UTA Arad

Petrescu a vorbit la superlativ despre UTA și antrenorul ei: „Sunt neînvinși în deplasare în acest an, am reuși miracolul să-i batem! Se vede mâna lui Balint…”





Vacanța prilejuită de meciurile echipei  naționale nu a fost de bun augur pentru CFR Cluj, sau cel puțin asta susține Dan Petrescu.  Antrenorul campioanei României nu mai vorbește despre plecarea de la echipă, dar îi prevede acesteia un viitor apropiat nu tocmai roz.

Iar asta pentru că i-ar lipsi jucători importanți despre care a vorbit parțial în conferința de presă de astăzi. În plus, fostul component al „generației de aur” a catalogat programul CFR-ului ca fiind unul inuman. „Când a venit pauza am fost fericit. Aveam nevoie de o pauză, și eu și jucătorii, speram să avem foarte multe vești bune după această perioadă, dar parcă sunt mai multe rele decât bune. La nivel e lot suntem doar la 90% din păcate, jucătorii accidentați nu și-au revenit, în schimb au revenit la antrenamente Chipciu și Vojtus, după ce au avut COVID. Ei sunt bine, dar pe Omrani și Vinicius nu putem conta la meciul cu UTA și nici la cel cu Roma. Este o veste foarte proastă plus că au apărut alte probleme și să vedem cât de grave sunt. Nu vreau să spun numele jucătorilor, așă că, dacă după meciul cu Roma eram rău, acum suntem mai rău. Pauza a fost bună, dar odată ce m-am întors au revenit la mine aceleași probleme și o iau de la capăt. Eu cred că e bătaie de joc să joci 9 meciuri într-o lună, niciodată în istorie, de când sunt eu în fotbal, nici ca antrenor, nici ca jucător, nu am mai întâlnit să ai 9 meciuri oficiale în 30 de zile. Mi se pare exagerat, vor fi multe accidentări, cred că vor fi meciuri în care vom avea 13-14 jucători, pentru că e inuman la ce este supus CFR-ul. Din păcate, în România, CFR este singura echipă care are 9 meciuri într-o lună, nici nu știu cum vom trece peste această lună. Trebuie să o luăm meci cu meci, cum se spune, primul meci este cel mai important, a spus „Bursucul”.

Iar primul meci al „alb-vișiniilor” va avea loc duminică seara, în Dealul Gruia, împotriva „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc. „Pentru mine personal, nu e doar o surpriză plăcută că UTA este pe locul 7. Cunosc foarte bine antrenorul, a fost elevul meu, un băiat serios. În cariera lui de antrenor are numai rezultate bune, oriunde a fost a dus echipele în sus. Apoi, UTA are un record demn de remarcat, pe care nu toți specialiștii din fotbal îl știu. Este singura echipă din România care în 2020 nu a pierdut niciun meci în deplasare și vorbesc despre partidele oficiale. Poate au pierdut într-un meci amical, nu știu (n.a. UTA a cedat cu 2-0 chiar într-un meci cu CFR, disputat acum 5 săptămâni la Cluj). Adică în cinci meciuri în deplasare în Liga 1, are două victorii și trei egaluri și nici în Liga a 2-a nu a pierdut nici un meci în 2020. Deci, practic, ei vin neînvinși la noi. Dacă noi am reuși miracolul să-i batem, ar fi prima înfrângere a UTA-ei în deplasare”, a spus în stilu-i caracteristic Dan Petrescu.

„Principalul” campioanei consideră că principalul merit al parcursului bun al arădenilor îi aparține lui Laszlo Balint. „Se vede mâna antrenorului care e cu ei de un an de zile. UTA nu a fost în Liga 1 de mulți ani, venirea lui Balint a adus această promovare. Marele merit este al lui pentru că pe unde a fost a făcut rezultate foarte bune. Pentru mine nu e o surpriză mai ales că, campania de achiziții din vară a fost excelentă. A luat jucători foarte buni, gratis sau pe bani puțini, aici s-a văzut că Gyuszi a gândit foarte bine. E un băiat inteligent, sunt convins că se va bate la play-off până la finalul campionatului”, a concluzionat Petrescu.

După 10 etape scurse din prezenta ediție a Ligii 1, CFR Cluj ocupă locul 3, cu 21 de puncte, la trei lungimi de undă de FCSB și CS U Craiova, care împart prima poziție a clasamentului. După meciul cu UTA, joi, 26 noiembrie, „feroviarii” o găzduiesc pe AS Roma, în cadrul rundei cu numărul 4 a Grupei A, din Europa League.  Cu 4 puncte, clujenii sunt pe locul 3, după Roma (7) și Young Boys (4, dar golaveraj mai bun) și peste CSKA Sofia, ce are un singur punct.

11 comentarii

  1. Ha ha ha ce vulpoi bătrân e Petrescu asta.Asa a vorbit și despre Arges că pornesc favoriți etc…și pina la urma au câștigat lejer. Încearcă cumva sa ne adoarmă ..

    0
    0
  2. Bineanteles DIMITRI , incearca sa o adoarma pe UTA. prin laude dar sper ca, Balint si jucatorii sa nu se lase influentati !!!

    0
    0
  3. Eu sint…microbist batran, dar stiu ca trebuie sa ii dam sfaturi lui G balint. Stie si el ca la faze fixe, la jocul aerian, CFR este mortala. Va fi greu sa ii anihilam pe Vinicius, Burca,Debelyus, Djockovici in jocul aerian, la centrarile lui Deac. Eu as baga doar jucatori inalti, chiar pe Bugacianu, pe Miculescu, linga Erico, Benga, Albu, cu sarcina de a fi in careu latoate fazele fixe. daca nu luam gol in primele 30 minute sint sanse bune. Balent stie si el asta. Sa avem incredere in UTA, sa nu le cerem lucruri marete. Stiu ca vor lupta, ca vor vrea sa scoata un rezultat pozitiv, ne mai trebuie si sansa, si un arbitru normal ( nu…un Chivulete sau Coltescu). Hai UTA. PS. Daca ar fi fost permis cu spectatori…as fi la Cluj !

    0
    0
    1. Se vede ca esti total pe langa cu fenomenul numit fotbal. Din jucatorii enumerati de tine ai cfr majoritatea sunt accidentati si nu joaca cu uta.
      De taceai…filozof erai

      0
      0
    2. Se vede că scrii comentarii numai după ce citesti titlul..daca te osteneai să citesti vedeai că cei pomeniti de tine nu joacă! BUHĂCIANU

      0
      0
      1. @adymax este un suporter devotat,chiar daca e departe de casa…a scris la misto,pentru cei care sunt agramati si nici acum nu cunosc numele jucatorilor..
        E mai informat decat multi altii locali!

        0
        0
  4. Acelasi Dan Petrescu,isteric,plangacios,aburitor…dar cine il baga in seama(sper)?Are peste 30 jucatori,valizi,la orice ora din zi sau noapte,chiar treziti din somn,si direct in meci sa fie,fara incalzire..Restul este teatrul sau ieftin,de impresionare,sablon…Isi permite cate 3-4 jucatori pe acelasi post,oricand..CFR-ul este unica echipa din tara care poate alinia un lot combativ in orice minut…
    Hai sa nu punem botul la vaicarelile sale…
    Succes UTA!

    0
    0
  5. Unii se pare chiar cred ca antrenorii iau in seama ce spun alti ,,misteri”. Vi-l imaginati pe domnul Balint magulit de spusele Bursucului si lasand garda jos?
    E un fel de ,,hai sa vorbim nimic”!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button