Șoimii LipovaȘtirile zilei

Seria abordabilă a Lipovei începe acasă cu „lanterna”, fără Moise și I. Gavrilă! Juniorul Trip, în căutarea primului gol: „Nu ne tratăm adversarul de sus, trebuie să marcăm repede”





Chiar dacă a pierdut primul loc în clasament în favoarea conjudețeni din Chișineu Criș, Șoimii Lipova păstrează principala șansă la titlul de campioană de toamnă. Până la vacanța de iarnă, „alb-albaștrii” au parte de meciuri abordabile, în compania ultimelor trei clasate, pe când teamul lui Adi Abrudean mai dă piept cu Pecica, Dumbrăvița și Ghiroda, toate formații din prima jumătate a ierarhiei seriei a VIII-a a Ligii a 3-a.

Până una alta, lipovanii au anunțat deja despărțirea de doi dintre fotbaliștii care au evoluat în primele 7 etape a prezentei stagiuni. Unul dintre ei era chiar titular în linia de atac, e vorba despre fostul „farist”, Alexandru Moise, iar celălalt este fostul junior de bandă stângă al UTA-ei și Ripensiei, Ionuț Gavrilă.  „Niciunul dintre ei nu s-a adaptat și nu s-a integrat în grup și am preferat să ne despărțim amiabil. Le mulțumim pentru ce au făcut pentru club și le dorim baftă în continuare”, a fost precizarea lui Radu Pop, președintele secției de fotbal a Lipovei.

Oricum, probleme de lot pentru finalul de an nu vor exista, atâta timp cât există cel puțin două soluții pentru fiecare post. De exemplu, Fabio Trip are cele mai mari șanse să joace în atac, alături de experimentatul Codoban, chiar de la meciul de mâine, de acasă, cu Fortuna Becicherecu Mic. „Am venit la Lipova pentru că anul acesta au ca obiectiv promovarea și cred că sunt toate condițiile pentru acest lucru. M-am acomodat foarte bine, am colegi extraordinari, antrenorul mi-a dat încredere și am fost titular la partidele cu ACS Poli, Dumbrăvița, Ripensia și Crișul. Avem condiții foarte bune de antrenament și toți oamenii de la club sunt serioși și profesioniști, acum rămâne ca noi să muncim cât mai mult, să ne antrenăm bine și atunci promovarea va fi a noastră. Deocamdată suntem în grafic, regretăm doar că nu am putut profita de omul în plus pe care l-am avut la Chișineu Criș, personal am avut și eu câteva încercări de finalizare, dar e bine că am scos un egal, mai ales că ei mai au meciuri foarte grele. Noi vom întâlni echipe din ultima parte a clasamentului, dar asta nu însemeamnă că îi tratăm de sus. Vom juca cu echipe în criză de puncte și pot fi imprevizibile. Juniorii de la Becicherecu Mic au calitate, sunt omogeni, au crescut împreună, aleargă mult și trebuie să fim atenți, să dăm repede gol ca să ne facem meciul ușor”, spune atacantul de 20 de ani împrumutat de „șoimi” de la ASU Poli până în vara anului viitor.

Trip speră să și marcheze în contul echipei sale până la vacanța de iarnă. „Încă nu am reușit să dau gol, am doar un asssit, dar vreau să înscriu în aceste ultime trei partide din acest an, să-mi ajut echipa și să terminăm pe locul întâi. M-am uitat cu un ochi și pe seria a 7-a cu care vor fi meciurile de baraj, Șelimbărul pare o echipă închegată, au mai mulți jucători experimentați, dar mai este până atunci. O luăm pas cu pas, meci cu meci, acum vine Becicherecu Mic și trebuie să câștigăm”, mai spune timișoreanul.

Mâine, de la ora 15, pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, am putea avea față în față următoarele echipe:

Lipova: Iliescu – Nagy, Bercu, A. Popa, Filimon – Prună, Polgar, M. Popa, Vlad – F. Trip, Codoban.

Fortuna: Casian – Mintaş, Bîrlovean, Eperieş, D. Bot – Stemate – Icma, M. Ursu –  Prodana, Kuhn – Periat.

Arbitri: Laurențiu Pentek (Oradea) – Radu Pascu (Satu Mare), Krisztian Toth (Petreşti – Satu Mare)

Observatori: Sorin Ciotlăus, Cristian Emil Gîț (ambii din Deva)









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button