Fotbal judetean

S-a stins Victor Ciurescu, fost arbitru divizionar!





Lumea fotbalului județean este în doliu. Victor Ciurescu, unul dintre cei mai apreciați arbitri ai anilor ’80-’90-2000 s-a stins din viață la vârsta de 60 de ani. Se confrunta cu o boală incutabilă, era internat în spital de pe 7 ianuarie, iar astăzi a plecat la Ceruri.

Victor Ciurescu s-a născut pe 26 septembrie 1961, a crescut într-o Casă de Copii, în tinerețe a lucrat la Uzina de Apă și și-a făcut o carieră în arbitraj. A promovat până în Liga 3-a, iar de la retragerea din activitate a activat ca observator în cadrul Asociației Județene de Fotbal Arad. Spre finalul carierei a arbitrat inclusiv alături de Ovidiu Hațegan, cel mai bun „fluieraș” român al momentului.

Astăzi, colegii din cadrul Comisiei Județene de Arbitri și din corpul observatorilor își iau rămas bun de la el: ”Acum câteva minute am primit o veste care ne îndurerează profund! Colegul nostru drag, VICTOR CIURESCU, unul dintre cei mai talentați arbitri arădeni, a trecut în lumea celor drepți la numai 60 ani, după o lungă și grea bătălie cu o boală necruțătoare, care i-a marcat profund ultima perioadă. Vom reveni cu detalii cu privire la posibilitatea de a-i fi alături, ca ultim omagiu, imediat ce vom avea informațiile necesare”.

Mereu jovial, pus pe glume, Victor avea și o vorbă pe cât de simplă, pe atât de dezarmantă: „Ok!” Drumul să-ți fie lin și Dumnezeu să te odihnească în pace! Ok!









7 comentarii

  1. Nuuuuuu…..Nu cred….Nu vreau sa cred….De ce,Victore?….De ce???Nu ai suparat pe nimeni,in viata ta,erai doar jovial,plin de viata…Mai tii minte miutele de pe Constructorul?Nu pot sa realizez ceea ce citesc acum….Nu exista Dumnezeu,clar…Daca ar exista,nu ar permite ca oameni ca si tine sa dispara….Nici acum nu pot sa cred….Ce om,ce caracter….Victore,Victore….Sa te odihnesti in liniste si pace,la fel cum ai trait,razator mereu cu zambetul afisat….As vrea sa cred ca este o stire falsa….S-a mai dus un suflet frumos….Ne ducem cu totii….

    0
    0
  2. L-am cunoscut in 1983 cand a arbitrat la un turneu de minifotbal intre licee in Polivalenta, un om pe care nu l-am vazut decat zambind. Dumnezeu sa-L ierte si sa-L odihnesca in pace!

    0
    0
  3. Ce veste trista ! L-am cunoscut bine, era un OM deosebit. A daruit fotbalului tineretea sa . Dumnezeu sa il odihneasca si sa il ierte ! PS. va rog sa postati informatia despre unde va fi depus si cind va fi inmormantat

    0
    0
    1. Am crescut impreuna. A fost extrem de onest si cinstitt. Am vorbit cu el la telefon in urma cu cateva luni si l-am simtiti din voce ca nu era in regula dar nici nu am insistat sa imi vorbeasca daca nu dorea. Sa fii la dreapta Domnului.. Adio prietene.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button