Alte sporturi

Vados Arad – al treilea an la rând pe podiumul național! Băieții lui Câmpeanu sunt vicecampionii României la şah rapid





Campionatul Naţional pe echipe de șah rapid, desfăşurat zilele trecute la Snagov, a adunat la start 23 de echipe. Deşi pornea cu şansa a cincea şi cu un buget mult inferior celorlaltor protagoniste, Vados Arad a avut un parcurs excelent și s-a bătut până în final chiar pentru titlul de campioană.

În cele din urmă, şahiştii arădeni s-au ales cu argintul naţional, păstrând tradiţia ultimilor ani cu prezenţe pe podium, bronz în 2019 și argint în 2020. Competiția s-a desfășurat pe parcursul a nouă runde în sistem elvețian, fiecare echipă fiind alcătuită din patru jucători. Vados a contat pe marele maestru Marius Manolache, maeştrii internaționali David Alexandru si Adrian Petrișor şi juniorul de 12 ani, Vladimir Cnejev – (elo 2161) împrumutat de la clubul bucureștean Oxygen, coordonaţi de pe margine de Alin Câmpeanu. Maestrul FIDE, juniorul Mircea Țălu (elo2342), nu a putut participa, veste care a venit chiar înaintea întrecerii.

CSU ASE Bucureşti a devenit campioană, iar Baia Mare a luat bronzul

Campioană națională a devenit echipa CSU ASE București, care, cu un buget impresionant, a reușit să adune toată crema șahului românesc și promite să lanseze o nouă hegemonie în șahul autohton. Pe treapta a treia a podiumului s-a clasat echipa Clubului Sportiv al Municipiului Baia Mare, cu doi stranieri de valoare, marii maeștri  din Ungaria Viktor Erdos si Tamas Banusz. De remarcat că Vados a dispus cu 3-1 de CSM Baia Mare și a terminat la egalitate 2-2 cu campionii de la ASE București, într-un meci electrizant în care s-a aflat extrem de aproape de victorie, meci decis la masa 4 unde Vladimir Cnejev a pierdut la timp (!) o poziție complet egală de remiză în fața maestrului internaţional David Gavrilescu, component al lotului olimpic de seniori si care a terminat turneul cu 9 puncte din 9 posibile!

Un aport important in participarea la competiție a avut susținerea financiară a Centrului Municipal de Cultură Arad in cadrul proiectului Șahul de performanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button