Baschet

Keys e prima „stranieră” din echipa vicecampioană care se desparte de Arad, Bulj are contractul pe masă!





Pe finalul verii trecute, FCC Baschet UAV Arad opera primul transfer internațional al sezonului 2021-2022. Americanca Andreona Keys sosea la Arad de la Dinamo Kiev (Ucraina) și devenea cea mai bună jucătoare a „galben-albastrelor” în campionatul încheiat cu un loc 2 în care puțină lume credea. Mai mult, elevele lui Bogdan Bulj au împins finala cu Sepsi Sfântu Gheorghe până în meciul cu numărul 5.

Chiar înainte de deplasarea din Secuime pentru confruntarea decisivă, Keys trimitea un mesaj ce a topit multe inimi: „Dragi suporteri, vă rugăm să veniți să ne susțineți, vă iubim!”. Iubirea a luat sfârșit și valoroasa baschetbalistă de peste Ocean nu a mai dorit sub nici o formă să continue în România şi, din câte se pare, va juca în Turcia. Keys a primit la finele sezonului trofeul pentru cea mai bună marcatoare a echipei arădene, ea având statistici notabile şi în play-off, cu o medie de 20.2 puncte!

Până la această oră, americanca e singura jucătoare străină dorită încă în „galben-albastru” care a ales deja să nu mai continue la Arad. Oficialii FCC-ului i-au făcut o nouă ofertă şi cehoaicei Tereza Vitulova, puternicul pivot cerând timp pentru un răspuns. În schimb, cipriota Veatriki Akathiotou e încă sub contract cu echipa de pe Mureş, iar căpitanul Brankica Hadzovic pare decisă să-şi încheie cariera de jucătoare la Arad, unde a spus în diferite rânduri că se simte ca şi acasă.

În privinţa băncii tehnice, Bogdan Bulj, cel care şi-a îndeplinit cu brio obiectivul în stagiunea trecută a Ligii Naţionale, aducând Aradul într-o finală după o pauză de opt ani, are şanse mari să rămână antrenorul „galben-albastrelor”. Asta dacă sârbul nu va primi o ofertă de nerefuzat cum a fost cea din China în urmă cu un an de zile.

FOTO: baschetarad.ro









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button