Superliga

Craiova lui Balint va debuta în Conference League contra albanezilor de la Vllaznia, formația fostului utist Adili! CFR, FCSB și Sepsi au aflat și ele pe cine vor întâlni





UEFA a desfășurat astăzi tragerile la sorți pentru turul 2 preliminar din Champions League și Europa Conference League, iar cele patru echipe românești au aflat pe cine vor întâlni în cele două competiții.

În Champions League, campioana CFR Cluj, la care evoluează (cel puțin pentru moment) trei foști utiști, Cristian Bălgrădean, Roger Jr și Denis Rusu, va întâlni în primul tur campioana Armeniei, Pyunik Erevan. Dacă vor obține calificarea în turul 2, clujenii vor da peste câștigătoarea „dublei” dintre vechea cunoștință F91 Dudelange și fosta echipă a utistului Hoxhallari, KF Tirana. Primul tur va avea loc pe 5-6 și 12-13 iulie, iar cel de-al doilea pe 19-20 și 26-27 iulie.

În Conference League, Universitatea Craiova, echipă preluată recent de Laszlo Balint, va da piept cu albanezii de la Vllaznia Shkoder, formație unde evoluează fostul utist Mevlan Adili. De altfel, fundașul nord-macedonean a marcat golul decisiv în finala Cupei, care a adus calificarea în această competiție. Meciul tur se va desfășura în Albania.

Tot în Albania ar putea debuta și FCSB în această ediție: formația „roș-albastră” va întâlni câștigătoarea din duelul Saburtalo Tbilisi – Partizani Tirana, turul urmând a avea loc pe teren străin pentru echipa antrenată de Anton Petrea. Înainte de a juca în Conference League, Partizani va întâlni UTA într-un amical în Slovenia, pe data de 30 iunie.

În fine, Sepsi, singura formație din România care nu a avut statut de cap de serie, va juca împotriva slovenilor de la Olimpija Ljubljana sau a luxemburghezilor de la Differdange 03, prima manșă urmând a se desfășura la Sfântu Gheorghe.

În Conference League, turul 2 preliminar se va juca pe 21 iulie (tur) și 28 iulie (retur).

FOTO: Universitatea Craiova









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button