UTA Arad

Vukcevic a venit de pe bancă cu primul său assist pentru UTA: „Meci foarte bun, nimeni nu va lua puncte prea ușor cu acești fani uimitori alături de noi”





Trei au fost schimbările pe care Laszlo Balint le-a făcut cu Craiova în „11”-le care a pierdut în urma unei prestații modeste la Botoșani. Este vorba despre fundașii laterali și atacantul de careu, Hora meritându-și postul după reușita frumoasă din Moldova.

Revenind la cele două benzi, lituanianul Baravykas a dus bine meciul pe stânga de la început până la final, fiind obișnuit, pare-se, cu un rol ceva mai defensiv decât rusul Shlyakov. Și dincolo Tomozei s-a descurcat destul de bine până în minutul 68, când a fost nevoit să iasă din pricina problemelor musculare. În locul său a intrat Marko Vukcevic, titular și integralist în precedentele patru confruntări din debutul sezonului.

Două minute mai târziu, muntenegreanul avea să centreze perfect pentru Antal, un alt fotbalist venit de pe bancă aseară. „Capul” acestuia din urmă l-a bătut pe Pigliacelli, balonul atingând și transversala înainte de a intra în poartă. „Am făcut un meci foarte bun împotriva Craiovei, care este o echipă puternică. Dar aici, cu acești fani extraordinari care fac o atmosferă uimitoare, nimeni nu va lua puncte prea ușor. Este o seară fantastică, sărbătorim alături de acești suporteri extraordinari, care au făcut aceeași atmosferă și acum două săptămâni la meciul cu FCSB, dar acum am și câștigat și suntem foarte fericiți”, a punctat la final fundașul de bandă dreapta din circuitul naționalei Muntenegrului.

Vukcevic susține că nu a fost afectat de faptul că a rămas în premieră printre rezervele utiste în meciul cu CS U Craiova. „Am discutat cu o zi înainte cu Mister, a fost decizia dânsului să stau pe bancă și nu a fost nicio problemă. Suntem jucători profesioniști, e normal să fie alternanță, azi joc titular, meciul viitor poate intru de pe bancă, este același lucru pentru mine. Sigur că sunt mai fericit atunci când sunt titular, dar voi da tot ceea ce pot când intru pe teren, indiferent în ce minut al meciului se întâmplă acest lucru. Astăzi, am venit de pe bancă,  eu zic că mi-am făcut treaba. L-am și servit pe Liviu care a și marcat. Sunt foarte bucuros pentru primul meu assist la UTA”, a adăugat apărătorul lateral de 28 de ani.

În fine, Marko a recunoscut că centrarea nu i s-a adresat neapărat lui Liviu. „Am simțit că pot să urc și l-am văzut pe Liviu acolo, dar mai era și Filip (n.a. Dangubic) acolo, putea să reua și el spre poartă. Nu mai contează acum, mi-a ieșit o centrare bună, iar Antal a reușit o lovitură de cap excelentă și a marcat un gol senzațional”, a încheiat Vukcevic.









23 comentarii

  1. Cupluri echilibrate valoric la apărare și portari. Același lucru, dar mai puțin edificator, la mijloc Rămâne munca neobosita a lui Hora și Filip Dangubic, ajutați Antal și Miculescu Prin culise ar trebui cautat și un vrf de gol. Dacă nu ridici permanent cota, omul se plictisește de mijlocul clasamentului, și uita ca ai stat 12 ani în B.

    0
    0
  2. Ce nu înțeleg, de ce Negoescu, nu are loc, nici măcar pe banca de rezerve, când el se întoarce cu gol, de la meciurile amicale ale reprezentativei României. Ce realizare are Miculescu în 5 etape? De ce creezi favoritisme Balint?

    0
    0
    1. Aradean100% adica sugător de pulpa de ce nu scri ce te doare la comentarii pe Facebook nu sa te ascunzi după pseudonime.
      Nu as vrea sa scriu dar totuși ce realizări are Negoescu la echipa mare????
      Sau te referi la golurile de la juniori unde jucau singuri și băteau echipe de cacat cu 16 la zero!
      Acum te bucuri ca sa accidentat Miculescu și in loc să-i scri de sănătate deja îl înlocuiești!!!!
      Suporterul pulpii!!!!

      0
      0
    2. Acuma tine-te de promisiune, doar tu ai spus, citez din postarea ta de pe 12/08/2021 la ora 17:46

      „Dacă nu întra Negoescu 90 de minute, eu unul, refuz sa mai merg la meciuri.”

      🙂

      0
      0
  3. Probabil ca se insista pentru ridicarea cotei la Miculescu. Tineretul vrea mai departe, dar îți trebuie minim niște realizări. În fata ori marci, ori ești de ultima pasa. Deocamdată David amână o partida, doua de excepție. Începuse cu o bara, din afara careului și s-a oprit. Fără explicații ce sa amâne o apariție a lui Negoescu? Echipa se scoate mai mereu, fără aportul decisiv al juniorului. Și la alții au apărut acest tip de jucător, tot cu randament oscilant. E lucru complicat ce tine de producția Academiei. Rămâne de văzut. Nu e echivalent schimb în timpul jocului, Isac contra Miculescu. Dam credit, conducerii tehnice.

    0
    0
  4. Acum k MiculEscu e accidentat,e randul lui Negoescu sa apara prin 65..cu Voluntari ce trebuie neaparat batuta.M-is curios,v-or fi 8mii cu Voluntari?

    0
    0
  5. Ce se zbateau de ceasul mortii in studiouri sa scoata in evidenta ca e greseala de plasament la portar nu ca golul a fost imparabil!Urata specie de comentatori in studio in loc sa vorbeasca despre meci despre ce atmosfera a fost in tribune ei doar despre cartonase rosii vorbeau fara a vedea realitatea, la Roger cum sa sara, efectiv toti jucatorii sar cu mainile ridicate si chiar se vede ca nu a fost lovitura cu intentie si mai intra si cartu care cred ca a fost beat si a vazut alt meci si mai si jigneste UTA facand afirmatia ca cine e UTA ca ei trebuia sa ii bata.La fel se intampla si cand joaca CFR Cluj dau in ei de numa comentatorii.Nu ar vrea ca sa stea jucatorii echipelor in loc de jaloane cand joaca cu fcsb,rapid,craiova si sa le mai dea si 2-3 cartonase rosii si 2-3 lovituri de 11m sa fie siguri ca castiga.A si pe comentatorii ii interesa ca ce atmosfera o sa fie la rapid cu fcsb de parca la noi au fost doar 100 spectatori

    0
    0
    1. Radu Naum si Vali Moraru, moderatorii emisiunilor DIGI SPORT n-au jucat fotbal in viata lor si asta se vede de la o posta. Doi „chibiti” pe care nu-i intereseaza fenomenul fotbalului profesionist in general sau a progresul fotbalului Romanesc in particular.
      Subiectele lor preferate se rezuma la can-canul Bucurestean cu birfe scurse din anturajul echipelor locale Dinamo, Steaua, Rapid, Clinceni, Mioveni, Chiajna. La aestea se mai adauga din cind in cind echipele Craiovei si Botosanilor. Ceea ce fac ei la DIGI, nu este Jurnalism Sportiv. Comentariile si concluziile pe care acesti doi domni le propaga nu au nimic in comun cu obiectivitatea sportiva, ci cu instigarea la cit mai multe intrigi, polemici, interventii telefonice live, dispute verbale, toate intr-un show spumos, dar lipsit total de obiectivitate sportiva !

      0
      0
      1. Radu, baiatul regretatului Hristache Naum, stie handbal si ciclism. Nu am inteles niciodata cum a ajuns sa comenteze fotbal. Andi, baiatul altui gazetar de frunte, Romeo Vilara, stie atletism si hochei . Nu l-am auzit niciodata sa-si dea cu parerea la fotbal. De la o vreme a disparut din peisajul jurnalismului sportiv. I-am cunoscut pe ambii pe la inceputul anilor 90 si sunt barbati faini. Nu stiu ce se intampla cu Radu Naum, poate doar daca reactioneaza la ordin.

        0
        0
        1. Da, aveti dreptate Hristache Naom si Romeo Villara au facut parte dintr-o generatie estraordinara de ziaristi,…care erau…specializati..pe sporturi. La fotbal; era Eftimie Ionescu, Ioan Chirila,Laurentiu Dumitrescu, Ioanitoaia ,…samd. Azi exista..doar..epigoni…care se pricep…la toate si nu prea au obiectivitate.Azi totul s-a ” bucurestenizat”, nu degeaba in jur exista fcsb,rapid, dinamo, voluntari, clinceni, pitesti, mioveni…le place asta ca nu fac cheltuieli cu deplasarile.Nici craiova nu o suporta. Si-au creat grupuri de influentare care, des ne spun ca albul…nu e chiar..gri…ba chiar e …negru.

          0
          0
  6. Mie nu imi place sa fac…..” nunta…la victorii „. Am batut, iar craiovenii nu au crezut ca vor pierde, la Arad, sint fericit, m-am simtit teribil, in tribuna, si acum la 20 de ore sint ragusit. Publicul…s e n z a t i o n a l . Dar, am revazut meciul, la rece, si cred ca trebuie sa spunem : 1. Golul nostru a fost ” gol de portar”….nu-mi spuneti ca Antal, chiar s-a gandit sa o dea asa,….dar i-a iesit.. Am mai avut doar inca1-2 ocazii…si atata, atacul…cam subtire, spre final atacul si mijlocul…nu stiu sa tina de minge., prin dribling si oase rapide, in plus se cade fizic,…din nou ca anul trecut, pe final. 2. Am injurat fluierasul din greu, dar vazand la TV,.. Roger, recunosc ca Roger putea primi rosu, direct ( pumn clar in figura), iar Benga a cam provocat un penalty,…neacordat de un arbitru timorat de tribune.. 3 Vuccevici si Slyakov sint peste cei ce au intrat , pe posturile lor, in min 1, Hora sub Dancevici, …cam slabuti ca eficienta Ubbinc si Passaglia. Cel mai norocos…. a fost Antal, , dar trebuie sa stii fotbal…si se vede…ca stie, dar joaca maxim o repriza.c. Complimente apararii, in frunte cu Iacob. 4. Mintea limpede de la UTA, ma refer la Soany Meszar trebuie sa percuteze…e nevoie rapida de inca doi rapizi si mai tehnici, in atac.Fata de anul trecut, UTA…sub Balint joaca…cam la fel, deosebirea este ..prezenta fantastica a suporterilor.din tribune, care incurajeaza, mobilizeaza echipa si timoreaza oaspetii si fluierasii. 5. In fine, vine Voluntariul,…va fi tot un meci de 3 puncte, sa nu il tratam simplu, ca si ei joaca pe contre. Trebuie sa ii batem ! H A I U T A !!

    0
    0
    1. Am fost pe teren la maxim 5 metri de interventia lui benga si crede ma bairam chiar daca exista contact s a aruncat incercand sa pacaleasca poate daca continua faza reusea ceva arbitrul l a mirosit ca vrea sa pacaleasca!in plus din teren s a vazut ca arbitrul a cam intors capul la faulturile craiovei am avut doi jucatori scosi din teren accidentati….

      0
      0
    2. Pe bune domnule Cosmin! Unde ați văzut dumneavoastră ca Roger îl lovește cu pumnul? A fost un fault involuntar in săritura care aceeași săritura o fac mulți jucatori in timpul unui meci!Cu sa fi sărit Roger cu mâinile in buzunar sa nu îl supere pe marele jucător ( lent) Bancu sau pe senilul de Cârțu care nu știu la ce meci sa uitat?Cateodata văzând comentariile dumneavoastră in special așa zisele analize ma întreb dacă sunteți UTIST

      0
      0
      1. @Nel…singur va contraziceti. Spuneti ” a fost un fault involuntar”…pai neglijenta…nu-i o scuza. Se vede limpede, chiar si pentru cei care nu vreau sa vada, pe reluarile TV, ca Roger l-a lovit, in fata cu pumnul…voluntar, involuntar…nu conteaza. Ce conteaza…e ca fluierasul i-a dat galben nu rosu. Tot pe reluare se vede clar ca Benga nu atinge mingea, in interventia sa, poate ca Baiaram a exagerat, dar…contact a fost ! Mie nu imi place sa nu recunos ceea ce e evident !

        0
        0
  7. Nu a fost niciun gol de portar , a fost un gol surpriza a luli Antal in care putini portari il prevedea !!! Centrarea a fost foarte puternica si in momentul loviturii de cap a lui Antal , mingea s-a dus ca, o ghiulea in poarta italianului ,nici nu a avut timp sa clipeasca !!! Ca, vezi doamne a faultat Benga in careu ? Pai UTA. de cate ori nu a fost privata de vre-un penalty si acasa si deplasare domnule Cosmin ?

    0
    0
    1. Nelu Targoviste 1….o fi vreun gol-surpriza a lui Antal, dar daca Pigliacelli statea in poarta o scotea usor 2. Ghiuleaua nu merge boltit…ci drept 3. daca esti nedreptatit casa sau in deplasare e la fel…nedorit, in cazul UTA bine, pentru noi, ca Benga nu a fost penalizat. Sa fim onesti, sa ne bucuram de victorii ,..dar sa ne dorim…si mai bine

      0
      0
  8. Executia lui antal e greu de realizat chiar nu mai conteaza pigliaceli e reusita si meritul 100 la suta a lui antal

    0
    0
  9. Joc solid din partea UTA-ei, cu realizari pe ambele faze ale jocului, aratam a echipa. Toti merita felicitarile noastre, indiferent ca au fost titulari sau au intrat pe parcurs. Un meci castigat, cum se spune, in primul rand cu inima, cu sufletul. Balint, un antrenor norocos, la fel ca in multe meciuri din campionatul trecut, puteam la fel de bine sa pierdem, dar a iesit asa. Da, am dat tonul la duritati, degeaba invocam noi accidentarea lui Miculescu de pe finalul meciului, sa fim sinceri, daca arbitrul ne-ar fi dat 1-2 cartonase rosii, era acoperit de regulament. Impresia e ca pe final nu a dat cartonase craiovenilor, cumva prin compensatie ca i-a iertat pe ai nostri in prima repriza. Nu sunt un admirator al lui Antal, dar lovitura de cap i-a iesit perfect, dintr-o centrare de calitate. Ca a vrut sau nu sa o dea asa, ca intamplarea, ca portarul etc, golul va ramane ca unul de referinta al campionatului, al duelurilor UTA-Craiova, iar noi, suporterii, ne vom aminti de el multa vreme. Sper sa crestem de la meci la meci, de bun augur e ca nu mai suntem victime in fata granzilor ca in sezonul trecut (exceptie victoria de la Cluj), echipa pare mai sudata, mai legata, jucatorii se gasesc mai bine, o mai bun jos, fara bubulaia peste linii, un fotbal placut ochiului. Cand vom reusi sa marcam mai mult, sa nu para numai o intamplare, cand vom avea constanta in evolutii, vom cuceri respectul multora, inclusiv al comentatorilor si invitatilor Digi.

    0
    0
  10. Sa nu trecem totusi cu vederea ca si Jucatorii Craiovei au raspuns cu multiple duritati peste litera regulamentului in repriza doua, fara a fi penalizati cel putin cu lovituri libere daca nu si cartonase galbene in favoarea UTA-ei.
    Statistica jocului aici:
    https://www.flashscore.ro/fotbal/romania/liga-1/rezultate/
    Cele mai relevante cifre statistice mi se par a fi posesia 49-51% pentru Craiova, Atacuri periculoase la poarta adversa 73-65 pentru UTA, cornere 8-4 pentru UTA, faulturi 10 UTA, 7 CSU Craiova, cartonase galbene 4 UTA, 3 CSU Craiova.

    Despre prestatia UTA-ei, cu mult peste jocul cu Botosani. Plusuri evidente la capitolul suturilor puternice si periculoase din afara careului, Batha, Ubink, Baravikas, Isac, unele trecind de foarte putin pe linga tinta. Lovitura de cap exceptionala reusita de „vulpoiul” Antal la centrarea perfecta din „prima atingere la momentul unu” al lui Vukcevic. La experienta sa, inclin sa cred ca Antal poate fi considerat ca o optiune pe pozitia de atacant central in competitie directa cu Hora si Dangubic. Pare a avea acel simt nativ de demarcare – pozitionare fara minge care-l face usor de gasit la combinatii rapide sau centrari utile in interiorul careului de 16 m. Cit despre Vukcevic, are fuleul si fizicul necesar sa-si depaseasca cu usurinta adversarul direct pentru centrari „ca la carte” ! Inclin sa cred ca Roger si Batha ar avea ceva de invatat de la „precizia si tehnica de executie a lui Vukcevic. Baravikas, promitator la meciul sau de debut, mi-a placut sutul lui puternic din interiorul careului. Batha, doua bombe din afara careului, daca mai inainta un metru sau doi direct spre poarta (nu venea nimeni la intimpinare) putea marca spectaculos. Passaglia si Ubink au evoluat si ei mult mai bine decit au facut-o la Botosani si impreuna cu Batha formeaza deocamdata o linie de mijloc greu de spart de catre concurentii de pe banca. Din punct de vedere fizic Roger continua sa domine adversarii directi dar are nevoie de mai multa constanta in executiile sale pe fazele fixe si trebuie sa inceapa si el sa traga de la distanta fiindca suturile sale au plasament optim. Valabil si pentru Miculescu care a avut o evolutie mai stearsa ieri, la fizicul lui, ar trebui sa invete cum sa-l „foloseasca” in contactul direct cu adversarul. Ce nu mi-a placut a fost panica care continua sa se instaleze in careul nostru in ultimele 20 de minute ale jocului. Presingul advers in preajma careului nostru trebuie eliminat rapid prin pase si posesie prelungita si nu degajari oarbe sau luminari la intimplare. Ne-a costat scump cu FCSB-ul si cit pe aci si cu CSU Craiova. Spor la treaba UTA.

    0
    0
  11. Goluri de multe feluri, norocoase sau imparabil, de dorit sa apară. Vezi Rapid, autogol de 3 puncte ! Am la radio în bucătărie, o legătură cvasi permanenta cu un post sport emis de la fosta locație și firma a d-ului. Bara. Sport Total FM. Gazdele îl admira mult pe Balint. La un interviu recent, printre felicitări, au întrebat ce jucători, de atac, ar mai putea veni. Balint prin discursul lui diplomatic, a dat de înțeles ca lotul e cam gata și ca pune mare preț pe venirile după banca. O aluzie directa ca a fost atinsa spre vârf plaja salariala, și ca trebuie sa ne descurcam, cel puțin aceasta ediție, cu ce avem. Asa ca golurile vor fi , de toate genurile, cam de la acești băieți Un gazetar cu coloana Radu Banciu , care povestește mereu despre lingăii din presa sportiva pe Look-tv.

    0
    0
    1. De acord, cind tragi linia finala, doar punctele conteaza, restul, apa de ploaie trecuta pe sub pod. Nimeni nu-si aduce aminte de o finalista a Cupei Romaniei ci doar de cistigatoarea acestui Trofeu. A venit vremea, cred si sper, ca Romania sa fie reprezentata in cupele Europene si in competitiile echipelor nationale de echipe de club, jucatori si antrenori, puternic motivati de performanta la cel mai inalt nivel si nu de inerese personale ale patronilor de echipe din Liga 1. S-a confirmat si in jocul de aseara, intre Rapid si FCSB, ca atita timp cit arbitrii nostrii incurajeaza jocul liber, cu contact fizic la limita superioara a regulamentului si pedepsesc cu cartonase galbene, urletele de „durere” ale actorilor-mingicari cu glezne fine si salarii de 30.000 de Euro pe luna, clasamentul Ligii 1 se transforma ca prin magie dintr-o oglinda deformanta din parcul copiilor, intr-o intoarcere la realitate dupa o noapte de „betie” crunta. Fotbalul Romanesc a suferit crunt in ultimii 30 de ani pe plan European si global in mare parte din cauza prejudecatilor, a primelor de „protectie pentru jucatorii asa-zisi de valoare”, misecuvism-ului, amatorismului, naivitatii unora, a lipsei de educatie fotbalistica, intereselor materiale personale ale unor indivizi cu cazier penal in fotbal, oportunismului si diletantismului si a celor care s-au hranit si inca se hranesc abudent prin instigari la intrigi si actiuni de desinformare prin intermediul mass-media. A venit timpul sa aducem lumina in fotbalul Romanesc astfel incit munca, sudoarea, perseverenta si meritul in performanta sa fie identificat obiectiv si rasplatit pe masura.

      0
      0
  12. Vukcevici, mi zvesdasi, mozda u Jednom veceru razgovaramo se o Crvenom Zvezdu i UTA!? I o Ulcinja!?Mozda i Dangubici …..o Prosineckom u crveno-belo! Haide Zdravo! Lucian poate ajunge adresa mea de mail la Vukcevici!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button