 21, dar și seniori, iar acest lucru s-a văzut în teren. Am fost obligați să facem improvizații, care, la un moment dat, ne-au costat. Am avut jucători pe care am fost obligați să îi introducem pe posturi pe care nu au mai jucat aproape deloc, iar alții vin după perioade mari de inactivitate și aici mă refer la Cherchez, Diaz, Martac. Totuși, am încercat să îi introduc pe parcurs, să schimbăm ceva, dar mă așteptam să fie greu și pentru ei, pentru că se pregătesc de puțin timp cu echipa. Nu au ritm de joc, antrenamentul e ceva, jocul altceva. Cred că absențele pe care le-am avut astăzi și-au spus cuvântul în stabilirea rezultatului final și al jocului nostru”, a considerat Emil Săndoi, antrenorul Chindiei.

Fostul căpitan al Craiovei și-a amintit, însă, că echipa sa a arătat mai bine în startul meciului. „Dacă stau bine să mă gândesc noi am dominat începutul, după aceea, mai ales pe final de repriză, UTA a avut pe câteva situații. În partea a doua am primit golul care ne-a destabilizat puțin, dar după aceea ne-am revenit, am dominat jocul, dar, din păcate, nu cu ocazii foarte clare de gol. Am încercat să introduc jucătorii pe care îi aveam la dispoziție, chiar a fost o situație specială la noi, nu doar pentru această etapă ci și pentru runda precedentă, cu Gaz Metan. Atunci am fost mulțumit că am câștigat, astăzi nu am reușit să scoatem un rezultat pozitiv în condiții și mai speciale. Pe lângă accidentați și infectați a apărut și absența lui Dumitrașcu care a fost eliminat meciul trecut”, a mai subliniat Săndoi.

Oaspete în diferite rânduri atâta ca și fotbalist, cât și ca antrenor pe vechea arenă „Francisc Neuman”, Emil Săndoi a făcut cunoștiință cu stadionul de 14 milioane de euro al Aradului. „Este o arenă superbă, dar nu mă pot bucura că UTA a câștigat pentru prima dată pe acest teren, v-aș minți dacă aș face-o. În rest, știam că UTA e o echipă disciplinată, bine pregătită, o echipă care are o omogenitate în cadrul grupului și asta se vede pe teren. A știut și pe final de partidă să absoarbă dominația noastră, fără ca noi să ne creăm ocazii foarte clare de gol“, a concluzionat „principalul” trupei dâmbovișțene.

Odată cu eșecul de astăzi, Chindia părăsește poziția de play-off în Liga 1, pe care urcă – în schimb – UTA cel puțin până la restul partidelor rundei cu numărul 8.

3 comentarii

  1. Dacă aveți asemenea argumente la înfrângere înseamnă că nu aveți încredere în toți jucătorii,le creați multora alibiuri și neglijați aspecte mi importante cum ar fi centrările in afara terenului sau faptul că la fazele fixe aveți probleme, scorul putea fii mai mare iar cele 30minute in care ați părut mai buni nu va ajutat prea mult.
    In concluzie,ați pierdut meritat iar covidul ii va ajuta sau defavoriza pe toți în acest sezon.

    0
    0
  2. Domnule SANDOI !!! Scuze, scuze si iar scuze !!!Invocati absentele dar UTA. nu a avut !!! Uitati sa spuneti ca, apararea UTA-ei i-au facut nevazuti pe mai experimentatii jucatori Popo, Florea, Iameogo si Negut ? Ziceti ca a-ti dominat UTA. dar in zadar fara folos ,daca nu era AIOANEI intr-o zi de zile mari, UTA. termina meciul la 2-3 goluri avans, meciul se incheia inaintea celor 90 de min.

    0
    0
  3. Cu toata stima si respectul fata de Chindia,nu numai ei au probleme de efectiv,sau jucatori nerecuperati total…Sunt convins ca Mister Balint nu ar forta o recidiva a lui Erico,Bustea….sau altii cu putine antrenamente…
    Ma simt bine,linistit…3 puncte venite perfect!
    Felicitari baieti,felicitari UTA!Mergem la Botosani optimisti!De ce nu?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button