Cluburi polivalenteȘtirile zilei

Pe urmele unchiului: Răzvan Şirian Cihărean e dublu campion național la haltere!





Micii halterofilii ai AMEFA-ei au au avut o comportare excelentă la „naționalele” de juniori III (9-12 ani) de la Bascov. Sportivii pregătiţi de antrenorul emerit, Gheorghe Biriş şi Gheorghiţă Burgoci au pus mâna pe nu mai puțin de 21 de medalii, cu preferință pentru „argint”.

Performerul delegaţiei arădene a fost Răzvan Şirian Cihărean, care, în cadrul categoriei 40 Kg, a obţinut două medalii de aur, la aruncat şi total şi una de argint, la stilul smuls. Răzvan este nimeni altul decât nepotul fostului mare campion de haltere, maestrul emerit al sportului, Traian Cihărean, medaliat olimpic la Barcelona 1992, tot sub culorile clubului CS AMEFA Arad. Practic, Răzvan Şirian Cihărean s-a încununat dublu campion naţional la chiar prima sa participare într-o competiţie de anvergură.

Ceilalţi medaliaţi ai AMEFA-ei au fost, în ordinea categoriilor de greutate: Nicuşor Valache (32 Kg) – trei „argint” (smuls, aruncat şi total), Valentin Boza (40 Kg) – trei „bronz”; Mădălina Butura (40 Kg) – trei „argint”; Maia Basalic (45 Kg) – trei „argint”; George Enache (49 Kg) – trei „argint”; Andreea Năvălici (plus 55 Kg) – „bronz”, la aruncat şi total, Delia Butura (plus 55 Kg) – „bronz”, la smuls.

Astăzi, tot la Bascov, are loc CN de tineret (Under 23), unde CS AMEFA Arad speră să-şi îmbogăţească zestrea de medalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button