Crisul Chisineu-CrișȘtirile zilei

Crișul e pe locul 1, dar postul de manager al lui Cherecheși se clatină: „Sunt mândru de băieți, am creat o familie, mă simt împlinit profesional și uman”





Deși reflectoarele erau puse pe Lipova, Dumbrăvița, Ghiroda și chiar ACS Poli, Crișul Chișineu Criș s-a dovedit cea mai constantă echipă după primele 7 runde. „Alb-albaștrii” au la activ cinci succese și două remize, fiind egalați în prelungiri atât la Ghiroda, cât și acasă, de Lipova.

După restanța de astăzi, cu Cermeiul, fotoliul de lider în seria a VIII-a a Ligii a 3-a le aparține celor de la Crișul. „Se muncește bine, nu este chiar nesperată poziția din clasament. S-a făcut o pregătire foarte bună în vară, lotul este este echilibrat, avem jucători experimentați dar și tineri de perspectivă, venim și de bancă cu schimbări de valori apropiate cu cei din teren. Am avut neșansă la cele două egaluri, am fost egalați pe final de meci la Ghiroda și în minutul 94, acasă, cu Lipova, dar ăsta este fotbalul. Trebuie să fii concentrat până la fluierul arbitrului și poate că nu am avut nici șansă. Este o serie cu cinci-șase echipe foarte bune, cred că este una dintre cele mai tari serii din țară, așa că locul 1 după șapte etape, cu 5 victorii și două egaluri, e onorant. Stăm bine și la adevăr, ne vom bate pentru primele locuri, chiar dacă nu avem acest obiectiv. Ne așteaptă o deplasare grea la Pecica și alte două jocuri grele acasă (n.a. Dumbrăvița și Ghiroda). Dacă trecem cu bine de ele, Crișul va fi principala favorită la locul 1 al seriei, dar și locul 2 ar fi bun. Ambele ar fi meritate de Crișul ca să reprezinte Aradul mai departe la barajul pentru promovare în Liga a 2-a”, susține Daniel Cherecheși, managerul liderului.

Fiindcă culoarea politică a conducerii orașului de pe Crișul Alb s-a schimbat, se preconizează și înlocuirea șefilor de la clubul de fotbal. „Sunt mândru că sunt managerul acestei echipe și sper să continue în același mod. Cât despre mine, cu siguranță voi fi schimbat în următoarea perioadă, viața merge înainte, mă bucur că am creat aici o familie. Adi și băieții sunt minunați și locul în clasament arată profesionalismul și munca pe care o fac la acest club. Mă simt împlinit, tot ceea ce am realizat la Crișul în calitate de manager este o satisfacție profesională și umană pentru mine. Sunt fericit din acest punct de vedere și merg înainte”, a adăugat Cherecheși.

De săptămâni bune se vorbește despre sosirea fostului fotbalist al UTA-ei, Viorel Vancea, la conducerea clubului din Chișineu Criș. Rămâne, însă, de văzut când se va face mutarea și cum intenționează clubul să-i rezilieze contractul actualului manager. „Nu știu exact care vor fi pașii următori și când vor fi ei făcuți, știu doar că am contract sportiv cu clubul. Sunt la dispoziție, dacă se decide altceva, săptămâna viitoare sau când se decide schimbarea mea. Eu sper să ne înțelegem, dacă nu, sunt comisiile Federației care pot face lumină”, a încheiat șeful echipei de pe locul 1 din seria de a VIII-a a Ligii a 3-a.

Cum, probabil, meciul Pecica – Crișul va fi amânat, următoarea partidă a elevilor lui Adi Abrudean va avea loc peste zece zile pe arena „Aurel Ardelean” împotriva celei mai bine cotate formații timișene, CSC Dumbrăvița.









4 comentarii

  1. Felicitări Dani pentru activitatea pe care ai avut-o la clubul „Crișul”, cred că ar fi o decizie total neinspirată schimbarea ta, sper ca noul Consiliu Local să îți recunoască meritele indubitabile pe care le ai în promovarea sportului din Ch. Criș.

    0
    0
  2. Eu i-as propune un post in conducere lui Sarmasan Catalin, dacă tot vorbim de oradeni, sigur ne-ar fi de mare folos, cum a fost Apostu Bogdan la UTA! Chereches baftă in continuare!

    0
    0
  3. Cu siguranta noul primar nu l vrea pe chereches la conducere , știind noi legatura buna avută între el și bardan , orice om vine isi pune echipa lui e ceva normal , cât pt știli ar fi frumos sa continuie pt ca antrenorul nu are treaba cu extra fotbal

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button