UTA Arad

Utistul Miculescu a întors amicalul „tricolorilor mici” cu Finlanda cu un „assist” și golul victoriei! VIDEO







România Under 21 a trecut în această seară cu scorul de 2-1 echipa similară a Finlandei, într-un meci amical disputat pe Arena Arcul de Triumf. Utistul David Miculescu, introdus pe teren de selecționerul Florin Bratu în minutul 67, avea să fie omul partidei. Pe 29 martie, selecționata pregătită de Florin Bratu va juca în Maroc. Meciul va fi în direct la TVR 1.

Finlanda a condus cu 1-0 la pauză prin reușita lui Suhonen, în minutul 41. Imediat după golul nordicilor, craioveanul Markovic a reușit faza meciului. A făcut o cursă de 40 de metri, a depășit doi adversari și a șutat din unghi, dar mingea a lovit puternic transversala.

În partea secundă, România a dominat jocul, dar a mai trimis o dată mingea în bară prin Grameni. Fiindcă rezultatul nu se schimba, Bratu a apelat și la David Miculescu, care avea să fie decisiv în obținerea succesului. În minutul 87, golgheterul „Bătrânei Doamne” a luat o acțiune pe cont propriu, a intrat în careu, a centrat pentru Bîrligea, care a preluat cu dreptul și a șutat cu stângul la colțul scurt pentru 1-1.

Showul internaționalului utist a fost completat cu o execuție de mare finețe. Chiar în ultimul minut de joc, Miculescu a pătruns din nou în careu și l-a lobat elegant pe portarul finlandez, mingea a lovit bara în zona vinclului și a intrat în plasă.

„A fost un meci greu, cu o echipă care a jucat foarte bine. Dar, suntem bucuroși că s-a terminat cu bine și am reușit în această seară victoria. Am câștigat pe final, așa sunt meciurile, a fost un suspans plăcut până la urmă și sperăm să continuăm pe această linie. Este un sentiment plăcut că am reușit să marchez și să câștigăm, toți jucătorii sunt importanți, nu contează dacă suntem titulari sau intrăm de pe bancă, important e să ajutăm echipa. Este o diferență, un meci amical nu se compară cu unul oficial, dar până la urmă suntem profesioniști, luăm fiecare meci în serios, acesta este un lucru bun”, a declarat David Miculescu la finalul disputei, la flash-interviuri.

Doi utiști și în stafful tehnic al lui Bratu

Din stafful lui Florin Bratu la naționala mică fac parte și preparatorul fizic Vlad Nicoară și analistul video, Gabriel Glăvan (al patrulea și al 5-lea în imaginea de mai sus). Ambii au aceleași funcții și în stafful condus de Ionuț Badea la UTA.

Formații:

România U21: 12. M. Popa – 5. Telcean, 6. Screciu (Cpt), 22. Farcaș, 20. A. Dumitrescu – 10. Cîmpanu (18. Miculescu, 67), 13. A. Mărginean (8. Dr. Albu, 67), 14. Dican (21. Grameni, 46), 7. Petrila – 9. Markovic (15. Birligea, 67), 19. I. Stoica (11. Baiaram, 75). Selecționer: Florin Bratu. Rezerve: 1. Târnovanu, 23. Bălbărău, 2. Al. Georgescu, 3. V. Țicu, 4. M. Leca, 16. Lixandru, 17. Marrone.

Finlanda U21: 1. Sinisalo (12. Leislahti, 75) – 3. Hamalainen (2. Hyvarinen, 67), 4. Tihi, 15. Koski (5. Vainionpaa, 67), 22. Tauriainen (17. Peltola, 56) – 7. Antman (16. Hannola, 56), 8. Suhonen (6. Vidjeskog, 67), 13. Marhiev (20. Vaananen, 67), 21. Rale – 10. Skytta (19. Jokelainen, 75), 9. Ablade (14. Kilo, 75). Selecționer: Juha Malinen. Rezerve: 18. Hakans.

FOTO: gsp.ro

VIDEO cu rezumatul amicalului din această seară

https://www.youtube.com/watch?v=M3h96y1bomU










Articole de la JOHNNYBET



17 comentarii

  1. Meciul,, curgea” liniștit pentru Finlanda , cu rezolvări moderne și păreri de rău pentru ai noștrii. Bratu a schimbat, ca o ultima carte de joc, nu e inspirație, era deznădejde. Dacă David are o calitate de viitor jucător mare, e răbdarea cu care își așteaptă rândul. Nu e puțin la vârsta lui. Ca marii jucători care contează mai puțin când întra. În final, Bratu, săruta și rupatorii de bilete.!

    0
    0
  2. Nu vă închipuiti cât mă bucur că a condus Finlanda pînă ce a intrat David. MVP-ul partidei. RedNeck, la natională se pune mai mult, 1 mil. Felicitări, David!!!

    0
    0
  3. Bravo David …FELICITĂRI ȚIE ȘI CLUBULUI PE CARE IL REPREZINȚI…ASTA E DACĂ NU TE VEDE BRATU TITULAR LASĂ-L SĂ SE MAI CHINUIE CU PREFERINȚELE LOR…FELICITĂRI

    0
    0
  4. Bravo David!Eu de mult timp spun ca avem multi jucatori tineri foarte talentati in Romania dar din pacate nu avem antrenori buni care sa ii ajute !In acest moment nu avem in Liga 1 nici macar un antrenor capabil sa antreneze in Grecia,Serie B Italia sau macar Austria si Belgia!Nu infrastructura este problema si doar antrenorii ! Bratu a fost dat afara de la Turnu Magurele din Liga 2 dupa 3-4 meciuri …asta este antrenor?

    0
    0
  5. Anumite „urecheli parintesti”de pe acasa,la UTA,par sa fie de bine,despre,si spre Miculescu…Daca mi-as dori acum ceva,as vrea sa fiu o musculita anonima,intr-o intrevedere intre Behacali si Mimi,la ceas de taina..sa-i vad cum se cearta..Cred ca isi rod unghiile picioarelor,unul altuia…Ei cresc pretul unui Tavi Popescu,Ianis Stoica,pompati?Pai creste si cota lui Miculescu..A decis de unul singur meciul lui Bratu in 5 minute..Nu mai costa acum 1Milion..Porneste de la 1,5 Mil…E vorba de o nationala,ce sa mai vorbim?E clar ca nu va putea fi tinut,dar suma de plecare creste pe zi ce trece.. Sa fie modest,sa performeze la UTA si sa ne aduca bani multi,cat mai multi..Simplu!Hai si cu alti juniori!Are balta peste…Doar sa fie promovati…Curaj copii!Muscati din gazon!Noi va iubim si vrem sa va vedem la echipa mare!

    0
    0
    1. Are balta peste însă seaca balta! Numai în ultimi 5-6 ani clubul UTA a lansat la apa 4-5 jucători tineri de perspectiva și cu ce s-a ales? Ma gândesc la Man, Petre, Sthal, Hlistei, Miculescu sa nu îl pun pe anonimul plecat prea crud la feroviari clujeni și pierdut în ceata! Clubul pierde prea mulți jucători tineri talentați iar în schimb cumpărăm mercenari care nu au nici o treaba cu UTA! ACEASTA politica nu aduce nimic bun ptr club, trebuiește schimbata aceasta opțiune și tinerii arădeni formați de club ar reprezenta cheia succeselor viitoare ptr clubul fanion al Aradului, UTA! HAIDE UTA, UTA, UTA, UTA….

      0
      0
      1. Nu trebuie sa scrii cu rautate…Nu poti face performanta doar cu copii si da..are balta peste,la greu.Asculta-ma,pentru ca stiu ce scriu,sunt aproape zilnic intre juniori..Intr-un fel sunt de acord ca s-a renuntat prea usor la unii tineri,dar oare,noi,publicul,nu avem si vina noastra proportionala,de a pune presiune,de a nu avea rabdare cu ei?
        Oare care parinte,familie,accepta sa-i fie injurat copilul ca si la usa cortului?Asa au patit un Stahl,Copaci,Jorza si multi altii…Cate injuraturi si-a luat si Miculescu?Nu doresc sa intru in polemici fara sens..Cu totii am vrut promovare cat mai repede…Tacerea este cea mai buna…Constanta in performanta la club, a tinerilor face mai mult,decat orice selectie la nationale..Trebuie luati cu usorul,incurajati din tribune..Tot criticam ca sunt putini aradeni sau macar crescuti in pepiniera…Personal,nu imi place absolut deloc Badea,se stie si nu ma va convinge nimeni,niciodata,poate ca doar el,prin rezultate..Dar uite ca aduce juniori,din camara care produce,adica le da niste sanse ceea ce nu s-a intamplat de la Laurentiu Rosu,ma rog,Ionut Popa,incoace…Unii sunt mai tari,psihic,macar ca sunt ferm convins ca le tremura genunchii,altii sunt depasiti emotional..Niciodata nu voi huli sau fluiera un junior debutat!Niciodata!!!!,indiferent cate gafe ar face,chiar daca din cauza unuia,am pierde,orice meci…Ganditi asta si sa nu faceti asta!Trebuie sa le dam curaj!Au facut sacrificii enorme sa poarte un tricou al UTA-ei,majoritatea nu au avut copilarie…Scoala,antrenament..antrenament..scoala pacalita(nu toti),zile,saptamani,luni si ani de sacrificii,ca sa apara cate un idiot dezaxat,ca sa-i injure la prima pasa gresita..Ma bucur pentru fiecare atunci cand debuteaza..indiferent de cine ar fi ei..Hai copii!

        0
        0
  6. Felicitări David !
    Noi , cei de aici cu toții știm cât ești de talentat !
    Prin multă muncă , răbdare și modestie o să ajungi acolo unde îți dorești !
    Doamne ajută !

    0
    0
    1. La vara de ce n-ar fi selectionat la Nationala mare.Cu ce sunt mai buni cei ce au jucat cu Grecia decat el ?
      Pana la vara am putea avea 3 aradeni in nationala mare , Miculescu , Man si de ce nu si Petre ?

      0
      0
  7. O UTA cu Belgradean, Man, Petre, Costin, Purece, Stahl, Hlistei,Miculescu,Patlagica,Pascalau,Isac, Hrezdac, Mercioiu,Vermesan, alti cativa din pepiniera proprie plus 3-4 jucatori de valoare straini, gen Erico, Otele, Ubbik, sau altii mai buni decat ei ar fi ceva gen Atletic Bilbao, cu o majoritate data de aradeni sau din preajma Aradului- e drept asta e o utopie- dar realizabila pe termen mediu ! Cu sponsori puternici si cu multa dorinta din partea societatii aradene.Cu o medie de varsta de 25-26 ani ai avea viitor pentru 4-5 ani.

    0
    0
    1. Nu te poti sustine financiar,daca nu cresti copiii tai,sa fie transferati,pe niste bani frumosi…UTA este o echipa relativ mica dar cu mare pepiniera si potential..Ideea propulsiva ar fi sa vinzi direct afara,nu doar prin Becali sau CFR si sa nu depinzi doar de un impresar…Bila mare si foarte neagra,la acest capitol,pentru cei care sunt factori decizionali ai pepinierei..Pe Dracu’in patru as face,pentru o echipa satelit,sub orice fel de sacrificii posibile..Liga a 4-tra sa fie,dar sa fie!Sunt cruzi,dar doar asa se calesc..De ce sa-i tot imprumut sau sa-i dizolv?Pacat de munca lor,a antrenorilor,cheltuielile respective suportate..Ca sa ce?Sa-i vezi performand altundeva??

      0
      0
      1. Cu toate sunt aproximativ de acord… Mai putin cu UTA „echipa relativ mica” … NU ma intereseaza de unde esti dar UTA e inca Campioana provinciei… sa-i „gadil” si pe mitici…

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button