UTA Arad

Bîlcea și Meszar i-au vorbit viceprimarului Faur despre necesitatea investițiilor la arena „Francisc Neuman”, cu accent pe schimbarea gazonului!





Dacă primarul Călin Bibarț nu este foarte interesat de soarta echipei fanion a orașului pe care-l păstorește, viceprimarul Lazăr Faur le-a deschis ușa deputatului Sergiu Bîlcea și lui Alexandru Meszar, conducătorul de facto al UTA-ei. În primul rând, cei doi oaspeți au aflat că dinspre Centrul Municipal de Cultură Arad, pe bază de proiecte, va sosi aceeași sumă ca și în anul precedent, respectiv 4 milioane de lei. În schimb, Bîlcea a deschis o discuție separată despre investițiile ce se impun la stadionul „Francisc  Neuman”, iar cheltuielile să fie prinse încă din start în bugetul Primăriei pentru 2022.

Care sunt prioritățile pentru stadionul „Francisc Neuman”?

Prioritatea zero ar fi înlocuirea gazonului din Calea Aurel Vlaicu, iar deputatul arădean i-a oferit lui Faur soluția organizării unor spectacole pe stadionul Aradului, de tipul festivalurilor de muzică de Untold, iar încasările să fie investite într-un nou „covor” de iarbă. Din câte se pare, Lazăr Faur nu a înțeles foarte bine procesul de schimbare a gazonului din moment ce în comunicatul său de pe Facebook vorbește despre: ”însămânțarea cu gazon profesional, hibrid”. Dar, până la urmă, important este că viceprimarul Aradului își asumă sprijinul pentru UTA, chiriașul permanent al arenei „Francisc Neuman”, arenă care mai are nevoie și de alte reparații. Cum ar fi rezolvarea definitivă a problemei infiltrațiilor în zona demisolului în cazul unor precipitații importante, dotarea stadionului cu acele cabluri speciale pentru transmiterea partidelor oficiale sau repararea sistemului de degivrare care acum funcționează la doar 25% din capacitate. În fine, s-a discutat și despre investiții la baza sportivă „Motorul”, atât la nivelul terenurilor, cât și al vestiarelor.

”Am discutat priorităţile UTA-ei, la început de an şi înainte de adoptarea bugetului, împreună cu Alexandru Meszar şi viceprimarul Lazăr Faur. Parteneriatul între administraţie, club şi comunitatea locală este cheia succesului, prin care trebuie să continue să crească acest brand al oraşului. Căutăm soluţii pentru a aloca eficient bani pentru a remedia gazonul şi tot ce ţine de noul stadion, să fim în standarde internaţionale. De asemenea, vrem să îmbunătăţim baza de pregătire a echipei. Sunt încrezător că toţi împreună vom face ca UTA să reprezinte cu succes imaginea Aradului în ţară!” – au fost concluziile deputatului Sergiu Bîlcea după discuția de azi din biroul viceprimarului.

În fine, ar fi bine ca Lazăr Faur să nu uite ceea ce a promis prin intermediul postării de azi și anume: ”Vom mai genera astfel de întâlniri ori de câte ori va fi nevoie, pentru că ne preocupă acest subiect, din dragoste pentru ceea ce iubesc arădenii, din dragoste #pentruUTA!”









9 comentarii

  1. 3 no-name s-au gasit sa stabileasca ce ar vrea ei sa faca , de ochii lumii.Nici unul din acesti insi nu are putere de decizie !

    0
    0
    1. Aici trebuie interpelare in cadrul sedintei de CLM Arad, cu documentatie , cu argumente, cu propuneri de solutii, cu variante plauzibile, cu variante de costuri, etc, nu povesti de Ion Creanga si Petre Ispirescu spuse unor no-name -uri ca Faur, Balcea sau Mitica frizerul Primariei Arad

      0
      0
      1. Grațian, la oameni de cuvânt nu trebuie interpelare. La ăștia poti face orice că tot acolo ajungi, la nu se poate. De aia Meszar, probabil, n-a dat nici-o declaratie după acestă discutie. Stie el ce stie, îi cunoaște prea bine.

        0
        0
  2. Au venit să vorbească la urechea „surdului”. Echipa vine din Antalya si terenurile in Arad sunt inghetate bocnă. Pregăteste meciul cu Medias dacă poti…!!!???

    0
    0
  3. La o adica,ce sa se vorbeasca???Ce ar trebui de fapt,vorbit???Nu se vede?Lucrarile au fost execrabile si toti cei implicati in constructie,ori nu mai sunt,ori baga capul sub nisip(inghetat),ca si strutul…Nu stiu,nu am fost,nu cunosc,nu ma pricep…Toti politicenii promit marea cu sarea,logic…Apoi vine Bibi,luni dimineata,pe tron, si totul intra sub pres…Foarte simplu…Aliniat nou si de la capat….Este exact ca si la strazile aradene care figureaza ca reabilitate,asfaltate,unde realistic cetatenii umbla inca in cizme de cauciuc…Cum sa repari ceva ce nu este facut?Cum sa aloci fonduri pentru asa ceva???Nu ai cum..

    0
    0
  4. Cu tot respectul, aceasta intalnire a fost doar un exercitiu de imagine. Din cite stiu Dl Faur este in afara fotbalului ( nu0i place sportul), iar Primaria, in privinta fondurilo,r o conduce Dl Primar Bibart. Imi si vine sa rad..cind ii vad cum s-au asezat la masa…Dl Meszar linga Dl Bilcea, de parca…deputatul ar fi de partea UTA-ei. Stadionul UTA e mai mic ca cel al Rapidului, desi…a costat mai mult ( desi preturile au mai crescut) nu are amvelopare externa la tribune,, nu poti bea un ceai sa vin cald , iarna, vantul bate sub tribune puternic, capacitatea degivrarii gazonului…nu s-a rezolvat…tot ce s-a rezolvat…a facut-o vremea ( ca iarna…nu ploua, deci…nu sint…inundatii ….jos). Gazonul tot de proasta calitate este, iar la meciuri nu prea ii vad pe Alesii locali, ei nu au UTA in suflet, se dau utisti,…doar ca sa se mai auda si de ei. Cita vreme este ” sef la UTA „, Dl Meszar este foarte multumit, ca fara mari investitii dansul….isi tine si clubul propriu, si isi si plateste,…la UTA, ca angajatii,,,,la UTA, implicati si la Atletico. Nimeni nu poate controla cum se cheltuie banii. de ce UTA ” l-a desemnat” pe Apostu sa se ocupe de scoutering” ( chiar nu se gasescte unul, in Arad, care sa stie sa caute in site-urile, ce prezinta fotbalisti, si sa aiba contacte cu 3-4 impresari ? ), asa ca UTA naviganid intre salvare …si emotii pentru retrogradare…se mandreste cu ” performanta” ca ..sta al doilea an, la rand in prima liga, insa , la Arad fotbalul jucat duce la infrangeri…de neinteles ( pentru …unii). Cam asta se poate discuta..daca ai cu cine !

    0
    0
  5. Daca au vorbit cu Faur , este exact ca si cum ar fi vorbit cu busturile personalitatilor din preajma Palatului cultural sau cu statuia lui Vasile Goldis.Asta pentru ca tot sunt aproape de cladirea Primariei Arad.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button