Fotbal feminin

Puncte prețioase în Maramureș, dar jocul a avut de suferit: ACS Fotbal Feminin Baia Mare – AC Piroș Security 2-3





Etapa cu numărul 10 a primei ligii de fotbal feminin le-a deplasat pe „leoiace” pe arena „Viorel Mateianu” din Baia Mare. Aici, arădencele au dat peste o formație care, din cauza infectărilor cu COVID, nu au mai jucat de pe 7 octombrie și acest lucru avea să conteze. AC Piroș Security a avut un ritm mai bun de joc, a luat la final cele trei puncte, însă – totodată – antrenorul Dan Cuedan nu a fost prea mulțumit de elevele sale.

Aflate de ieri în Maramureș, arădencele au încercat să-și impună calitatea superioară la nivel de lot, deși fotbaliste precum Alexandra Lunca sau Denisa Predoi le-au dat speranțe și gazdelor pentru un rezultat bun. Tabela a fost dezghețată în minutul 21 după o fază fixă. Marcea a centrat din lovitură liberă și Olariu a marcat cu capul. Sârbovan nu a fost în zi de gol, prilej pentru băimărence să egaleze la una dintre puținele lor faze de poartă, prin Lunca. 1-1 a fost un singur minut, căci exact înainte de pauză la o centrare în fața porții a lui Olariu, o băimăreancă și-a introdus balonul în proprie plasă.

Așadar, actul secund s-a reluat de la scorul de 1-2 și cu alte situații bune ale echipei de pe Mureș. Parlak a avut un gol anulat, Olariu a nimerit transversala și rezultatul rămânea deschis. În minutul 81, însă, proaspăt intrată pe gazon, Carla Kugler (15 ani) a prins un șiret curat dintr-o lovitură liberă de la 21 de metri și mingea s-a dus lângă bara din dreapta a porții apărată de Dragoș (VIDEO). Fără internaționala din Republica Moldova, Dumitrița Prisăcari, linia de fund a arădencelor a avut ceva probleme și în cel de-al treilea minut de prelungire a și clacat la execuția lui Predoi, care a primit o minge lungă în careu dintr-o fază fixă.

Prin conjunctura rezultatelor etapei (U. Cluj – Carmen București 9-2, Heniu Prundu Bârgăului – Fortuna Becicherecu Mic 2-2, Vasas Femina Odorhei – Universitatea Alexandria 4-1, Banat Girls – Universitatea Galați 1-2, Selena SN Constanta – Asociația Fotbal Club Fair-Play 0-1), AC Piroș Security a rămas, deocamdată, în afara play-offului, dar după meciul de joi cu Selena Constanța, de acasă, mai are de disputat și restanțele de la Alexandria (3 decembrie) și de acasă cu Becicherecu Mic (6 decembrie). „Astăzi rămânen doar cu punctele, care, de altfel, sunt foarte importante în economia partidei. În rest, excepție făcând trei-patru jucătoare, restul nu mi-au plăcut cum au abordat meciul de la Baia Mare. Mi s-a părut că nu au fost deloc concentrare și responsabile, am jucat de multe ori haotic, am grăbit nejustificat jocul cu verticalizări aiurea, în loc să construim prin pase pe jos. Fetele trebuie să înțeleagă că sunt la cel mai înalt nivel de fotbal din România și nu pot fi împinse mereu din spate și corectate la fiecare pas. Trebuie să fie responsabile și să pună în practică ceea ce le cerem la antrenamente. Și astăzi, dacă nu era execuția de excepție a junioarei Kugler nu știu dacă am fi câștigat la Baia Mare și ar fi fost două puncte pierdute aiurea. Și așa mai avem meciurile grele, mai avem mult de muncit pentru ca ehipa să arate așa cum mi-aș dori eu”, a spus Dan Cuedan, la finalul disputei din Maramureș.

Formații:

Baia Mare: Dragoș – Titu, Pop, Ionescu, Daneliuc, Buftea, Desmerean, Indrei, Lunca, Predoi Cotoș. Rezerve: Gavriș, Olar, Boldijar, Span, Paștea, Indrecan, Pălincaș. Antrenor: Liviu Ivasuc

Piroș: Maha – Olariu, Ancăș, Tomescu, Marcea – Șuveț, Răduc (90 Bot), Sucilă, Drăgan – Parlak – Sârbovan (78 Kugler). Antrenor: Dan Cuedan.

Arbitri: Laurențiu Pentek – Marius Matica (ambii din Oradea), Ștefan Lar (Baia Mare)









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button