Fotbal judetean

Răpus în premieră, liderul acuză jocul dur al gazdelor, ce atacă sâmbătă (și) Ineul: CS Socodor – Unirea Sântana 3-2





După ce echipa sa a revenit spectaculos la Păuliș, de la 0-3, la 3-3, Cristian Șulea promitea un succes și contra Sântanei în intermediară și acesta s-a înfăptuit. Condusă de această dată la limită, formația din Socodor a marcat din nou de trei ori, eroul ei fiind de această dată George Pirtea. Liderul la zi în Liga 4-a poate acuza absențele din defensivă ale lui Politic, Caba și Peia, lotul nefiind – oricum – prea generos în acest sezon din punct de vedere numeric.

Și, totuși, partida începuse bine pentru „uniriști” de ziua președintelui secției de fobal, Ovidiu Nadiu. În minutul 19, golgheterul campionatului, Vlăduț Stanciu, a profitat de un balon rămas pe 8  metri la o fază la care gazdele au cerut fault la Vaida și a înscris pentru 0-1. Socodorul a intrat treptat în meci, a început să aibă și primele situații de poartă, dar golul de 1-1 a venit din penalty, cu 3 minute înainte de pauză. Csurka l-a faultat în careu pe Țoca și Pirtea nu a greșit de la punctul cu var. A fost minutul în care Stanciu a părăsit terenul pentru o accidentare.

Actul secund a fsot dominat destul de clar de trupa lui Darasz care s-a dus la două goluri distanță și a mai avut și alte situații de poartă. 2-1 a făcut același Pirtea, care a interceptat un balon respins de un fundaș la șutul lui Purtan, a driblat și portarul și a înscris. Era minutul 55, pentru exact 10 minute mai târziu Alex Gornic să acorde al doilea 11 metri pentru amfitrioni. Tot portarul Csurka a faultat, dar de această dată pe Purtan, iar Șulea a fost responsabil cu reușita de 3-1. Sântana s-a întors în joc prea târziu pentru a mai emite pretenții la un rezultat pozitiv. Era minutul 89, când S. Berar a profitat de neînțelegerea dintre Vaida și Gherheș și a stabilit scorul final: 3-2.

Pirtea: „Am meritat cele trei puncte, nu ne simțim inferiori nimănui”

Având doar trei meciuri disputate în 4 etape, Socodorul a strâns 7 puncte și are gânduri războince și sâmbătă, la Ineu. „Ăștia suntem noi, trebuie să luăm gol să ne trezim. S-a întâmplat cu Felnacul, la Păuliș, unde am luat chiar trei și astăzi. Eu zic că am jucat mai bine decât Sântana, în special în repriza a doua și am mertitat victoria. Păcat de erorile făcute în apărare, dar se întâmplă, până la urmă e important că am dat un gol mai mult decât adversarul. Avem încredere în noi, nu ne simțim inferiori în fața niciunei echipe, mergem și la Ineu să câștigăm. Va fi un examen tare pentru noi, dar sper să-l trecem cu bine”, a spus George Pirtea, decarul celor de la Socodor, autorul unei „duble” azi.

Puia: „Nu am mai văzut atâta înverșunare la adresa unei echipe, l-am crezut pe Gornic puțin altfel”

Chiar dacă a recunoscut faptul că echipa sa a comis destule greșeli, condiții în care era greu să plece cu ceva de la Socodor, Cătălin Puia susține că Unirea Sântana e „vânată” din toate părțile. „În primul rând, nu am simțit de când sunt în fotbal o așa înverșunare din partea tuturor la adresa unei echipe. Am câștigat trei meciuri și deja am supărat pe multă lume. În fine, astăzi, la Socodor, tot ce am auzit și din ceea ce mi-au mai spus băieții de pe bancă, au fost îndemnurile antrenorului lor de genul: Rupe-i, Rupe-i! Iar jucătorul nostru, Vlăduț Stanciu a și ieșit accidentat înainte de pauză, fiind suspect de fractură la gleznă. Au fost destule intrări foarte tari ale gazdelor, iar cartonașele galbene le-am luat noi. Nu știu ce să spun nici despre Alex Gornic, credeam altceva despre el…În fine, penalty-urile celor de la Socodor au fost, nu vreau să pun înfrângerea pe seama cuiva, căci și noi am greșit destul de mult, nepermis. Asta e, ne pare rău că nu i-am putut oferi o victorie de ziua sa lui Ovi Nadiu, dar rămânem cu satisfacția că propunem un fotbal curat, corect”, a spus team-managerul Unirii.

Formații: 

Socodor: Vaida – Cr. Moldovan, Gherheș, Țoca, Miclea (80 S. Mako) – Turcuș, Sulea (73 Olariu) – Bibarț (73 Rafila), Pirtea (80 Todincă), Purtan – Faur (65 Flueraș). Antrenor: Tiberiu Darasz

Sântana: Csurka – Savin, Sîrdea, Cernat, Paven – Bodea, Martin – S. Berar, Olteanu (78 R. Ardelean), D. Marc – Stanciu (42 Cl. Popa). Antrenor: Mihai Roșca

Arbitri: Alex Gornic – Sebastia Pantea, Lucian Berariu

Observator: Vasile Rad









Un comentariu

  1. Puia ăsta chiar este paranoia rau!!!
    Chiar nu stie sa piarda….
    Toata lumea are ceva cu el, toti sunt impotriva lui!

    Realitatea este alta:
    – Santana a avut in toate meciurile din acest sezon un joc dur pe faza defensiva(aici probabil si din lipsa de valoare)
    – Puia este un conducator slab, caruia ii place sa faca mult “tam-tam” in jurul meciurilor sale, mai ales in situatiile neplacute create chiar de el(vezi punctele pierdute ultimele sezoane din cauza lui)
    – A castigat norocos primele meciuri din acest campionat,fiind dominata in fiecare meci de adversari,iar astazi fiind o victorie clara a Socodorului. Dar toate meritele echipei castigatoare incearca sa le anuleze prin tot felul de declaratii aiurea…are modul lui de a vedea meciurile(nu este prima data).

    Trezeste-te bai baiatule!!! Ai momente in care esti penibil(mai nou sunt tot mai dese)

    Nu inteleg de ce un oras frumos ca si Santana nu isi gaseste un conducator care sa o reprezinte intr-un mod in care merita..?!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button