UTA Arad

UTA s-a despărțit oficial de Badea: “Îi mulțumim, a preluat echipa într-un moment greu!”





Ceea ce se știa de mai bine de o lună de zile și anume că lui Ionuț Badea nu i se va propune un nou contract cu UTA a devenit certitudine astăzi în urma unui comunicat oficial al grupării arădene. Tehnicianului din Pitești i se dau merite în asigurarea liniștii și stabilității necesare după despărțirea de Laszlo Balint, care nu câștigase timp de zece runde în Liga 1, dar nici prezența pe locul 11 la finele stagiunii nu poate fi considerată un rezultat bun, după 7 victorii (toate acasă), 4 remize și 5 înfrângeri.

Mesajul de despărțire al Bătrânei Doamne de Badea sună astfel:

Ionuț Badea nu mai este antrenorul nostru, după ce contractul acestuia s-a încheiat la finalul sezonului.
Tehnicianul în vârstă de 46 de ani a preluat echipa noastră înaintea meciului cu Sepsi Sfântu Gheorghe, prilej cu care a reușit și prima victorie pe banca tehnică.

Îi mulțumim pentru aportul adus în aceste trei luni și jumătate, după ce a preluat echipa într-un moment greu și a asigurat liniște, stabilitate și continuitate.

Totodată, Ionuț Badea a debutat patru juniori pe prima scenă a fotbalului românesc (Alexandru Pătlăgică, Fabiano Cibi, Denis Hrezdac și Rareș Pop), oferindu-le altor doi (Alexandru Roșca și Darius Iurasciuc) ocazia să facă parte din lotul primei echipe.

Îi urăm multă baftă în activitatea următoare!”

Urmează numirea lui Poenaru

Probabil, la începutul săptămânii viitoare, conducerea UTA-ei îl va instala în funcția de antrenor pe Ilie Poenaru. Acesta s-a înțeles cu arădenii pentru un contract valabil până in vara următoare, cu posibilitatea de prelungire.









21 comentarii

  1. Civilizat este sa trecem peste nemulțumiri și sa ii uram succes în continuare ȘI în plus… sa ii spunem: MULTUMIM!!!

    0
    0
    1. Oricum, trebuie să vină noi investitorii, fără ei…. Greu, foarte greu.
      Acestea nu sunt transferuri, ne trebuie jucători adevărați, nu cei gratis.
      Meszar înțelege că trebuie investiți la UTA, fără investiți puternice, lupți doar pentru a rămâne în prima Ligă, mai mult nu poți să faci.

      0
      0
  2. Omul a făcut cât a putut, a venit intr-o perioadă grea, cifrele cu el pe bancă nu-s dezastruoase.
    Mulțumim, Badea, bine ai venit, Poenaru!

    0
    0
      1. Cat va place sa dati cu sutul in fund la oameni care au venit cu atitudine deschisa. Da, rezultatele sunt care sunt, dar omul si antrenorul Badea si-a pus energia si cunostintele la dispozitia clubului(evident, fiind platit ca doar a fost un loc de munca si pentru el).
        Multumim, Ionut Badea, mult success mai departe in cariera!
        Din partea mea, te voi aplauda cand vei pasi din nou in Calea Aurel Vlaicu, din postura de adversar sau alta postura

        0
        0
        1. Andorre tot respectul pt comentul tau. Un antrenor cu bun simt ,daca i se făceau toate poftele precum celuilalt avea mai bune rezultate .Jucători moșteniți și o bancă de rezerve sub nivelul Ligii a doua. Sper că Balint care a distrus toată echipa sa uite că a fost la UTA. PS bine că și-a dat demisia altfel eram sub Dinamo! Mult succes Badea și mulțumim.

          0
          0
      2. Atât a putut, nu-i ca și cum a antrenat Real Madrid.
        Știi câte victorii aveam in ultimele 9 partide inainte să vină el?
        Dar, oare, câți antrenori ar fi preluat UTA in situația in care s-a aflat?

        0
        0
  3. In aceasta perioada conducere UT-ei este foarte tainica vis-a vis de ce se intampla in cadrul clubului.Pe unde scurte si din presa centrala citim de Poenaru ca anternor, de Keseru ca atacant , de olandezul din liga a doua care inca mai joaca baraj de promovare in Liga 1 (mai are 3 meciuri , retur cu Eindhoven, si 2 meciuri cu Excelsior, daca se califica cu Eindhoven, in tur 2-1, jucatorul curtat pasade gol si gol, a ajuns la 33 de goluri in 39 de meciuri ).Am mai auzit de atacantul de la U Cluj, Fernandez, care a dat 2 goluri in Liga 2 pt U Cj.In rest nimic despre asociere cu oligarhii din tara si cu cei de peste ocean, practic nimic plauzibil si a trecut o saptamana de vacanta.Nici o reinoire de contract cu cei care ar merita, practic nimic.Poate vom afla vesti cu trei zile inainte de inceperea campionatului.Nimic despre cantonamentul de vara, nimic despre Apostu, Meszar, Broszowsky,etc.

    0
    0
  4. Multumiri pentru perioada de la UTA !
    Un om cu bun simt si care a incercat sa faca mai mult. Pina la urma, ramanerea in Liga 1 fara prea mari emotii e o realizare, tinind cont de situatia in care ne aflam cand a venit el. Respect Ionut Badea si succes in continuare !

    0
    0
  5. Sa fim seriosi … Balint e cu 10 clase peste badea chiar dacă a avut și el rezultate slabe ….dar echipa juca un fotbal solid si am dominat o grămadă de echipe..doar ghinionul a făcut să nu castigam si sa fim in play off
    Bades un anrrenor foarte slab pe oriunde a fost
    Ce dacă vorbește frumos …
    Si numai zic nimic….ca ma certati😂😂

    0
    0
    1. Balint e cu 10 clase peste Badea…îți dau dreptate Crys ,la distrus echipe .Idolul tau din păcate este istorie și a intrat în cartea neagră a clubului schimbind mai mult de 15 jucători în doar doi ani , avind un palmares de invidiat 9 partide consecutive fara victorie.Nu pot sa scriu despre preferatul tau decât atît : RUȘINE BALINT.

      0
      0
  6. Pana la urma socotind, UTA a schimbat 3 antrenori in 5 luni! Nu mi se pare normal cum a facut strategia asta conducerea clubului! Bine ar fi ca aceste schimbari succesive sa nu afecteze nucleul de jucatori!

    0
    0
  7. sper sa nu-l regretam pe BADEA,,,,SI…SCUZE DACA AM LEZAT SENSIBILITATI PE AICI,dar nu o sa fiu niciodata de acord cu ,,intamplarile ,, din ultima vreme,,e parerea mea si o sustin chiar daca asta creeaza polemici..

    0
    0
      1. recunosc ca nu e fost ceea ce ne-am asteptat..de aceea trebuie neaparat facut ceva..UTA a fost inca de la infiintare un brand cosmopolit sustinut indiferent de apartenenta etnica…aici nu facem diferentieri ca si prin alte parti .suntem toti la fel si de aceea nu as vrea sa cred ca nu se doreste o schimbare care poate aduce o infuzie de capital mai mult decat necesara..din UNGARIA nu cred ca or sa vina bani ca si la SEPSI deoarece nu vor investi intr-o zona cu 85 la suta romani si doar 9 la suta etnici maghiari deoarece ar fi bani aruncati pe fereastra…asta e realitatea,daca ar fi vrut sa bage bani la UTA ar fi facut-o pana acum..stiu ca e un risc,dar trebuie facute schimbari si asumate niste decizii..

        0
        0
        1. Poate ca tu te-ai asteptat…eu am avut emotii de la inceput cu Badea..Esti cam in urma…Guvernul maghiar a investit in Sepsi doar ca sa-i sustina la un nivel relativ ridicat..in sensul ca banii veniti din partea lui Orban sunt doar imprumutati pe termen de niste ani si trebuie returnati,chiar daca fara dobanda.Decat ca Sepsi,mai bine ca noi!Stii cata datorie are Sepsi?Nu mai mult decat vreo 36milioane Euro.Oricum au ramas cu ceva si vor ramane,fata de CFR Cluj,cu 24-26 milioane,duse pe apa Sambetei,teoretic irecuperabili…Doar grupele i-ar putea salva de la insolventa…dar si atunci,insuficient,decat daca urca pe acolo.Noi suntem la 2 milioane asumate,esalonate pe 5 ani…
          In orice secunda ii paste insolventa sau chiar falimentul.Dl.Meszar nu s-a intins mai mult decat si-a simtit plapuma si asa s-au facut niste compromisuri si eforturi enorme.Ce folos ca am fi fost in primele 4 echipe,daca Sabia lui Damocles ne-ar ranji dupa colt?Te bucuri o noapte,apoi plangi amarnic…In Romania nu exista investitori,ci doar creditori..Cand cifrele contabile intra pe zona rosie de pierderi,se retrag mai devreme sau mai tarziu si atunci ramai cu buzele umflate….Poate exceptia ar fi Becali dar tot pompeaza bani de acasa,chiar si el, pana vinde cate o tzeapa spre extern…Asta este realitatea…

          0
          0
    1. @Coradu,nu este nici o suparare…Fiecare are dreptul la opinie…Nu am privit cu ochi prea buni instalarea lui Badea si socul schimbarii antrenorului a tinut foarte putin,spre nimic.Echipa a jucat doar din inertie.A gresit enorm Balint,asa este,nu imi pare rau dupa el,sa nu se inteleaga gresit, dar echipa avea nerv,ambitie,hotarare si posesie enorma,plus joc in terenul advers.Nu o spun eu,ci cifrele..Media de ratari incredibile,de Guinness Book este de 2,78 pe cele 10 meciuri fara victorie ale lui Balint…Cu Badea la timona,echipa a regresat vizibil ca exprimare,sistem prost,modificare posturi ale jucatorilor care i-a facut sa scada mult in randamentul personal.A avut si parti pozitive,nu sunt absurd dar cu filozofia,teoria si bunul simt nu prea merge..
      Nu sunt de acord ca Badea a preluat echipa in momente grele..Cred ca Sepsi, FCU Craiova au avut momente mult mai grele,chiar disperate, doar ca au stiut sa numeasca „antrenori” care trebuie sa recunoastem ca au schimbat fata respectivelor echipe..
      Si din partea mea,multumesc lui Badea pentru faptul ca a debutat niste juniori pe care ii astept cu mare drag,sa-i mai vad…
      Il voi pastra pe Badea intr-un coltisor al inimii mele,acolo unde il mai am pe Ionut Chirila si pe Comisarul Moldovan(1 din 11),nici cu Lacatus nu m-as lauda neaparat…
      Cat despre Poenaru?Momentan il recomanda treaba buna facuta la echipe cu probleme si sper sa nu fie contagios…sa nu aduca in bagaj acele probleme,parca e un magnet la asa ceva..
      Speram sa se si anunte oficial instalarea sa si sa fie batut in cuie..Altfel e bai mare,sa cauti repede antrenor de avarie..
      In rest?Doar de bine!

      0
      0
  8. O să vedem ce înseamnă și acest nou experiment ” sud după sud ” adică Poenaru ( făă licență) după Badea. Este coectă totuși decizia de contract de doar 1 an cu posib de prelungire.

    0
    0
  9. Faceti o mica socoteala, pe perioada stadionului gol din cauza pandemiei, am pierdut acasa cu Gaz 1-3, Iasi 1-2, Dinamo 0-1,Fcsb 0-1, Cluj 0-1, Craiova 1-2, Arges 1-2,egal cu Voluntari 0-0, Clinceni 0-0, Botosani 0-0,Farul 0-0, am castigat cu 1-0 cu Chindia si 2-0 cu Sepsi care oricum erau calificati in play-off.Deci acasa am fost jalnici in primul sezon din Liga 1.In schimb am batut la Cluj 1-0, Dinamo 1-0, PS :Nu le am absolut toate in memorie dar in proprtie de 80 % cam astea au fost in sezonul regulat.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button