UTA Arad

Utistul Vukcevic a jucat o repriză în eșecul rușinos al României cu Muntenegru! Albanezul Hoxhallari, integralist în amicalul cu Estonia





După ce acum zece zile marca primul său gol pentru echipa națională a Muntenegrului chiar împotriva României, în succesul cu 2-0 de la Podgorica, utistul Marko Vukcevic a jucat o repriză într-o nouă victorie contra „tricolorilor”, scor 3-0, în Giulești. Deși din lotul „vulturilor” au lipsit cei mai valoroși jucători (Stefan Savic, Adam Marusic și Stevan Jovetic), elevii lui Edi Iordănescu s-au făcut de râs și au fost „demolați” de atacantul Stefan Mugosa, care a reușit un „hat-trick”.

Oaspeții au deschis scorul în minutul 42, când Mugosa a marcat cu capul de lângă Chiricheș după o lovitură de colț executată de Jankovic. România putea egala în prelungirile primei reprize, dar șutul lui Răzvan Marin a fost respins în bară de portarul Mijatovic, iar debutantul Marius Ștefănescu a trimis cu capul exact în brațele goalkeeperului muntenegrean. Marko Vukcevic l-a înlocuit la pauză pe Jovovic, care avea deja un galben și putea fi chiar eliminat pe finalul primului mitan, după o lovitură aplicată lui Bancu.

În minutul 56, Mugosa a înscris din nou, tot cu o lovitură de cap și tot de lângă căpitanul României, Vlad Chiricheș, după o centrare trimisă din partea dreaptă de același Jankovic. Atacantul coreenilor de la Incheon și-a completat „tripla” în minutul 63, cu o execuție din afara careului la care Niță nu a avut replică. „Tricolorii” au crezut că au redus din diferență când Pușcaș a marcat la 0-2, însă tușierul portughez a anulat reușita pentru un offside discutabil.

După primele patru etape ale grupei B3 din UEFA Nations League, Bosnia (care a învins Finlanda cu 3-2 în această seară) este lider, cu 8 puncte, urmată de Muntenegru, cu 7. Finlanda e pe locul 3, cu 4 puncte, iar România e ultima, cu doar 3 puncte. Ultimele două runde se vor desfășura în septembrie.

Pe lângă Vukcevic, un alt fotbalist a absentat motivat de la reunirea de luni a UTA-ei, fiind convocat la echipa națională: albanezul Erion Hoxhallari. Fundașul transferat în această vară de la FK Tirana a fost integralist pentru reprezentativa țării sale în amicalul de luni seară împotriva Estoniei, încheiat cu scorul de 0-0. Atât Vukcevic, cât și Hoxhallari vor avea o scurtă vacanță până la finalul acestei săptămâni, ambii urmând a se alătura lotului utist direct în cantonamentul de la Rogla.









6 comentarii

  1. Cu toate ca sunt patriot cand este vorba despre orice club din Romania implicat in competitii din Europa,felicitari Marko Vukcevici…Atat timp cat comentatorii au specificat la fiecare atingere de minge,ca este jucatorul UTA-ei,imi tresalta inima.Felicitari!
    Cateva zile de odihna meritate pe deplin si hai repede la Arad…Avem multa treaba…Prefer un Burleanu si Stoichita inmarmuriti, incompetenti total…Asa sefi,asemenea(contra) performante…
    Citeam un comentariu astazi,al unui oarecare,pe GSP,despre Balint..Pana cand nu a rabufnit la furaciunea pe fata,2 penalty-uri la FCSB,absolut incorecte,nu ne-a avut nimeni treaba…Ulterior ne-au tocat marunt…Asta este clanul mafiot..Daca taci,esti bine…daca rabufnesti,iti dau miticii dupa ceafa,in secunda doi…Asta trebuie sa se termine!Gasca asta compulsiva, stie cu un sezon inainte cine retrogradeaza sau cine promoveaza,cine trebuie sacrificat..Daca ii deranjezi,le strici socotelile,e bai mare si te lupti cu morile de vant….Ei sunt sefii la butoane…

    0
    0
  2. De acord cu Giro,de la cooperativa lui tata Jean de la Bistrita si pâna azi nimic nu s-a schimbat in bine…in rau si mai rău si nimeni nu ii trage la raspundere…

    0
    0
  3. Poate înțeleg unii care tot cer jucatori romani de ce uni antrenori prefera jucatori străini!Ce material băgau cei de la Muntenegru pe când super talentele de la noi le era frica sa nu le cada oja de la unghii și sa nu li se strice frezele!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button