UTA Arad

Buhăcianu și Tescan – loviți de COVID, probleme pe benzi pentru UTA în primele meciuri ale anului 2021





Noul an a venit cu probleme legate de infectările cu coronavirus pentru mai toate echipele de pe „bătrânul continent”, iar UTA nu face excepție. În ciuda măsurilor luate de stafful tehnic și cel medical cu ocazia primelor antrenamente, desfășurate pe grupe de jucători, fără a se folosi spațiile închise pentru echipare, arădenii s-au trezit cu doi fotbaliști loviți de virusul de origine asiatică.

Vorbim despre Vali Buhăcianu și Dragoș Tescan, care, conform protocolului, vor sta în izolare timp de 14 zile și astfel vor rata primele partide din 2021. Vorbim despre amicalul de vineri, de la Szeged, cu divizionara secundă maghiară și disputa cu Viitorul Constanța, de pe 15 ianuarie, din cadrul primei runde a returului Ligii 1 la fotbal.

Având în vedere că Laszlo Balint i-a folosit pe cei doi fotbaliști îndeosebi în benzile liniei mediane se poate spune că „Bătrâna Doamnă” are probleme de efectiv în acea zonă a terenului. Asta dacă nu vor mai apărea întăriri acolo în perioada de mercatto.

6 comentarii

  1. E normal ca se mai intample asemenea cazuri…Trist,dar de acceptat cumva,la o adica…Este realitatea…O usoara raceala,te baga imediat in Covid,a proasta,probabil….Nu sunt sigur ca amicalul cu Szeged a fost cea mai buna optiune…Nu cred in aceste testari!Punct!Pareri de rau!!!!
    Ce ne facem daca mai apar si alte infestari?

    0
    0
  2. Pai Liviu Antal joaca extrema dreapta, iar Rusu si Isac par a fi cei doi under 21. Problema ramane atacul, care sta doar in Hora. Prevad un sezon extrem de dificil, eu unul cred ca vom avea evolutii inconstante, nici fizic, nici tactic, Balint nu are timp ( problema ar fi si daca stie cum…) sa puna noii veniti pe picioare si sa devina…imediat eficienti. Problema la UTA va ramane posesia cu progresia prin pase, si ” a tine de minge”, chestii care in tur nu au contat, din aparare s-a bubuit pe atac, sau au fost maxim 2 pase ,acolo, in fata, s-a pierdut mingea ,rapid, si din nou apararea a fost sub presiune. UTA a stat in tur doar prin valoarea lui Iacob, Benga, Erico, Simo, Albu, Hora si cit de cit Buhacianu si Rusu, ceilalti… fie nu au putut fizic, fie nu „au pus osul”, fie nu prea au valoare. Va fi greu de schimbat in bine, rapid. E vital sa nu ,mai pierdem acasa..ca in tur. Va fi un retur de foc…in care imi doresc ca norocul, inspiratia si exigenta, plus aportul noilor veniti… sa fie cu…prieteni cu Balint.

    0
    0
  3. Pai o sa-și revină in 14 zile ca nu stau 1 an sau trebuie motive ca sa aduci vreo 30 de jucatori și ăștia după 14 zile ii transferi?

    0
    0
  4. Cu ce ne prezentam ? Modificări de structură . Aripa dreapta mai puternică ,mijlocul ,forța transferurilor posibile ..Atacul soluții credibile și ajutor pentru o apărare cu pofta de strălucire. Nu uităm că avem un brazilian prin naștere și dor de gol. Fiecare zi poate da valoare unui vis. UTA ,,Per sempre” !!

    0
    0
  5. Orice modificare mica, adusa in lot,inseamna adaptare,rodaj,si timp….Cand pleaca 6 jucatori si vin altii,prioritatea maxima este de a-i omogeniza,nicidecum de a-i lipi brusc…Acest aspect vine in timp…Pandemia aceasta,blestemata nu permite socializare,sotii,iubite,prietene,se stie clar,ca daca familiile lor sunt in relatii bune,intre ei,este cel putin 80% din relatia de vestiar…..
    De aici porneste un grup unit….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button