Gloria LT CermeiȘtirile zilei

„Ciocnire” Cermei – Periam pentru locul 7! Moisă: „Avem în față un adversar care se bucură de fotbal, vreau să cred că suntem echipa mai profesionistă”





„Ciocnire” Cermei – Periam pentru locul 7!

După cele două victorii consecutive, cu Becicherecu Mic și Ezerișul, Cermeiul a pierdut alte două meciuri, restanța de la Chișineu Criș și deplasarea de la Timișoara, cu ACS Poli. Această ultimă dispută are istoria sa aparte, cu gol decisiv încasat în minutul 89, după ce „sămădăii” au avut 1-0 pe tabelă, iar arbitru i-a și lăsat în zece oameni, prin dublul avertisment dat lui Denis Lazăr în același minut pentru proteste. Prealabil fazei din care ex.-ul Matiș a adus alte trei puncte pentru „alb-violeții” de pe Bega, a existat și intrarea aceluiași jucător asupra portarului Andrei Deak, care a avut nevoie de îngrijiri medicale minute bune în Ambulanță.

Goal-keeperul de 16 ani nu și-a revenit complet nici acum după lovitra încasată la nivelul bazinului, astfel că pentru jocul de sâmbătă, de acasă, cu Avântul Periam, Flavius Moisă trebuie să schimbe din nou între buturi. „Pe undeva, m-am obișnuit deja să aleg tot o altă formație de la etapă la etapă. Fie că vorbim despre infectări cu COVID, accidentări sau suspendări, mereu am schimbat cel puțin trei-patru jucători meci de meci. Și pentru jocul de sâmbătă, nu-l voi avea la dispoziție pe Didier (n.a. Koula, mijlocașul de culoare care a trecut și pe la echipa a doua a celor de la PSG), care a fost testat pozitiv și, bineînțeles, nici pe Lazăr, care e suspendat. Mâine vom afla și rezultatele testelor în cazurile lui Cocriș și Radu Popa, iar Ianc e ieșit din circuit din pricina unei probleme la genunchi”, ne-a mărturisit tânărul antrenor al cermeianilor.

„Ciocnire” Cermei – Periam pentru locul 7!

Chiar și cu aceste probleme, formația din Țara Sămădăilor nu concepe să se împiedice de o vecină de clasament, care a acumulat cu un punct mai mult, însă se poate lăuda cu un singur succes în acest tur, 2-0 contra puștilor de la Becichrecu Mic. La fel de adevărat este că nou promovata din județul Timiș a încurcat formații cu pretenții, precum Lipova, Dumbrăvița și ACS Poli, dar a făcut-o acasă, pe când în deplasare, în afară de disputa cu „lanterna roșie”, a pierdut pe linie. „Din imaginile vizionate cu Avântul Periam, mi-am dat seama că e o echipă ce se bucură de fotbal după promovare. E clar că dacă ar fi rămas în Liga 4-a anul acesta nu ar mai fi jucat meciuri oficiale și se bucură de orice prilej să arate ce poate.

Au și câțiva jucători interesați, unii care au jucat ani buni la acest nivel sau poate și mai sus, ca Mânecan, Artimon, Ologu sau Muscă, e clar că trebuie să o tratăm serios dacă vrem să o batem. Și, bineînțeles, că ne dorim foarte mult acest lucru, să terminăm măcar cu 9 puncte turul, pe locul 7, adică peste linie. Eu spun și vreau să cred că suntem echipa mai profesionistă, cu fotbaliști care se pregătesc zilnic, cu seriozitate și au în spate școala Atletico și UTA. Așadar, concentrându-ne mai mult și eliminând pe cât se poate greșelile din jocul nostru, ar trebui să câștigăm sâmbătă”, mai susține Moisă.

Sâmbătă, de la ora 14, pe terenul din Cermei, am putea avea față în față următoarele echipe:

Gloria Luca Teuz Cermei – Avântul Periam

Cermei: Cristea – Filip, R. Iuga, A. Sabău, E. Pașcu – Salka, Werner, M. Ivan – Șimăndan, Ciubotariu, L. Bodri.

Periam: Ciui – Tismonar, Artimon, Bobu, Mager  – Gavruţă, Mânecan, Muscă – Stănilă, Galătan, Dobie.

Arbitri: Marius Omuţ (Satu Mare) – Zoltan Tamasi, Eniko Biro (Ambii din Odorheiu Secuiesc – Harghita)

Observatori: Sorin Ciotlăusși Cristian Gîţ (ambii din Deva).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button