UTA Arad

Utiștii – în vizită la Rodspectra, unul dintre sponsorii importanți ai echipei: „Împreună facem performanță pentru Arad”





După inaugurarea picturii murale a resturantului „Pizza 5 Colțuri”, din Calea Aurel Vlaicu, utiștii au vizitat un alt partener important al clubului. Este vorba despre firma Rodspectra, un alt brand important în Arad, ”numărul 1 în comercializarea  materialelor de construcții din udețul Arad” – conform listafirme.ro.

Așadar, elevii lui Laszlo Balint au făcut cunoștință cu depozitul central din Pecica, primul concept de minibricolaj al sponsorului oficial Rodspectra, cunoscând oamenii care stau în spatele firmei și activitățile lor. „Am considerat important să ne cunoaștem la nivel personal cu echipa, cu staful tehnic de la UTA, echipă pe care o susținem necondiționat și, în egală măsură, să cunoască și ei specificul nostru de activitate, depozitele noastre și personalul care deservește clienții și furnizorii Rodspectra˝ -a spus în deschidere Mircea Trandafir, Chief Commercial Officer la Rodspectra.

„Pe  UTA o sprijinim de mulți ani și am pornit împreună pe acest drum. S-au schimbat multe de atunci, dar noi am continuat să credem și să contribuim pentru ca UTA Arad să redevină ceea ce a fost, Campioana provinciei. Unii s-au îndoit dar noi am fost convinși că UTA va redescoperi mândria de a fi în Liga I. Nu ne-au dezamăgit și iată-ne azi mândri că UTA ne reprezintă cu demnitate și cu rezultate pozitive în fotbalul romănesc. Mă bucur că am avut ocazia să ne întâlnim, să ne privim în ochi și să ne transmitem unii altora încrederea că împreuna facem performanță pentru Arad, UTA la nivel sportiv, RODSPECTRA la nivel financiar.

Rezultatele echipei în Liga I ne onorează pe toți și credem că ar trebui să onoreze orice arădean. La plecarea de la depozitul nostru din Pecica am hotărât să privim cu încredere și meciul de duminică cu campioana României, CFR Cluj, mergem la victorie. Chiar dacă distanțarea socială nu ne-a permis să ne strangem mâinile … inimile noastre s-au unit pentru victorie!

Mii de arădeni au în casele lor amprenta grupului nostru de firme SHOP CONSTRUCT by RODSPECTRA – PASTEL CERAMICA și acum este momentul ca fiecare dintre noi să fim parte la reconstrucția echipei UTA. Cumpărând materiale de la SHOP CONSTRUCT by RODSPECTRA sau PASTEL CERAMICA ești parte la realizarea acestui vis și contribui direct la bugetul cu care societatea RODSPECTRA contribuie financiar la sprijinul echipei fanion a județului, UTA Arad. Putem spune fără nici o exagerare împreună cu noi și cumpărând de la noi sprijiniți cel mai iubit club din Arad, UTA˝ ne-a declarat Mihai Tomoiagă, managerul general al firmei Rodspectra.

Mesajul de final al sponsorilor de la Rodspectra este plin de optimism: ˝Povestea merge mai departe … continuăm împreună proiectul alături de UTA, realizăm acest proiect împreună cu voi, toți cei care alegeți să construiți sau să renovați cu SHOP CONSTRUCT by RODSPECTRA sau PASTEL CERAMICA.˝

 









7 comentarii

  1. Faceți o vizită și la ASTRA Domnul Blidar poate se simte și donează și el o sponsorizare…mai mare rușinea că o societate cu un capital foarte bun nu ajuta cu nimic sportul de performanță din propriul județ.

    0
    0
  2. Posibil doar dacă ia Meszar toată echipa și o plimbă prin oraș cu un Imperio și să apară o știre mare de tot „UTA preferă Imperio” sau „Nicio zi fără Imperio.” Poate, poate, atunci le face o invitație, cine știe?

    0
    0
  3. Sa mai ziceti ceva de rau de pnl. E si pe acest site o promisiune din aceasta campanie electorala : stadion nou pentru UTA. Si-au dat si ei seama ca ce s-a facut in mai bine 6 ani e cel mult un pui de stadion , unde inca nici nu sunt finalizate toate lucrarile. Si s-au decis sa faca unul nou , adevarat!
    😂

    0
    0
  4. Înainte să votați cu penele ganditi-va dragi abonați că dacă mâine s-ar d-a drumul pe stadioane, pe UTA tot nu a-ți avea voie, fiindcă nu a fost omologat de ISU stadionul! Pt că pt bibi îl citez pe el , nu e o prioritate stadionul

    0
    0
  5. Totuși,poza cu strângerea de mână cam contrazice declarația sponsorului, împreună dar nu onești 😂!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button